Lumea satului 750x100

Căianul Mic, o comună într-o continuă schimbare

La doar 17 kilometri de oraşul Beclean, pe Valea Ilişua, se află Căianul Mic, o comună formată din patru sate, unul mai frumos decât celălalt. Dobric, Ciceu Poieni, Căianul Mare şi Căianul Mic sunt cele patru localităţi ce formează cea mai mare şi mai bogată comună de pe Valea Ilişua, situată lângă alte două comune, Spermezeu şi Târlişua.

Aici întâlnim două influenţe, una specifică Văii Someşului, iar cealaltă, Ţării Lăpuşului, zonă apropiată comunei Căianul Mic. De altfel, apele ce străbat cele patru localităţi componente fac parte din bazinul hidrografic al Someşului Mare, cel mai important râu ce traversează o mare parte din comună fiind Ilişua, cu afluenţii lui Dobricel şi Digşor. Tot în cadrul comunei există Cetăţele, un lac cu apă dulce, cu o lungime de 102 metri şi o lăţime maximă de 60 de metri, în jurul originii căruia s-au ţesut numeroase legende. Iniţial lacul a fost numit Tăul Cetăţele datorită existenţei unui turn de pază roman şi a unui drum care făcea parte din sistemul de pază al minelor de sare romane din zona Căianului şi a Săsarmului.

Dealurile Căianului stau de strajă de jur-împrejur

Valea Ilişua este străjuită de dealuri de până la 500 de metri, în general relieful comunei fiind unul deluros. Cu ani în urmă, aceste dealuri erau împădurite, însă pentru că localnicii aveau nevoie de păşuni pentru animale şi de terenuri arabile, în timp pădurile au fost defrişate şi terenurile curăţate. Astăzi localnicii le folosesc pentru păşunatul animalelor, pentru a cultiva grâu, porumb, cartofi şi altele. Centrul de comună este Căianul Mic, însă doar peste o Vale se află satul Căianul Mare, unde meşteşugurile sunt la ele acasă. Dobricul este de asemenea un sat deosebit, aşezat între păduri de o frumuseţe aparte.

La Dobric aproape că nu mai există case tradiţionale, fiecare gospodărie transformându-se în ultimii ani într-o adevărată „curte domnească“. Mulţi, foarte mulţi localnici din Dobric au muncit şi muncesc încă în diferite ţări din Uniunea Europeană, iar cu banii câştigaţi şi-au construit case frumoase din care nu lipseşte nimic. Hărnicia şi ambiţia dobricanilor este recunoscută, aşa încât cine vine pentru prima dată la Dobric poate să creadă că se află pe un tărâm binecuvântat de Dumnezeu.

Peste 1.000 de localnici muncesc dincolo de graniţele ţării

Din cei 4.337 de locuitori ai comunei, peste 1.000 sunt la muncă peste graniţele ţării, acest lucru fiind unul extrem de benefic din punct de vedere economic. Majoritatea celor plecaţi sunt bărbaţi şi muncesc în domeniul construcţiilor, dulgherii de la Dobric, dar şi specialiştii în finisaje interioare de la Căianul Mic fiind foarte bine plătiţi acolo unde îşi fac meseria cu dăruire.

Cei care au rămas în ţară nu se dau nici ei înapoi de la munca pământului. Cresc animale şi de ceva ani s-au dezvoltat adevărate ferme de vaci şi oi. Creşterea populaţiei şi suprafeţele agricole nu foarte întinse i-au determinat pe unii localnici să practice şi alte meserii, cum ar fi boştinăritul şi curelăria. Aceste activităţi i-au ajutat pe localnici să-şi câştige existenţa, astfel încât întâlnim şi astăzi meşteri curelari şi boştinari.

Un armean din Gherla a adus prima dată la Căian boştina

Începuturile boştinăritului datează încă din anul 1842, odată cu stabilirea unui armean venit din Gherla, pe nume Pavel Miron zis „Nigolo“, care împreună cu soţia aduna boştină din satele învecinate şi o storcea extrăgând ceara de albine, care era livrată bisericilor din Maramureş, Polonia şi Rusia. Boştina era materia rezultată în urma topirii şi stoarcerii primitive a fagurilor de ceară, prin retopire extrăgându-se aproape 98% din ceara care a rămas din boştină.

