Spațiul rural din România continuă să prezinte decalaje importante față de mediul urban, dar și în interiorul său, fie în funcție de situarea în apropierea marilor orașe, fie de performanțele economice ale regiunii. Disparitățile sunt legate de productivitatea muncii, accesul la sănătate și educație, la utilități publice etc.

În 2020 în mediul rural trăia 45,90% din populația rezidentă a României, în scădere cu 1,23 procente față de 2003 (47,13%), an din care INS publică date despre acest indicator (populație care locuiește real în țară, la un anumit moment). Populația rurală nu este distribuită uniform pe teritoriul țării. Astfel, cea mai mare pondere a celor care locuiesc la sate, în raport cu populația totală a zonei, se înregistrează în regiunile Sud-Muntenia (60,25%), Nord-Est (57,77%) și Sud-Vest Oltenia (53,50%).

În afară de București-Ilfov, cea mai mică pondere a populației rurale o au regiunile Vest (39,27%) și Centru (42,57%). Pe un teritoriu rural de 207.522 km2 (86,97% din suprafața națională), densitatea cea mai mare se întâlnește în Nord-Est, iar cea mai mică, în Vest. Spre comparație, în UE, în mediul rural trăiește 28% din populația celor 27 de state membre, România situându-se, din acest punct de vedere, pe ultimul loc, fiind depășită de Bulgaria, Polonia sau Ungaria.

Declin demografic accentuat

Populația rurală a cunoscut un permanent declin demografic. Dacă în 2003 în mediul rural trăiau 10.193.391 de locuitori, în 2020 numărul acestora a ajuns la 8.872.342 de locuitori, o diminuare așadar de 1.321.049 de persoane (12,96%). În perioada 2015-2020, segment pentru care avem date ale INS, populația cu vârsta între 0 și 14 ani a scăzut de la 1.546.944 la 1.423.565 de persoane. Cele mai drastice diminuări ale populației din această categorie s-au înregistrat în regiunea Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia, Nord-Est, zone care corespund și cu așa-zisele pungi de sărăcie din țară. Doar în București-Ilfov se constată o creștere, generată de dezvoltările imobiliare din jurul Capitalei.

În același timp, se înregistrează un proces de îmbătrânire. Nu unul sever, ci ușor. Populația de peste 65 de ani din mediul rural a crescut, în intervalul analizat de noi, de la 1.806.247 de persoane, în 2015, la 1.829.023 de persoane, în 2020. Dar faptul că, în ponderea totală a populației, cifra este mai mare pentru seniori, comparativ cu grupa 0-14 ani, ar trebui să ne dea de gândit. Dar, la cum se desfășoară politicile sociale și economice de la noi, ne temem că acest trend se va mai păstra câteva zeci de ani de aici înainte. Într-un studiu al INS, prilejuit de Centenar (Ro Centenar), se face următoarea observație: „29% din populația din mediul rural din România trăiește în condiții de sărăcie absolută. Cauzele situației din mediul rural sunt numeroase: o puternică migrație de la orașe la sate, după 1990, odată cu dezindustrializarea, dezvoltarea inegală a localităților rurale, migrația și declinul demografic.“ Conform Eurostat, în România, în mediul urban, rata riscului de sărăcie era de 24,3%, în timp ce în mediul rural era la 51,7%. Media UE se situa la 23,6% în mediul urban și la 25,5% în mediul rural. Ar mai fi de spus că speranța medie de viață în mediul rural este de 74,30 ani.

