Adama 750x100 30 martie
update 30 Mar 2020

România, ţara tuturor posibilităţilor, cercetarea - la „picioarele“ ei

Cel mai sigur şi normal cadru de desfăşurare, revitalizare şi dezvoltare a activităţii noastre de cercetare este Academia de Ştinţe Agricole şi Silvice.

Cea mai grea problemă cu care s-a confruntat activitatea de cercetare în ultimii 10 ani a fost finanţarea sub orice critică. Şi totuşi rezultatele obţinute în această perioadă sunt chiar peste aşteptări. Este o dovadă în plus că ASAS a reuşit să menţină şi să creeze acea atmosferă propice muncii de cercetare. Sigur că o contribuţie remarcabilă au avut-o îndeosebi cercetătorii care au mai rămas, al căror devotament, ataşament şi pasiune au fost categorice. Orice schimbare de formă poate conduce la o instabilitate, la o lipsă de încredere, care să determine plecarea unora din sistem. Să nu se creadă că cei care au rămas nu au unde să se ducă.

În acelaşi timp, trebuie să recu­noaştem că şi în ASAS este nevoie de schimbare. Faptul că de foarte mulţi ani relaţia dintre ASAS şi MADR nu a funcţionat normal trebuie să aibă o explicaţie. Dacă asupra termenilor colaborare, coordonare, subordonare etc. nu se cade de acord, dar mai ales nu se vor înţelege corespunzător se pare că întreaga cercetare agricolă va avea de suferit. Dar dacă oamenii politici, cel puţin până în prezent, nu au fost traşi la răspundere, nu au plătit la propriu, noi, cei care suntem implicaţi în asigurarea hranei populaţiei, vom răspunde. De altfel, întrebarea „mai avem cercetare?“ sau afirmaţia că „cercetarea nu face nimic“ repre­zintă modul în care astăzi noi plătim. Indiferent de non-valoarea unor oameni politici promovaţi pe prima scenă a ţării şi care habar nu au cu ce se „mănâncă“ cercetarea, ei se duc şi vin, în timp ce noi suntem pereni, cel puţin până acum.

Se pare că şi din cauza acestor neînţelegeri sistemul de finanţare nu a funcţionat corespunzător. Totuşi, nu înţelegem de ce ASAS nu poate fi ordonator de credite, de ce nu poate fi finanţată de la buget, dacă nu întreaga activitate de cercetare, cel puţin 70 sau 80%, restul urmând a fi completat din activităţi conexe. Cum rămâne cu afirmaţia că „România este ţara tuturor posibilităţilor“, dacă mereu s-a apelat la cadrul legislativ conform căruia MADR nu putea finanţa cercetările din cadrul ASAS.

Mai curând credem că, de fapt, banii nu s-au distribuit corespunzător. Că priorităţile guvernanţilor au fost altele. Cine nu ştie că, „oricât de scumpă ar fi cercetarea, nu se cunoaşte o altă cale mai ieftină spre progres“. Acest lucru nu trebuie argumentat. Este un adevăr deja demonstrat de către cele mai avansate economii din lume, inclusiv China, al cărei procent din PIB alocat cercetării a fost în unele cazuri şi de 20 de ori mai mare decât cel alocat în România, al cărui PIB se cunoaşte. Cel mai mare potenţial economic pe care l-a deţinut şi îl deţine şi în prezent România este agricultura. Evoluţia pe plan mondial arată o îngrijorătoare eventuală criză alimentară. Dacă urmărim nivelul importurilor, s-ar părea că această criză ne va lovi şi pe noi. Asta dacă vom vinde pământurile la străini, noi devenind sclavii lor.

ASAS-ul credem că nu a fost şi nici nu trebuie să fie înregimentat politic. Trebuie însă să se implice în politica agricolă a României. Trebuie să fie mai prezentă pe această scenă. Şi mai convingătoare. Trebuie găsite acele mijloace prin care să se dovedească faptul că ASAS nu este ancorată în trecut. Este clar că ASAS-ul trebuie să promoveze în funcţii de răspundere specialişti mai tineri, mai hotărâţi şi mai convingători.

Restructurarea şi reorganizarea cercetării agricole din România trâmbiţată de MADR are un sâmbure de adevăr. Numai că nu în sensul în care îl spune ministerul, de a reduce numărul de unităţi, ci în sensul restructurării de fond. Trebuie umblat la tematica de cercetare, la calitatea şi nivelul cercetării. Cine crede că în agricultură se poate importa orice material biologic şi orice informaţie tehnologică de oriunde se înşeală amarnic. Sunt nenumărate exemple în acest sens. Vezi tomatele tari ca piatra, predominant cu ţesuturi celulozice în interior, diverse alte legume fără gust sau tehnologii ultra­performante care de departe nu şi-au atins parametrii faţă de costurile achiziţionării acestora.

