reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Jul 2019

S-a înfiinţat Asociaţia Crescătorilor de Porci Mangaliţa

Dacă până de curând vorbeam despre porcii Mangaliţa ca fiind o rasă rustică a Europei, aflată în declin în România, apreciată doar de gurmanzii cunoscători ai cărnii marmorate, fragede şi suculente a acesteia, iată că în ultimul timp crescătorii de porci Mangaliţa au prins curaj şi fac front comun pentru a conserva şi promova potenţialul genetic al acestei rase.

Ambiţii măreţe

Anul trecut, Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice (APPTE) din judeţul Maramureş, după câteva sesiuni de seminarii şi dezbateri avute cu cercetători, profesori, ingineri din domeniul zootehnic, hotăra înfiinţarea unei asociaţii care să reunească interesele tuturor crescătorilor de porci din rasa Mangaliţa. „Ideea înfiinţării unei asociaţii a crescătorilor de porci Mangaliţa rezidă din necesitatea unirii eforturilor proprietarilor de porci din această rasă pentru a o face cât mai cunoscută pentru calităţile gustative şi curative ale cărnii. De asemenea, este necesară o creştere a numărului de producători, precum şi a efectivelor“, a declarat Ioan Tătăran (foto), pre­şedintele APPTE. Aşa se face că, în primele luni ale lui 2013, este înfiinţată Asociaţia Crescătorilor de Porci Mangaliţa în care sunt înscrişi primii 20 de membri. Deşi cei peste 100 de proprietari de Mangaliţa din Maramureş deţin efec­tive mici de 2-4 capete, aceştia au înţeles că asocierea sub o singură titulatură le poate aduce mult mai multe beneficii decât ar fi reuşit să obţină singuri. „Scopul asociaţiei este de a putea valorifica mai uşor animalele şi de a avea capacitatea de negociere cu oficialităţile centrale, respectiv reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în vederea acordării de subvenţii pentru rasele autohtone. Dorim ca prin asociaţia noastră să luăm legătura şi cu crescătorii din celelalte ţări şi, totodată, să încercăm valori­ficarea cărnii împreună“, a mai spus Ioan Tătăran.

Străinii apreciază tot ceea ce românii trec cu vederea

Zona Transilvaniei era cunoscută cândva pentru numărul mare de porci Mangaliţa, iar slănina afumată şi jumările ardeleneşti din Mangaliţa erau bine cunoscute chiar şi peste graniţe. În timp ce România lăsa această rasă să decadă, considerând-o nerentabilă, ungurii şi austriecii câştigau teren, dezvoltând o piaţă pe nişa cărnii de Mangaliţa. În felul acesta, ţara noastră a pierdut şansa de a fi un exportator important de jambon de Mangaliţa, doar pentru că specialiştii noştri nu au ştiut să aprecieze „grăsimea de calitate“. Nicio problemă pentru europeni, ei ştiu să o aprecieze şi o achiziţionează cu bani grei de la unguri, deveniţi principalii furnizori pentru ţările occidentale, unde cererea a devenit tot mai mare în ultimii ani. Piaţă încă mai există, concurenţa nu este acerbă, iar nişa are un potenţial fantastic. Numai dacă ne gândim că la Paris, de exemplu, jambonul de Mangaliţa este o delicatesă ce se vinde cu circa 165 euro/kg. La fel ca şi carnea de vită din rasa Angus, carnea porcului Mangaliţa este apreciată de europeni pentru aspectul său marmorat dat de grăsimea intramusculară, gustul deosebit, frăgezimea şi suculenţa acesteia. Este adevărat că un porc Mangaliţa de doi ani cântăreşte 140 kg şi are pe spate un strat gros de grăsime de 11-14 cm. Însă carnea de culoare închisă, al cărei gust aminteşte de cea a mistreţului, conţine mult mai puţin colesterol decât carnea de porc din standardele europene, care doar optic pare să fie mai slabă. Stratul gros de grăsime de care s-au speriat românii i-a atras pe străinii care denumesc această rasă Uleiul de măsline cu 4 picioare, pentru conţinutul mare de acizi graşi nesaturaţi asemenea unor produse precum uleiul de măsline sau grăsimea de somon. Ferma austriacului Josef Göltl din landul Burgenlad furnizează materia primă pentru mari fabrici de preparate din carne, care aduc pe piaţă preparate faimoase precum jambon, lardo (o specialitate italienească din slănină) sau bacon. „Avem o colaborare strânsă cu firma Thum, pentru care abatorizăm porcii la cerere aici, în apropiere, la Parndorf. După aceea, uni­tatea de procesare a şuncii din Viena creează din carnea de Mangaliţa tot felul de delicatese“, a declarat Josef Göltl.

