reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Sep 2019

Bulbucata, acasă la un titan al culturii românești

  • Publicat în Sate

Nichifor Crainic este una dintre personalitățile ce au marcat viața culturală și spirituală a României interbelice. Este mai puțin cunoscut publicului larg de astăzi din cauza convingerilor sale și a activității politice din timpul guvernării legionare, când a fost secretar general la Ministerul Cultelor, și al dictaturii antonesciene, când a fost ministrul Propagandei. Dar convingerile sale naționaliste și antisemite pălesc în fața uriașei sale activități în slujba culturii naționale, ca și a filosofiei și teologiei universale. Tocmai de aceea vă invităm la o vizită, imaginară, prin locurile unde s-a născut și a crescut tânărul Ion Dobre, care avea să devină poetul Nichifor Crainic.

Reper pe calea către Țara Sfântă

Bulbucata este o comună aflată la aproximativ 20 km de Capitală, pe malul Neajlovului. Nu este o comună prea mare, fiind alcătuită doar din patru sate și un cătun. Dar, cu toate acestea, este un loc încărcat de istorie, după cum au demonstrat unele studii întreprinse de profesorul Cornel Andrei, de la școala gimnazială din localitate, precum și o descoperire întâmplătoare – aici s-a aflat cândva un avanpost defensiv roman. De asemenea, încă mai sunt vizibile urmele unui străvechi drum roman. Cert este că, așa cum o demonstrează fragmentele ceramice descoperite, zona a fost locuită permanent încă din epoca bronzului.

Bulbucata a

Mai târziu, localitatea avea să dobândească o importanță sporită, fiind situată la intersecția drumurilor medievale București – Zimnicea și Târgoviște – Giurgiu. Dar poate mai important decât atât este faptul că această localitate, care astăzi poate părea total neînsemnată, apare într-un document întocmit la Bruges, în 1380. Intitulat „Itinerariul de la Bruges“, acesta descrie, cu lux de amănunte, traseul unor pelerini vest-europeni către Țara Sfântă. În cursul descrierii, pomenesc despre traversarea Neajlovului în localitatea „Vela“ (astăzi Velea – sat aparținând comunei), în dreptul unui stejar singuratic.

Și mai impresionant este faptul că stejarul respectiv trăiește și astăzi. Declarat în urmă cu mai mulți ani monument al naturii, a fost botezat de către localnici Baba-Groasa. În dreptul său a existat și un pod care traversa Neajlovul, distrus în timpul ultimului război. Însă picioarele sale se văd și astăzi.

Stejarul cu pricina se regăsește constant, ca reper, pe mai multe hărți medievale.

Prezenți la chemarea vremurilor

Revenind la comună, aceasta este menționată în numeroase documente medievale. Sate din cuprinsul său au făcut obiectul unor danii către mănăstirile Snagov (în 1482), Glavacioc (1507) sau Babele (1629).

Desigur că satele comunei sunt pomenite și în altfel de documente. Bunăoară, despre cum au trecut pe aici oștenii lui Sigismund Bathory, în drum spre tabăra lui Mihai Viteazul de la Călugăreni, în 1595. Făcând un arc peste timp, amintim că și în timpul Primului Război Mondial, în 1916, aici s-au dat lupte grele. Locuitorii comunei au răspuns mereu la chemarea vremurilor în care au trăit, așa cum demonstrează monumentele ridicate în centrul localității, ei au luptat atât în Războiul de Independență, cât și în cel pentru unirea neamului.

Un astfel de loc nu putea da decât oameni pe măsură. Colonelul doctor Ioan Nicolescu, stăpânul moşiei Bulbucata – Velea, s-a născut la 21 mai 1841 în Bucureşti. Și-a făcut studiile la Bucureşti și Paris, unde obţine, în 30 decembrie 1858, titlul de doctor în medicină. După această dată revine în ţară şi intră în armată ca medic militar. Participă la Războiul de Independenţă ca ofiţer activ pe câmpul de luptă. În anul 1890 demisionează din armată cu gradul de colonel şi se implică activ în viaţa comunei Bulbucata. Din propria sa avere construiește în sat o școală nouă, pe care o înzestrează cu toate cele necesare, precum și cu obligațiuni de stat și o prăvălie din București, care să asigure un venit suficient pentru plata întreținerii și a personalului didactic. Pe lângă ea construiește și o casă destinată dirigintelui. Clădirea Primăriei, actualmente monument istoric, este construită tot cu banii săi.

