reclama youtube lumeasatuluitv

ADR Sud Muntenia - 20 de ani de dezvoltare regională

  • Publicat în Sate

Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia a organizat, deunăzi vreme, o festivitate care a marcat împlinirea a 20 de ani de la înființarea structurii regionale, al cărei scop principal este cel de organism intermediar pentru derularea unor programe europene. Cu această ocazie au fost tipărite broșuri inclusiv pentru cele șapte județe arondate zonei, denumite „20 de ani de dezvoltare regională Sud-Muntenia“.

În cei 20 de ani de existență, din care 11 din postura unei țări care este membră a Uniunii Europene, prin intermediul agenției, cele 7 județe din componența ADR au derulat 1.688 de proiecte, în valoare totală de 1,47 miliarde de euro (o medie de 73 de milioane de euro/an) și o valoare solicitată de 1,046 miliarde de euro (o medie de 52,3 milioane de euro/an). Cele mai multe proiecte provin din județul Argeș, iar cele mai puține au fost accesate de autoritățile și firmele din Teleorman. Cele mai mici valori ale investițiilor sunt înregistrate în Giurgiu, deși județul a depus mai multe proiecte decât ultimele clasate, respectiv Teleorman (104) și Ialomița (128). Proiectele au asigurat un număr important de investiții: 82 de clădiri construite, 389 de clădiri modernizate, 384 km de drumuri modernizate și 135 km de străzi orășenești reabilitate, 8 rețele de iluminat, 994 de IMM-uri sprijinite, 19 clădiri istorice reabilitate, 28 ha amenajate ca spații verzi, 961 de gospodării reabilitate termic etc.

Maria Bogdan