reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Sep 2019

Cum e viața la Cozieni, comuna cu cele mai multe sate din județul Buzău

  • Publicat în Sate

Dificilă, în orice caz nu lejeră, ar fi răspunsul celui venit din afară. Normală, ca oriunde în altă parte, ar spune localnicul, mai ales cel matur, pentru care Cozienii înseamnă începutul și sfârșitul, pământul cu care se identifică și pe care l-au trecut prin mâini, chiar dacă uneori își varsă năduful pe el! E universul pe care părinții nu l-ar părăsi nicicând, în acel suprem argument-atașament „nu plec eu din cuibul meu“, dar din care și-au îndemnat copiii „să se ducă unde-or vedea cu ochii, după un trai mai bun, să nu se mai chinuie ca noi“. În orice caz, mândria de a fi din Subcarpații Buzăului, fie și așa, cu văi și coline puțin mănoase, e mare. Iar pentru vizitator, mare e curiozitatea de a desluși rosturile acelor locuri, asta dincolo de plăcerea de a admira un peisaj verde și răcoros, în miez de vară fierbinte.

La Cozieni s-a întâmplat să ajungem pe 15 august, în ziua vechiului târg zonal de Sf. Maria, când toată suflarea comunei, dar și a celorlalte așezări de pe drumul Pârscovului și Boziorului, s-a adunat să sărbătorească. Prima impresie a venit de pe caldarâmul județean 203 L, făcut praf pe alocuri, dar aflat chiar atunci în reabilitare. A doua s-a conturat când am dat cu ochii de fermecătoarele dealuri ale Subcarpaților de Curbură, unele retezând golaș orizontul, altele îmbrăcate în păduri care, atenție!, n-au căzut pradă toporului în această gestiune alandala a fondului forestier. Iar a treia impresie a venit din mijlocul oamenilor adunați la un loc pentru o porție de bună dispoziție, într-un târg rural cu rare secvențe tradiționale și multe modernisme amestecate, dar care poartă aceeași inconfundabilă ospitalitate ce nu e doar vorbă-n vânt.

Două particularități, niciuna fructificată în posibile proiecte zonale

Comuna împărtășește soarta localităților de munte, cu sate izolate și depopulate, fără putere financiară și fără economii rezultate din îndemnul național-strategic „să căutăm investitori“, cu o mai mică atenție de la centru sau de Sus, indiferent cum s-ar chema acel „sus“, autorități județene sau centrale. E un loc ce n-ar trebui siluit să intre în acel tip de modernizare în termopane și sticlă, ci ar folosi mai mult accent pus pe conservarea satului așa cum e el, cu obiceiuri și tradiții încă păstrate, cu munca migăloasă înțeleasă doar de țăranul neaoș, cu rosturile gospodărești din așezările montane. Mai multă șansă ar avea să învie economic în acest mod decât forțând schimbări dincolo de posibilități (relief frământat, depărtare de oraș), mentalități și particularități. Vorbind despre particularități, Cozieni s-ar putea individualiza, chiar și ca un concept viitor, prin două lucruri: este localitatea din județul Buzău cu cele mai multe sate (25) și printre primele din România cu acest record, după Cornereva, Caraș-Severin – 40 de sate și Sohodol, Alba – 31 de sate. Administratorii așezării au făcut o altfel de împărțire, 20 de sate și 5 cătune: Anini, Bălănești, Bercești, Ciocănești, Cocârceni, Colțeni, Cozieni (sat reședință), Fața lui Nan, Glodurile, Izvoru, Lungești, Nistorești, Pietraru, Punga, Teișu, Trestia, Tulburea, Valea Banului, Valea Roatei, Zăpodia și cătunele Vâna Rece, Mărculești, Chilii, Teiș și Fâcâiana, ultimul fiind și cea mai nouă vatră, rezultată din strămutarea unor familii sinistrate la inundații (3 gospodării) și din 38 de loturi acordate de primărie familiilor tinere ori celor din afară care vor casă la țară; este comuna de intrare în zona mult mediatizatelor chilii rupestre de la Bozioru, Fișici, Aluniș etc., fiind inclusă și în Geoparcul „Ținutul Buzăului“, un proiect nematerializat de dezvoltare bazată pe spectacolele naturii, cum ar fi vulcanii noroioși de la Berca și Scorțoasa, cu două „ochiuri“ la Cozieni, focurile vii de la Lopătari sau chihlimbarul de la Colți, locul poate cel mai încărcat de legende din întregul areal.

