reclama youtube lumeasatuluitv
update 12 Nov 2019

Viscri, satul devenit celebru la Palatul Buckingham

  • Publicat în Sate

Am mers la Viscri din curiozitate. Am vrut să vedem ce l-a determinat pe moștenitorul Coroanei britanice să spună acel cuvânt pe care noi, români de sânge, rar îl mai rostim, „iubesc România“. Și am văzut: Viscri nu este cu nimic mai presus (mai prejos nu se mai poate) decât oricare altă așezare săsească din Transilvania. Șansa a fost să pice în atenția Prințului Charles al Marii Britanii, cunoscut pentru activismul promediu, iar de alt agent de turism nici că ar mai avea nevoie! Casa cumpărată aici și interesul său pentru natură au fost suficiente pentru ca numele cătunului să ajungă întâi de toate la Palatul Buckingham, apoi în Londra, Anglia, Europa și pretutindeni unde trăiesc admiratori ai Casei Regale Britanice. De aici până la a deveni destinație turistică europeană n-a mai fost decât un pas.

viscri 1

Mergând pe drumurile prăfuite înspre Viscri, privind la dealurile oarecum monotone și arse de văpaia verii și meditând la acțiunile unui prinț străin, un gând – ca o întrebare – apare involuntar: ce-or face urmașii noștri de prin anii 2500, or să vrea să conserve palatele de-un gust îndoielnic ale protipendadei capitaliste de azi, așa cum acum casele săsești ori bisericile fortificate din Transilvania au trezit interesul regal britanic? Sau, până la Prințul de Wales, al asociațiilor și fundațiilor care activează pentru renovarea, conservarea și promovarea satului românesc? Să sperăm că vor rămâne suficiente mărturii, termeni, știință, istorie pentru a se putea face diferența între cultură și kitsch. Și că, peste cinci veacuri, alți vizitatori vor trece, în luna lui Cuptor, prin praf, caniculă, sete, uscăciune doar pentru a cunoaște și admira zestrea culturală a nației, inclusiv cea construită (cu gust) sau conservată astăzi.

Ce-a însemnat atenția regală britanică pentru un sat românesc

viscri2

Peisajul nu este deloc unul spectaculos. În fine, nu pentru noi, obișnuiți totuși cu o României rurală încă fermecătoare (doar că, pe alocuri, „pătată“ de turistul de cartier), dar tânjind prostește după emanciparea de ceas elvețian a Europei de Vest, în timp ce vesticii rămân uluiți de acest spațiu mioritic nealterat... Nici satul ca atare nu diferă de alte așezări cu specific săsesc. E la fel de fortăreață ca altele, la fel de bine sistematizat, urmează aceeași geometrie fermă, aceeași regulă a urbanismului de la care ar trebui să învețe și administrațiile orașelor, nimeni neieșind din arhitectura populară consacrată (porți înalte, contopite cu casa, fațade și acoperișuri identice, dacă se poate și cromatic, curte și grădină interioară, adăposturi de animale plasate în spate etc.). Dar tocmai în așa ceva constă valoarea culturală a așezărilor transilvane săsești, în acest tipic locativ păstrat de și peste secole. La care s-ar mai adăuga specificul agrar, cu turme de vaci care pleacă și vin singure de la pășune, cu loturi lucrate manual, cu stâne de oi ascunse printre dealuri, cu fân cărat cu căruța cu cai... Și casa prințului e la fel ca altele, doar că-i renovată, bine întreținută, recompartimentată – păstrând arhitectura intactă – și, deh, aparține unei fețe regale din cea mai veche monarhie de pe Pământ. Impactul este unul major. Dovadă cei peste 15.000 de turiști care vin, anual, în Viscri, străini și români deopotrivă, doar pentru a vedea micuțul domeniu regal și fermecătoarele împrejurimi, cu tot cu viața parcă încremenită în timp a satului. Un număr, să recunoaștem, confortabil pentru un cătun cu 400 de locuitori. Ideea ar fi ca aceștia să și lase ceva în vistieria satului. Revenind la sumara descriere, biserica evanghelică fortificată, una dintre cele șase din Transilvania cuprinsă în lista patrimoniului mondial UNESCO, este o bijuterie cu adevărat. Construită în secolul a XIII-lea, pe structura unei vechi bazilici romane datând din secolul a XII-lea, lăcașul păstrează în interiorul zidurilor – lucru extrem de rar pe aceste meleaguri – o biserică – sală romanică, înconjurată mai apoi de ziduri și transformată în incintă fortificată, cu drum de apărare, două tunuri, două bastioane, turn de poartă etc. Nu intrăm în amănunte, ci doar vă îndemnăm să nu ocoliți acest monument dacă ajungeți la Viscri. Observați, n-am spus „vizitat“. Acest sătuc nu poate fi vizitat ca un muzeu; trebuie să zăboviți aici câteva zile pentru a-i prinde sensurile, rosturile și a trăi pe viu secvențe rurale, începând de la o plimbare cu căruța, o masă tradițională și un amurg privit de pe dealuri și terminând cu o drumeție în pădure sau o dimineață prinsă între tăceri nesfârșite și zarva oarecum îndepărtată a satului.

