Adama Sultan iulie 2020
update 6 Aug 2020

Un troc cu miere l-a transformat în fermier

Viaţa şi uneori chiar nevoia creează în destinul fiecărui om momente şi situaţii de cotitură. Mulţi dintre noi le văd ca pe o pedeapsă, iar alţii, mai curajoşi, dau piept cu fiecare provocare şi se aventurează în competiţia cu sine, cu ceilalţi şi, mai ales, cu mediul în care trăiesc. În ultimul timp, cadrele didactice au fost puse la grea încercare, salariile mici obligându-i pe mulţi dintre profesori la decizii radicale. Cei care nu au plecat din sistem caută mereu soluţii colaterale de finanţare pentru un trai decent. Iar unii chiar reuşesc acest lucru cu succes, oferind în felul acesta un model nu doar de supravieţuire, dar şi de reuşită în viaţă. Este şi cazul domnului Radu Mălan pe care viaţa, vrând nevrând, l-a făcut profesor, psiholog, apicultor, jurnalist şi om de afaceri.

Apicultor de la 10 ani

Deşi s-a născut la Zalău, a crescut şi copilărit în Sighetul Silvaniei, un sat din comuna Chieşd, judeţul Sălaj, sau „insula dintre păduri“, aşa cum îl numesc localnicii. Acolo a învăţat de la părinţi dragostea de muncă. „Cum provin dintr-o familie cu 7 copii, unde diviziunea muncii începea de pe la 3-4 ani cu gâşte şi continua apoi cu oi, vaci, sapă, coasă, am fost obişnuit de mic cu astfel de activităţi gospodăreşti. La tata în bătătură existau întotdeauna 4-5 vaci, 20-30 de oi şi orătănii cu grămada, atât cât era necesar pentru necesarul familiei“, îşi aminteşte Radu Mălan.

Apicultura a fost prima meserie pe care a iubit-o, a învăţat-o şi a moşteni-o de la tatăl său. „Apicultor sunt de când mă ştiu, pentru că de pe la 10-11 ani îl ajutam pe tata şi atunci am prins drag de această meserie. El mă punea să am grijă de albine şi să fiu atent când roiesc. Pe vremea aceea albinele stăteau în buduroaie, coşniţele acelea clasice. Când eram mic mă uitam la tata şi observam că niciodată nu avea uneltele necesare şi le împrumuta de la prieteni. De aceea, mai târziu, am început să-mi cumpăr uneltele mele şi aşa am pornit cu 30-40 familii de albine“, povesteşte Radu Mălan, vorbind de începuturile activităţii de api­cultor, meserie pe care a făcut-o în paralel cu facultatea, cursuri la Bucureşti, armată, pedagogie. Astăzi, interlocutorul nostru are 200 familii de albine şi este la fel de convins că apicultura este necesară şi rentabilă dacă este făcută cu muncă şi dăruire.

Vorbind de situaţia actuală, Radu Mălan spune că, „din păcate, în ultimii ani am depins de starea vremii. Dacă la animale poţi duce apa cu găleata, albinele, fără floare, mor. Cândva consideram arealul unde am eu stupina un loc binecuvântat de Dumnezeu, pentru că nu exista să nu am 5-6 recolte pe an. Din nefericire, în ultimii doi ani nu s-a mai întâmplat acest lucru din cauza secetei“.

Cât albinele sunt în repaus iarna, Radu Mălan are timp să-şi practice meseria de profesor, psiholog şi, mai nou, pe cea de jurnalist.