Desfiinţarea unor unităţi de cercetare, cel puţin în legumicultură, este un act de subminare a economiei naţionale. În România se cultivă zeci de specii legumicole într-o paletă foarte largă de condiţii climatice, agropedologice. Pierderea Staţiunilor de la Arad, Brăila şi Işalniţa (50% din total) a făcut ca în sarcina Institutului de la Vidra şi a celor 3 Staţiuni din Bacău, Buzău şi Iernut să fie puse din ce în ce mai multe probleme. Şi asta în contextul reducerii drastice a fondurilor alocate şi a personalului de cercetare.

Dacă vorbim de fondurile alocate de către MADR pentru întreaga cercetare şi de răspunsul acestuia referitor la cererea ASAS de a fi suplimentat, ar trebui să arătăm că valoarea acestuia abia se ridică la nivelul cât se aloca în 1989 numai pentru cercetarea legumicolă.

Se propune înfiinţarea fie a unui singur Institut Central, fie a 3 Institute mari, dându-se unele exemple din alte ţări. Din nou se dă dovadă de lipsă totală de responsabilitate, de cunoaştere a realităţii, dar mai ales de experienţă. Complexitatea activităţilor agricole din România justifică pe deplin actuala organizare de bază a cercetării. Afirmăm acest lucru şi din experienţa pe care o avem în cadrul Secţiei de Horticultură a ASAS, unde nu de puţine ori apar probleme extrem de specifice unui domeniu sau altul. De asemenea, propuneri ca cercetarea să fie orientată pe unele probleme arată cât de puţin se gândesc unii la viitor. Astfel de propuneri în mod cert au doar o singură motivaţie: lipsa de fonduri, pentru care se propun cele mai simple soluţii: desfiinţarea unor unităţi, reducerea numărului de personal.

În ceea ce priveşte intensificarea colaborării cu Institutele de Învăţământ Superior, fără doar şi poate că este absolut necesară. Totuşi, ne întrebăm dacă acelaşi lucru este transmis şi acestora. În momentul de faţă apreciem că cele mai implicate instituţii în problematica agriculturii României sunt cele de cercetare. Oare întreabă cineva cum s-au cheltuit milioanele de euro primite de către Universităţi prin proiectele RELANSIN şi AGRAL, unde şi cum s-au implementat rezultatele obţinute? Oare nu cumva întrebarea „ce face cercetarea şi cum s-au cheltuit banii alocaţi“ ar trebui adresată mai întâi acestora? Nu dorim să aruncăm „găina moartă“ în curtea altuia şi, indiferent de răspuns, cercetarea legumicolă şi nu numai va face tot posibilul de a activa colaborarea cu toate Universităţile agricole din ţară.

Mai trebuie să menţionăm faptul că sistemul de finanţare a cercetării de până acum a creat un cvasihaos chiar şi în cercetare. Atât o concurenţă total nejustificată şi anormală între diferite instituţii de cercetare cu obiective de cercetare diferite, cât şi între unităţi cu aceleaşi obiective. Din păcate, lipsa de fonduri a condus şi la o corupţie fără precedent. Noi nu am sesizat niciun progres în urma alocării fondurilor de cercetare pe baza proiectelor câştigate la licitaţie. De aceea considerăm că nu ar fi lipsit de interes ca fondurile alocate cercetării agricole să fie dirijate de către ASAS către Institutele de Ramură şi acestea din urmă către Staţiunile de Cercetare, totul sub controlul şi îndrumarea ASAS. Să nu uităm că cine dă banul are şi dreptul de a controla. Dar poate tocmai acest lucru îi mobilizează atât de tare pe cei de la MADR. Şi anume, banii care vor fi puşi la dispoziţia cercetării de către UE în 2014.

În final, credem că ar mai fi nevoie de o Strategie Naţională privind Dezvoltarea Cercetării Agricole, care să includă obiective pe termen scurt, mediu şi lung, baza umană ca vârstă, valoare şi specializare, baza materială, costuri şi surse de finanţare etc.

Director ştiinţific
Dr. Victor Lăcătuş
Membru corespondent al ASAS
LUMEA SATULUI, NR.4, 16-28 FEBRUARIE 2013

 

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului