reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Feb 2020

Cercetarea trebuie să se adapteze după vremuri şi nu după vreme

• Interviu cu Gheorghe Sin, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice

În condiţiile schimbărilor climatice, când previziunile meteorologilor indică o creştere continuă a temperaturilor în viitor, cercetarea agricolă devine veriga cea mai importantă pentru agricultură, poate singura care încă mai luptă cu vicisitudinile naturii şi de care vom depinde cu siguranţă în următorii ani pentru a obţine producţii bune. Chiar şi aşa, în România cercetarea agricolă este încă Cenuşăreasa mediului ştiinţific şi academic, lăsată să se descurce cu fonduri proprii, aşa cum poate.

Din 160.000 ha, cercetarea a rămas cu 28.000 ha

– Ca specialist, cum apreciaţi evoluţia acestei ierni din punctul de vedere al culturilor semănate?

– Am putea spune că, până în prezent, vremea a evoluat favorabil pentru culturile semănate în toamnă. Au reuşit să răsară o parte din culturi datorită regimului termic mai bun decât în alţi ani. Nu avem, până în prezent, niciun semnal care să indice că ar exista pagube produse de temperaturile scăzute sau de alte fenomene specifice iernii. Aşa cum evoluează vremea şi în prezent, consider că aceasta nu va afecta culturile agricole. Totul e să ştim şi să depunem toate eforturile pentru campania de însămânţări din primăvară. Să pregătim utilajele, să ştim dinainte unde semănăm şi ce semănăm, să stabilim soiurile şi hibrizii de care avem nevoie şi să procurăm sămânţa. Când vine vorba de sămânţă, aici insist ca aceasta să aibă însuşiri biologice ridicate, adică să fie certificată. De asemenea, să căutăm ca toate aceste măsuri care trebuie întreprinse în primăvară să se desfăşoare în condiţii cât mai bune, ţinându-se cont mai ales de indicii de calitate.

– Oamenii au apreciat în 2012 hibrizii şi soiurile româneşti. Avem sămânţă suficientă, pentru că ştiu că aţi rămas cu o suprafaţă mai mică de teren?

– Dacă unităţile de cercetare agricolă administrau în 1990 o suprafaţă de 160.000 ha, în prezent am rămas cu cca 28.000 ha. Deci s-a redus foarte mult suprafaţa pe care unităţile de cercetare multiplicau sămânţa, soiurile şi hibrizii creaţi. În această situaţie căutăm să folosim la maximum suprafeţele pe care le avem. Au apărut şi fermieri care îşi produc singuri sămânţa, ceea ce este un lucru bun. Pe de altă parte, producţia de sămânţă în ţara noastră mai este completată şi de firmele străine care aduc soiuri şi hibrizi creaţi în alte ţări. Aici ar trebui menţionat faptul că, înainte de a cultiva soiuri străine, trebuie testate în condiţiile României, pentru a nu avea surprize neplăcute, acestea nefiind adaptate la condiţiile noastre în ceea ce priveşte rezistenţa la secetă, arşiţă sau temperaturi scăzute.

Dependenţa producţiei de soiuri adaptate la secetă şi temperaturi ridicate

– În ultima perioadă, anotimpurile care s-au rotit altfel decât le ştiam noi pun la grea încercare fermierii şi creatorii de soiuri şi hibrizi, iar sarcina dumneavoastră de acum este să vă adaptaţi modului în care evoluează vremea.

– Se vorbeşte de mai mulţi ani de un fenomen care într-adevăr are loc, este vorba de o încălzire globală şi care se manifestă în primul rând prin fenomene extreme. În această situaţie se vorbeşte de asemenea şi de deşertificare, mai ales a zonelor din sudul ţării. Cercetătorii deja au căutat să îşi adapteze tematica de cercetare în sensul de a crea soiuri care să fie mai tolerante, mai rezistente la aceste creşteri de temperatură, la fenomenele de secetă, pedologică şi atmosferică. Aşadar, căutăm să avem soiuri care să reziste acestor modificări ale vremii şi avem deja o serie de realizări care într-adevăr pun în evidenţă faptul că există material biologic pe care îl vom pune la dispoziţia producătorilor agricoli, astfel încât producţiile să aibă fluctuaţii mai mici la apariţia acestor fenomene nedorite.

– Se mai îndreaptă tinerii către cercetare?