Şi curelăritul este un meşteşug ori, mai bine zis, o artă care se mai păstrează la Căianul Mic. Tăbăcarii cei mai cunoscuţi sunt Borodi Grigore şi Simion, Bilţ Ioan, Cleja Vasile, Magda Grigore. Printre producătorii de fagure artificial îi amintim pe Vidican Alexandru, Boca Ioan şi Ţărmure Liviu.

Portul popular, la mare preţuire

La zile de mare sărbătoare tinerii comunei scot din lăzile de zestre ale bunicilor frumoasele porturi populare specifice Ţinutului Năsăudean. Cel mai spectaculos element din costumul de sărbătoare al unui fecior este clopul cu păun. Acesta este confecţionat cu mare pricepere de meşterii renumiţi de la Salva şi se face cu trei, patru sau cinci rânduri de pene, în funcţie de cât de bogat este feciorul. De asemenea, „ceptariul cu ciucuri“ este specific Ţării Năsăudului, acesta fiind un element plin de culoare pe care îl îmbracă feciorii la jocurile din sat.

Administraţia comunei are planuri mari

Deşi privind uliţele satelor ce fac parte din comuna Căianul Mic ai putea spune că localnicilor nu le lipseşte nimic, totuşi cei care conduc localitatea mai au mult de muncă şi sunt puşi pe fapte mari. Recunosc cu toţii, oamenilor nu le lipseşte nimic în propria ogradă, au case mari şi frumoase, au instalaţii de alimentare cu apă din surse proprii, au curţi curate şi bătături pline cu animale însă nu au, spre exemplu, un cămin cultural reabilitat, o şcoală modernă în satele Căianul Mic şi Dobric şi nu au nicio reţea de canalizare, care este foarte utilă unei comunităţi în secolul în care ne aflăm.

„Sunt foarte conştient că pe umerii mei apasă o mare responsabilitate, iar oamenii aşteaptă unele schimbări. În general, în mediul rural oamenii nu au aşteptări ieşite din comun, pentru că fiecare se gospodăreşte aşa cum ştie el mai bine în propria ogradă. Nu îmi place să fac promisiuni, dar dacă ar fi să punctez câteva dorinţe, pe care le consider decente, atunci acestea ar fi: să avem cămine culturale moderne, cum am văzut că sunt în alte comune mai mari; un parc în centrul comunei cu locuri de joacă pentru copii; vrem să extindem reţe­lele de energie electrică. De asemenea, mi-am propus să-i susţinem pe cei care se ocupă cu agricultura şi vor să acceseze fonduri europene. În mod cert, sunt multe de făcut în comună, dar trebuie să ţinem cont şi de fondurile pe care le avem prin bugetul local. Vrem şi trebuie să reuşim să atragem fonduri europene, acestea sunt baza dezvoltării comunităţilor rurale. Comuna pe care eu o conduc este una bine poziţionată, oamenii sunt primitori şi simpli, cu toate că avem multe personalităţi ce îşi au originile aici. Sunt recunoscuţi ca buni gospodari şi au ştiut întotdeauna să-şi găsească rostul pentru a duce o viaţă decentă. De muncă nu le este frică, nu le-a fost şi nu le va fi, deşi locuri de muncă nu prea au fost în zonă. Avem oameni care trăiesc din meşteşuguri, confecţionează hamuri pentru cai, produc faguri, femeile muncesc la maşini de tricotat, ţes încă la războaie covoare de o frumuseţe rară şi… numai Dumnezeu să ne ţină sănătoşi… Ce să zic, îi invit pe cei care vor să ne cunoască să ne viziteze comuna, Căianul Mic, judeţul Bistriţa-Năsăud, pe Valea ce duce către Munţii Ţibleşului“, ne-a mărturisit primarul, Paul Dumitru Ştir.

Viorel GROSU
LUMEA SATULUI, NR.4, 16-28 FEBRUARIE 2013