Așa dascăl, așa elev!

Bulbucata d

La școala din Bulbucata avea să funcționeze ca învățător Constantin Spâneșteanu. El a venit la această şcoală în septembrie 1900, a ocupat postul de diriginte al şcolii de la început şi s-a impus ca un dascăl luminat, cu o viziune care depăşea cu mult pe a celor din jurul său, după cum se spune în monografia profesorului Cornel Andrei. Mai târziu, Constantin Spâneșteanu avea să ajungă deputat, desfășurând o bogată și efi­cientă activitate parlamentară în folosul învățământului românesc.

Unul dintre meritele suplimentare ale lui Constantin Spâneșteanu este și acela de a fi descoperit și dezvoltat filonul valoros din sufletul micului fiu de plugar sărac, Ion Dobre. Cunoscut mai târziu drept Nichifor Crainic, acesta avea să scrie: „Nu mă cunoşteam defel până atunci, nici dacă sunt deştept sau prost, nici dacă sunt cuminte sau zurbagiu. Nu-mi spusese nimeni cum sunt. Din clipa aceea binecuvântată şi hotărâtoare pentru viaţa mea am început să mă cunosc fiindcă mă cunoscuse domnul învăţător Constantin Spâneşteanu. După tata, el avea să fie al doilea om cu degetul pus pe destinul meu. Cu acest dascăl de geniu şcoala nu mai era o corvoadă, ci o bucurie de toate zilele.“

Profesor, poet, jurnalist, dar mai ales patriot

Nichifor Crainic avea să studieze teologia la Seminarul Central și apoi la Facultatea de Teologie din București, pe care o termină în 1916. Între anii 1920 și 1922 avea să obțină doctoratul în filosofie la Viena. Întors în țară, a fost profesor la Seminarul Teologic din București și la Facultatea de Tehnologie de la Chișinău.

Ca poet, a început să publice, sub diferite pseudonime, încă din 1906, de la vârsta de 17 ani. Dar cele mai mari contribuții la poezia românească avea să le aducă în calitate de conducător al revistei literare „Gândirea“, pe care a preluat-o de la Cezar Petrescu. În această calitate poate fi considerat ca unul dintre cei care i-au lansat pe Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ion Pillat, Tudor Vianu, Ovidiu Papadima și Vasile Băncilă.

Împreună cu Pamfil Șeicaru avea să înființeze și ziarul „Cuvântul“. Ziarul „Calendarul“, pe care l-a înființat în 1932, avea să fie suspendat în mai multe rânduri din cauza articolelor virulente împotriva lui Carol al II-lea.

În anul 1940, Nichifor Crainic avea să devină membru al Academiei Române, pe locul rămas vacant după moartea lui Octavian Goga.

Bulbucata c

În 1945 este condamnat în lipsă la muncă silnică pe viață și confiscarea averii. Până în 1947 a stat ascuns, sub diverse nume false, la foștii săi elevi, prin mai multe sate transilvane. Obosit și demoralizat, se predă la 24 mai 1947. Deși sentința din 1945 fusese casată, a stat întemnițat 15 ani, până în 1962, la Aiud. După eliberare, a lucrat ca redactor, la publicația „Glasul Patriei“, editată de către MAI pentru românii din diaspora. Pensionat în 1968, avea să moară în 1972, la Casa Scriitorilor de la Mogoșoaia, la vârsta de 83 de ani. Înainte de a muri, a mai avut răgazul să-și aștearnă pe hârtie ultima dorință:

„M-am născut într-o căsuţă modestă ca fiu de truditori ai pământului. Acum sunt în acest palat al lui Brâncoveanu, după ce am dăruit talentul şi munca mea ridicării acestui neam. Poate este răsplata vieţii mele.

Pe crucea mea să nu fie scris decât numele.

Cei care vor vrea să ştie cine am fost să mă caute în revista «Gândirea», în cursurile de la Facultatea de Teologie, între membrii Academiei Române, în scrierile mele, acolo sunt eu.

Sub cruce e un pumn de ţărână.“

Așa că, cei care doresc să respecte ultima dorință a acestui mare gânditor se pot reculege pe malul Neajlovului, la umbra Babei Groasa, citindu-i poeziile sau cugetările. Apoi, în drum spre casă, pot înălța o rugăciune spre odihna sufletului său într-una dintre cele două biserici monument istoric ale comunei Bulbucata.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 48-49