Adama Sultan iulie 2020
update 11 Aug 2020

Livezile revin la Bălţaţi-Iaşi

• Plantaţii noi pe zeci de hectare
• Material săditor livrat în întreaga ţară
• Dobânzi înrobitoare la instituţiile de credit

După ce, timp de 20 de ani, livezile, care au dus faima comunei ieşene Bălţaţi până departe, au dispărut încetul cu încetul, timid şi-au făcut apariţia noi plantaţii de pomi aparţinând unor oameni ai pământului care se încăpăţânează să ducă mai departe o ocupaţie moştenită din bătrâni.

Unul dintre aceştia este şi domnul ing. Mihai Hlihor, administratorul unei pepiniere. „Ne-am născut între pomi, ne spune zâmbind dl Hlihor. Dovadă faptul că şi alţi doi fraţi ai mei sunt patronii unor societăţi având ca obiect de activitate producerea de puieţi, iar cu soţia mea am fost coleg de facultate la USAMV «Ion Ionescu de la Brad». Şi dacă mai adăugăm că mulţi consăteni, majoritatea tineri, au plantat livezi, putem spune că pomicultura a revenit la Bălţaţi.“

A lucrat în cooperativa de producţie şi, după dispariţia acesteia, s-a privatizat, punând bazele producerii de material săditor pe terenul pe care îl avea de la părinţi. Începutul a fost greu. În primii doi ani a vândut câte trei mii de puieţi. Muncind din greu cu toată familia şi câştigând încrederea clienţilor, a diversificat oferta, astfel încât firma a ajuns cunoscută nu numai prin calitatea pomilor, ci şi prin butaşii de trandafiri şi stolonii de căpşuni livraţi în întreaga ţară.

Acum firma dispune de patru hectare de pepiniere cu câmpurile I, II şi seminceri altoind circa 100 mii de pomi pe an.

Cu eforturi financiare deosebite – credite, împrumuturi de la prieteni, dar şi cu fonduri SAPARD – a plantat, în 2006, 17 ha de livadă. S-a extins apoi la 32 ha cu măr, cais, piersic, urmând ca, în perspectivă, suprafaţa să ajungă la 50 ha. „E o muncă de la un capăt la celălalt al anului, subliniază dl Hlihor. Acum, cu 12 salariaţi pe care îi avem, executăm primele tratamente pentru combaterea păduchelui de San-José şi al altor dăunători, paralel cu tăierile ramurilor atacate de făinare. Mă bucur de zăpada căzută din belşug, aştept şi alte ninsori ca să nu mai avem parte de seceta de anul trecut când, pentru a salva livada, am udat manual fiecare pom de cinci ori cu câte 10-15 l de apă.“

Valorificarea producţiei, o problemă

Odată cu intrarea pe rod a livezii, încercările de a livra marfă marilor magazine a eşuat. „Taxele exagerate pentru expunerea la raft, ne spune şi doamna ing. Elena Hlihor, importul de mere din Polonia, Ungaria etc. ne-au închis accesul la marile magazine. De aceea vindem marfa prin pieţe, dar şi aici sunt probleme cu intermediarii care, nu o dată, sunt înţeleşi cu conducerea pieţelor.

Iată de ce ing. Hlihor face demersuri pentru ca, accesând fonduri europene, să construiască un depozit modern care să-i permită să păstreze merele mai mult timp şi să nu mai fie la mâna intermediarilor. Şi tot pentru o valorificare mai eficientă a producţiei are în vedere achiziţia unei linii de sucuri concentrate. „În ceea ce mă priveşte, spune dl Hlihor, fondurile europene mi-au dat posibilitatea să mă dezvolt, aşa cum spuneam, la înfiinţarea primei livezi utilizând şi un proiect SAPARD.“

O bancă a agricultorilor

Ca orice agent economic, şi societatea din Bălţaţi utilizează credite la care dobânda, plus diferite comisioane, ajunge la 17-18%. „Este o dobândă înrobitoare, subliniază interlocutorul meu, în condiţiile în care statul găseşte noi mijloace de spoliere a agricultorilor, în loc să-i sprijine. Cum e posibil, se întreabă retoric dl Hlihor, ca, după ce în 2011 am asigurat culturile de rapiţă şi grâu, aşa cum prevedea legea, la 1 ianuarie 2012 aceasta să fie abrogată, astfel încât statul a rămas cu banii din asigurări, iar agricultorul cu paguba. E nevoie ca statul să sprijine agricultura prin înfiinţarea unei bănci specializate care să ofere celor care lucrează pământul bani cu dobândă subvenţionată. Exemplele nu lipsesc. În 1996, când a apărut SAPARD, dobânda a fost de cinci la sută. E adevărat însă că cele mai mari sume au fost luate de cei care dispuneau de pile-cunoştinţe-relaţii. Oricum însă, ideea rămâne şi dezvoltarea agriculturii româneşti depinde, spun eu, de apariţia acestei instituţii şi nu, în ultimul rând, de simplificarea formalităţilor impuse de instituţiile bancare agricultorilor care solicită un credit.“

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2013

Articole recente - Lumea Satului