Investiții publice pe spezele bugetului comunal

Suprafața comunei este de 5.561 ha, iar populația, după recensământul din 2011, a scăzut la 2.090 locuitori (pe site-ul primăriei sunt 2.472 de locuitori). Cel mai îndepărtat sat, Punga, este situat la 9 km de reședința de comună, Cozieni. Cel mai depopulat este Fața lui Nan, unde mai locuiesc 5 familii. Localitatea este traversată de un drum județean (în reabilitare), de-a lungul căruia se înșiră 6 sate și un cătun, altele 3 fiind în apropiere de șoseaua principală. Restul (15) sunt aruncate pe dealuri și văi, într-un relief expus alunecărilor de teren, greu accesibil. Dacă e să vorbim despre partea publică, comuna are un buget limitat, de 1,9 milioane de lei. Dar chiar și așa, a reușit să aibă ceea ce trebuie unei comunități: școală (2 corpuri reabilitate în Cozieni, I-VIII și Bălănești, I-IV), grădinițe (Cozieni, clădire nouă și Bălănești, modernizată), dispensar uman și farmacie (Cozieni), cămine culturale (Trestia, Cozieni – modernizate și Bălănești, în program de rea­bilitare), biserici etc. Infrastructura de servicii și rutieră e înspre bine, cu eforturi mai ales locale. Primarul Daniel Panaitescu, ales din 2004 declară: „Când am preluat eu administrația aveam 30 de becuri; azi iluminatul public este asigurat în toate satele. În afară de drumul județean, celelalte (comunale sau de interes local) erau de pământ; le-am pietruit integral cu forțe proprii, realizând și trei poduri, cu buldoexcavatorul și tractorașul nostru, cu oamenii de la ajutorul social. Abia de aici încolo avem un proiect de asfaltare pentru 7,5 km în Lungești, Teișu-Pietraru și Bercești-Cocârceni. Am introdus, cu fonduri asigurate pe Ordonanța 7, alimentarea cu apă în 11 sate și extinderea nu s-a încheiat. Am reabilitat sau construit școli și grădinițe, cămine culturale. Avem un proiect de canalizare din fonduri europene, să vedem ce se întâmplă, dacă este admis la finanțare. La Fâcâiana nu este curent, dar aud că, până la urmă, Electrica își va face treaba. Și-așa pentru cătunul acesta, unde am strămutat primii sinistrați, am alergat patru ani după avize“. Cât despre efectul includerii Cozienilor în „Ținutul Buzăului“: „nimic concret, numai vorbe“.

Trai modest asumat

Ca standard de viață, intuiți că oamenii – nu toți – n-o duc foarte bine. Trăiesc din pensii, din salarii – cine mai are locuri de muncă! – din pomicultură și zootehnie. Cum se spune la București, din „ferme de subzistență“. Sau nici măcar atât, dacă omul, mai cu seamă cel în vârstă, are zece găini în ogradă. Ferme mari sunt cinci, patru zootehnice, cu vaci, capre și oi, și alta provenită din fostul IAS, dar care, deși exploatează 60 ha de livadă, 200 ha de fâneață și 100 ha de pădure, nu a creat niciun loc de muncă, spune primarul. Și ca să fie, cum se zice, tacâmul complet, localitatea mai are de furcă din când în când și cu inundațiile (mai rar) sau alunecările de teren (an de an). De sub 7 case a fugit pământul, oamenii trebuind strămutați în zone mai sigure. Dar localnicii nu calculează viața, cum facem noi, în acces la infrastructură, confort, venituri, vile etc.; ei asumă totul ca pe o normalitate, cu noroaie, agricultură uneori empirică, modestie materială, apă la fântână (acolo unde nu-s rețele de alimentare), drumuri lungi străbătute cu pasul, viituri, alunecări de teren, ierni grele etc. Și nici măcar nu sunt entuziasmați că au și ei niște mici vulcani noroioși sau necropole din epoca migrațiilor!

GALERIE FOTO

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 50-51