25-26% forța de muncă în agricultură, la o contribuție de 4,2 % în PIB

Ponderea forței de muncă în agricultură, în România, era și este în jur de 25-26%, cea mai mare din UE, a cărei medie este de 4,4%. Dintre aceștia, 84% dintre lucrătorii în agricultură se încadrau în categoria personalului nesalariat, față de 72%, în UE, iar valoarea adăugată brută generată la nivel de lucrător este mai redusă cu circa 50%, comparativ cu media UE. Agricultura românească se confruntă cu o problemă majoră privind productivitatea scăzută a muncii. De altfel, aportul acestui sector (inclusiv silvicultura și pescuitul) la formarea PIB a scăzut de la 5,8%, în 2007, la 4,8%, în 2015, și 4,2%, în 2019. Producția agricolă din România are o contribuție de 3,09% în Europa și 0,33% în lume (date FAOSTAT, 2018). Activitățile agricole se desfășoară în 3.342.100 exploatații agricole, dimensiunea medie a unei ferme fiind de 3,74 ha. Distribuția exploatațiilor agricole pe clase de dimensiune se concentrează în intervalul 0-0,5 ha (36%), urmat de intervalul 2-5 ha (19,75%).

77,10% rata de cuprindere în învățământul primar și gimnazial

În anul 1996, în mediul rural existau 21.337 de unități școlare, iar în 2020 numărul acestora s-a redus la 3.117. Deși o mulțime de școli au fost închise, diminuarea nu înseamnă musai desființarea școlilor, ci arondarea lor la o unitate cu personalitate juridică. După anul 1990, populația școlară a început să scadă treptat, dar reducerea masei de elevi a avut loc pe fondul scăderii populației rezidente din mediul rural și nu prin limitarea accesului la educație. De exemplu, în 1995, în mediul rural erau  1.453.966 de elevi, iar în 2020 numărul a scăzut la 966.691 (minus 33,52%). Ultimul raport privind starea învățământului preuniversitar din România arată că, în mediul rural, populația școlară se reduce, anual, cu 27.000 de elevi. De asemenea, rata brută de cuprindere în diferite forme de învățământ (procentul celor cuprinși din totalul copiilor) era, în anul școlar 2017-2018, de 84,5% în învățământul preșcolar și de 77,10% pentru învățământul primar și gimnazial.

Accesul la serviciile de sănătate

Bugetul alocat sănătății în România (4-4,8%) reprezintă mai puțin de jumătate din media statelor UE 27 (8,9%). Unui locuitor îi revin, în medie, servicii medicale în valoare de 2.615,3 lei/an. În plus, în mediul rural apar o serie de factori care limitează accesul populației la sănătate: numărul redus de unități medicale, distanțele prea mari până la o clinică specializată, costurile ridicate sau listele de așteptare. În anul 2018, ultimul analizat de INS și Ministerul Sănătății, aveam următoarea situație pentru mediul rural:

• numărul locuitorilor care revin unui medic: 1.575 de persoane (față de 191 în mediul urban);
• numărul locuitorilor care revin unui medic stomatolog: 4.428 (față de 726 de locuitori, în urban);
• număr de locuitori ce revin unui farmacist: 2.630 (față de 738, în mediul urban);
• numărul locuitorilor care revin unui asistent: 566 (față de 81 în mediul urban).

Ar mai fi de spus că numărul consultațiilor acordate pacienților cu domiciliul în mediul rural a fost de două ori mai mic decât în urban.

Utilități publice

Și în cazul acestor servicii se păstrează discrepanțe severe între mediul rural și cel urban. Astfel, la alimentarea cu apă, dacă în cazul orașelor procentul celor cu rețea se ridică la 98,75% (316 municipii și orașe, din 320 total), în mediul rural cifra scade cu aproape 20 de procente, la 79,34% (2.270, din total 2.861 de comune). La sistemul de colectare și epurare a apelor uzate decalajul este și mai accentuat: 98,13% grad de acoperire cu canalizare în orașe (314, din 320), față de 36,35% în mediul rural (1.040 de comune cu rețea, din 2.861 total). În privința alimentării cu gaze, decalajul se păstrează cam în aceeași marjă: 77,18% grad de alimentare a orașelor (247 din 320 total) și 24,75% grad de acoperire în mediul rural (708 din 2.861 total).

Maria BOGDAN