– Din păcate, atractivitatea pentru activitatea de cercetare este foarte scăzută din cauza subfinanţării cu care ne confruntăm. Spre deosebire de alte ţări, la noi cercetarea se bazează în primul rând pe autofinanţare şi pe unele fonduri care sunt puse la dispoziţie pentru a fi obţinute prin competiţie, situaţie care nu satisface nici pe departe necesarul desfăşurării normale a unei asemenea activităţi. Pe lângă atractivitatea foarte slabă, fondurile alocate cercetării s-au redus de la an la an comparativ cu alte ţări şi chiar cu vecinii noştri, contrar afirmaţiei făcute în toate programele politice că cercetarea este un domeniu prioritar, susţinut de stat. Acest lucru nu se vede, nu se simte, astfel că noi suntem nevoiţi să ne descurcăm cum putem. Mai avem un nucleu de cercetători pasionaţi care îşi continuă activitatea, însă totalul personalului este de 625, adică un număr redus de 4-5 ori faţă de ceea ce aveam cu 20 de ani în urmă.

Performanţă... cu dotări limitate

– Tehnica cu care lucraţi este competitivă cu ce se întâmplă în străinătate?

– Nu este suficientă dotarea pe care o avem, e nevoie în continuare de fonduri care să fie alocate dotării tehnice. În ceea ce priveşte utilajele de câmp, nu suntem la nivelul la care ar trebui să fim. Unităţile de cercetare, fiind instituţii publice, nu au putut beneficia de fonduri europene şi a trebuit ca dotarea să se facă din fonduri proprii. Sunt situaţii în care fermele de producţie sunt mult mai bine dotate decât staţiunile de cercetare.

– În aceste condiţii trebuie să elaboraţi tehnologii pentru fermele de producţie?

– Da, suntem puşi în această situaţie delicată, pentru că o tehnologie se bazează în mare parte şi pe tehnica cu care lucrezi, mă refer la utilajele de lucrat solul, de semănat, de recoltat, de întreţinut culturile. Într-adevăr, tehnica a făcut progrese şi necesită tehnologii adecvate.

– Cum decurge colaborarea dumneavoastră cu unităţile de producţie?

– În primul rând, suntem interesaţi ca rezultatele muncii noastre de cercetare să le regăsim în practica unităţilor de producţie. Avem asemenea colaborări, sunt situaţii în care întreaga cantitate de sămânţă este livrată cu prioritate către fermierii care sunt interesaţi să folosească soiurile produse de cercetarea românească. Avem organizate periodic Ziua grâului, a porumbului, a florii-soarelui în unităţile de cercetare la care îi invităm pe cei din producţie să viziteze câmpurile experimentale.

– Există o relaţie anume şi cu învăţământul agricol?

– Noi avem relaţii bune cu toate universităţile agronomice. Sunt cercetători care ţin cursuri studenţilor, de asemenea, o serie de studenţi îşi fac tezele de doctorat în unităţile de cercetare.

– În ce măsură colaboraţi cu unităţile de cercetare din străinătate?

– Avem încheiate diverse colaborări cu institute şi staţiuni de cercetare similare din Franţa, Germania, Italia, cu Academia de Ştiinţe Agricole din China, cu o universitate din Coreea şi există în general schimb de cercetători, de material biologic, lucru necesar pentru a ne racorda la tendinţele de cercetare din alte ţări.

– Aţi avut o reţea de staţiuni de cercetare foarte bine dezvoltată, care acoperea întreg teritoriul ţării. În momentul de faţă s-au împuţinat vizibil.

– Da. Dacă ne referim la numărul acestor unităţi, trebuie spus că în 1990 aveam 121, iar acum doar 57, iar dintre acestea deja unele au un potenţial foarte scăzut în ceea ce priveşte activitatea de cercetare. Aceasta ca urmare a exproprierii sau a faptului că li s-au diminuat foarte mult suprafeţele de teren, dar şi a subfinanţării personalului care şi el a scăzut mult. De aceea suntem nevoiţi să raţionalizăm reţeaua de unităţi de cercetare, în sensul de a concentra această activitate numai în unităţi care au potenţial, dotarea tehnică necesară şi personal adecvat. Vrem ca puţinii bani pe care îi avem să îi dirijăm acolo unde într-adevăr pot fi folosiţi cu mai multă eficienţă.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR.6, 16-31 MARTIE 2013