Subvenţia pentru animale, mai mare decât salariul de profesor

După ’90, dorul de libertate, spiritul de întreprinzător, dar şi situaţia din învăţământ l-au determinat să facă ceva. Şi a pornit în afaceri fără capital, ci doar cu o idee, aceea de a creşte animale. Primul schimb comercial a fost trocul. „După 1990, când familiei mele i s-a retrocedat pământul, părinţii şi fratele meu au început să crească animale. Aveau 50-60 de oi, iar fratele meu la un moment dat a vrut să vândă mieii. Eu i-am propus să facem troc, să-mi dea mieii, iar eu să-i dau miere în schimb. Aşa am ajuns să înmulţesc oile fără bani. În primul an au fost 20, dar în anii următori efectivul a crescut“, îşi aminteşte Mălan. Astăzi ferma numără 400 de oi şi capre de care domnul Mălan nu se mai ocupă singur. În ceea ce priveşte caprele, ele au povestea lor. Acum 2 ani, fermierul nostru a aflat de rasa Alpină franceză şi a achiziţionat de la un crescător câteva ieduţe şi câţiva masculi, pe care i-a înmulţit, pentru ca acum să se mândrească cu 150 de capete. Mai nou, prin metisare proprietarul fermei şi-a propus să înlocuiască rasa autohtonă cu cea Alpină franceză, considerând-o mai productivă, mai prolifică şi mai rezistentă la boli. Cu microbul agriculturii în sânge şi dragostea de pământ moştenită de la părinţi, Radu Mălan nu a ratat niciun moment atunci când s-a ivit ocazia de a cumpăra teren. Aşa a ajuns să deţină 25 ha, din care o parte păşune şi 5-10 ha pe care le lucrează singur cu ajutorul a două tractoare şi o gamă relativ mică de utilaje. Deşi şi-a cumpărat în timp două pluguri, disc, cositoare, presă pentru baloţi, două remorci pentru transportul nutreţului, îi lipsesc o serie de echipamente. Dar şi-a pus pe lista de priorităţi o semănătoare, o maşină de ierbicidat şi o combină pentru cereale păioase.

Privind retrospectiv la tot ce a construit, s-ar putea spune că uneori lipsurile şi nevoia te duc departe. Probabil că dacă nivelul salarial din învăţământ era măcar satisfăcător postul de profesor ar fi fost şi acum preocuparea de bază, locul călduţ şi fără bătăi de cap. Însă „salariul în învăţământ era foarte mic, în jur de 1.000 lei, or în zootehnie, dacă mă gândesc, doar subvenţiile pe care le iau pentru animale sunt mai mari decât salariul unui profesor“, subliniază Radu Mălan.

Salmonella i-a înjumătăţit producţia de iezi

Ferma de animale aduce la pachet atât satisfacţii, cât şi provocări. Acum 4-5 ani fermierul nostru a cumpărat câteva capre probabil netratate şi care s-au dovedit a fi bolnave de Agalaxie, o boală care afectează ugerul animalelor şi care poate duce chiar la orbirea acestora. După ce animalele au fost tratate şi s-au vindecat, mai nou caprele s-au pricopsit cu Salmonella. Din 150 de capre care trebuiau să fete, circa 50-60 au avut avort salmonelic, astfel încât acum au rămas doar 40-50 de capre neafectate de boală. „Am vorbit cu medici specialişti, analizele au fost duse la laborator şi deja combatem boala cu două medicamente Alamycin şi Salmovin“, a declarat Radu Mălan. Însă, în aceste condiţii anul acesta este compromis din punctul de vedere al valorificării iezilor. „Din 110-120 de iezi, cât ar fi trebuit să avem de Paşti, vor fi valorificaţi doar 25-30 de capete, cu care nu voi scoate nici costul tratamentelor. Mai compensăm cu 50 de berbecuţi, pentru că femelele nu le dau niciodată, le păstrez de sămânţă.“ Până anul acesta, fermierul nu s-a plâns când a venit vorba de valorificare. Ba mai mult, susţine că, „indiferent ce cantitate avem, se valorifică, mai ales că sunt ecologice. Se întâmplă să vină iarna şi să nu îmi pot asigura consumul propriu. Clienţii au aflat de noi şi vin să cumpere. Avem caş, brânză telemea amestec oaie-capră, brânză de burduf, lapte de capră, miei şi iezi. În ceea ce priveşte produsele apicole, pot spune că Sălajul este cel mai mare producător de polen, asigurând peste 50% din producţia României. Întreaga cantitate este valorificată în magazinele proprii, la procesatori şi în magazinele naturiste din ţară“, susţine Radu Mălan.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI NR.6, 16-31 MARTIE 2013

Articole înrudite