reclama youtube lumeasatuluitv
update 24 Feb 2020

Mărţişorul, o tradiţie veche de 8.000 de ani

Pe teritoriul ţării noastre podoaba de mici dimensiuni cu şnur alb-roşu, pe care o purtăm şi astăzi în zilele primăvăratice ale lui Martie, păstrează de mii de ani aura unui talisman menit să aducă noroc, să însoţească urările de dragoste, sănătate, bucurie şi bunăstare. Obiceiul mărţişorului face parte din ritualul de înnoire a timpului şi anului, onorat de români diferit de la o zonă la alta a ţării.

Se spune că, încă de pe vremea romanilor, venirea primăverii era un prilej de cinstire a zeului Marte, stăpânul forţelor naturii şi al agriculturii. De aceea, chiar din prima zi a acestei luni, oamenii respectau anumite ritualuri pentru a câştiga bunăvoinţa Zeilor şi pentru a atrage norocul de partea lor în acel an.

Săpăturile arheologice efectuate în România au dus la descoperirea unor obiecte asemănătoare mărţişorului care datează de acum aproximativ 8.000 de ani. Amuletele erau formate din pietricele vopsite în alb şi roşu, concepute pentru a fi purtate la gât.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, în zona Moldovei şi Bucovinei mărţişorul era reprezentat de o monedă de aur sau argint, prinsă cu fir alb-roşu. Copiii îl purtau în jurul gâtului, pentru a fi feriţi de boli, iar fetele îl prindeau în păr şi îl păstrau până la înflorirea arborilor. La sfârşitul lunii martie, mărţişorul era atârnat de un copac, obicei care s-a păstrat şi în zilele noastre. Conform credinţelor bucovinene, mărţişorul este firul zilelor din an tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile pe munte, asemănător firului vieţii omului tors la naştere de ursitoare. Culoarea albă simbolizează frigul iernii ce se încheie, iar cea roşie, căldura verii pe cale să se instaleze. Tot în Bucovina, fetele sunt cele care oferă de 1 Martie mărţişorul flăcăilor din sat.

În schimb, în Dobrogea, mărţişoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare şi înaripată.

Transilvănenii leagă şnurul alb-roşu de ferestre, uşi şi coarnele animalelor, pentru a alunga duhurile rele. De aceea împletitura alb-roşie se regăseşte în steagul căluşarilor, la bradul de nuntă, la podoabele junilor şi în multe alte obiceiuri străvechi.

Într-un studiu dedicat mărţişorului, poetul George Coşbuc afirma că „mărţişorul este un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui. Poporul nostru îl cunoaşte şi îl ţine în mare cinste, îl poartă copiii, fetele şi mai rar nevestele şi flăcăii, fiindcă el e crezut ca aducător de frumuseţe şi de iubire“. Semnificaţia culorilor mai este tălmăcită şi altfel în credinţa populară. Se spune că roşul, dat de foc, sânge şi soare este atribuit vitalităţii femeii, iar albul ca zăpada rece şi pură semnifică înţelepciunea bărbatului. Astfel şnurul mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii, ca o permanentă mişcare a materiei.

George Coşbuc mai aminteşte că „scopul purtării lui este să-ţi apropii soarele, purtându-i cu tine chipul cam cu acelaşi rost cum purtăm o cruce sau chipul lui Hristos în sân. Prin asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere, mai întâi frumuseţe ca a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire şi curăţie de suflet“. Nu degeaba se consideră că în primele nouă zile ale lunii martie vom afla cum vom fi la bătrâneţe. Conform tradiţiei, suntem îndemnaţi ca din vreme să ne alegem o zi din cele nouă cu speranţa că baba noastră nu va fi nici urâtă, nici rea şi nici ghinionistă, ci caldă, frumoasă şi bună, deci însorită şi norocoasă. Aşa cum am vrea să fie toate zilele anului!

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2013