Un model de dezvoltare sustenabilă

viscri 3

Prințul de Wales povestea, cu entuziasm, unui post TV, despre Viscri, Transilvania și România: „Pajiştile înflorite sunt unice. Unice nu numai în Europa, ci în lume. Așa ceva nu mai există nicăieri la o aseme­nea dimensiune. Acest peisaj cu pășuni, fânețe și păduri, felul în care sunt exploatate, ceva în întregime sustenabil, eficient din punct de vedere ecologic și prietenos cu mediul... aveți exemple fantastice.“ Fără să vrea, un turist născut și el în rural și convertit în orășean se va întreba la ce fel de sustenabilitate se referea moștenitorul tronului. Fiindcă, până la eco și contemplație, fiecare ins trebuie să existe, să trăiască, să dispună de bani pentru casă și copii. Au așa ceva sătenii? Încă nu. Nu în totalitate. Se încearcă un model de dezvoltare la care au pus umărul foarte inimoasa și premiata Caroline Fernolend, vicepreședintele „Mihai Eminescu Trust“ și, evident, chiar prințul Charles, prin fundația care-i poartă numele, condusă de directorul Aura Woodward. Anul acesta, în casa din Viscri, pe cheltuiala fundației, s-au deschis cursuri de pregătire în meșteșuguri tradiționale, cum ar fi cusăturile, țesutul, împletitul, fierăritul, tâmplăria, confecționarea cărămizilor etc. Apropo de ultima îndeletnicire, a fost construit, prin implicarea „Mihai Eminescu Trust“, un cuptor pentru cărămidă și țiglă, la care lucrează un grup de săteni, special pentru a produce materiale pentru consolidarea și renovarea caselor vechi. Sau, lucru curios pentru cei care n-au mai văzut așa ceva, sătenii din Viscri dețin secretele unei meserii vechi de sute de ani, aceea de a obține cărbuni prin arderea lentă a lemnului găsit în pământ. Apoi, încă din anii ’90, din inițiativa sașilor plecați din Viscri și reveniți să-și viziteze locurile natale, peste o sută de femei s-au specializat în împletit ciorapi și confecționat papuci, produse țărănești pe care fie le vând turiștilor, fie le trimit în Germania, acolo unde o organizație are grijă să le comercializeze în târgurile tradiționale nemțești. Toată lumea este implicată deci în proiectul care ar putea face satul ori satele, cum spunea prințul Charles, în ceva sustenabil. Mai puțin, din câte aveam să înțelegem, vorbind despre implicare, autoritățile județene și locale...

viscriducks

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 17, 1-15 septembrie 2016 – pag. 50-51