Noi însă vorbim din amintiri. Domnul Lazăr, proprietar a 7 porci Mangaliţa din judeţul Timiş, povesteşte că, pe vremuri, reţeta originală a salamului de Sibiu se făcea din carnea scroafelor de Mangaliţa.

După ce a pierdut startul, România speră să recupereze piaţa

La nivel naţional se estimează un efectiv de 30.000 de capete, însă maramureşenii au ambiţia ca prin muncă de lămurire, pliante, seminarii, conferinţe şi chiar festivaluri să atragă noi membri şi să sporească numărul animalelor la 20.000 de capete doar în judeţul lor. De asemenea, şi-au propus ca în viitor să realizeze un abator de capacitate mică şi chiar să exporte carnea şi produsele din carne de porc Mangaliţa.

Chiar dacă rasa în discuţie ajunge la 100 kilograme în 15 luni, în timp ce competitorii din rasele York, Landrace sau Marele Alb au o rată de creştere mult mai rapidă, având aceeaşi greutate în doar 6 luni, Mangaliţa compensează prin alte beneficii aduse omului. Fie că vorbim de Mangaliţa cu burtă albă, Mangaliţa cu păr blond sau Mangaliţa roşcat, această rasă rustică se poate creşte fără prea mari pretenţii la cazare şi masă, ceea ce se traduce în costuri de întreţinere mai mici faţă de alte rase, iar, „în funcţie de efectivul deţinut de fermier, afacerea poate deveni rentabilă din anul al doilea“, după cum spune Ioan Tătăran.

„Trebuie să recunosc că porcii mei Mangaliţa sunt foarte rezistenţi la condiţii climatice destul de aspre“, afirmă Josef Göltl, mândru fiind de turma sa din Austria, care numără 80 de capete de porci cu păr des. „Aceşti purcei, de exemplu, au fost fătaţi într-o noapte în care termometrele arătau temperaturi sub zero grade. Şi totul s-a întâmplat sub cerul liber! Acum deja aleargă prin zăpadă şi se cuibăresc să doarmă într-o «mână» de fân.“

Vechea rasă autohtonă a Europei şi-a demonstrat de-a lungul timpului adaptabilitatea, dovedindu-se uşor de domesticit şi cu o mare rezistenţă la boli şi stres, probabil mulţumită stratului consistent de grăsime care îl acoperă. Mai mult, aceste animale îşi pot procura hrana din natură, fără ca omul să intervină, iar purceii fătaţi sunt hrăniţi doar de scroafă timp de 8-10 săptămâni. După acest interval ei trec pe hrană normală, alături de porcii maturi. Singurul moment în care omul intervine în dieta acestor grăsuni este iarna, când se intervine cu cereale, cartofi, fân şi trifoi uscat. Dacă le asiguraţi şi un spaţiu suficient pentru a se răcori în noroi pe timpul verii, vor fi foarte fericiţi.

Performanţele rasei:

- Prolificitate: 6-7 purcei;
- Spor mediu zilnic: 400 grame;
- Consum specific: 5,5-6 kg;
- Procent de carne: 45%;
- Raport carne grăsime: 1,1/1.

Patricia Alexandra POP
LUMEA SATULUI, NR.4, 16-28 FEBRUARIE 2013

 

Articole înrudite