Bronhopneumonia vierminoasă, numită şi dictiocauloză, este o parazitoză a aparatului respirator care afectează în special rumegătoarele, dar şi cabalinele.

Boala evoluează cronic, rareori acut şi afectează mai grav tineretul acestor specii.

Ciclul biologic al paraziţilor implică o fază care se dezvoltă în organismul animalelor şi o fază care se dezvoltă pe sol (geohelminţi). Astfel, viermii adulţi se localizează în bronhii şi trahee, unde se hrănesc cu mucus, iar la maturitate elimină ouă din care ies larve care, fiind înghițite de către animal, odată cu mucusul din aparatul respirator, sunt eliminate în mediul exterior, prin fecale. Dezvoltarea acestor larve se face numai dacă există condiţii favorabile de umiditate, temperatură şi oxigen.

De aceea dictiocauloza are caracter sezonier, fiind foarte răspândită vara, în anii ploioşi.

Infestarea animalelor se face cu larve, în special la păşune, iar cele mai grave şi mai multe cazuri de îmbolnăviri apar la oi şi capre. Animalele tinere întreţinute necorespunzător sunt cele mai afectate. Incidența cea mai mare a bolii apare în lunile septembrie-octombrie, la animalele adulte, iar la miel aceasta poate să apară chiar din luna iunie, în urma infestărilor cu paraziți din lunile aprilie-mai. Poluarea păşunilor cu larve în ţara noastră începe primăvara, când animalele sunt scoase la păşune. Astfel, există un cerc vicios, păşunea este o sursă de infestare pentru animale, iar animalele, o sursă de infestare pentru aceasta. Boala este menţinută de la an la an, în anumite zone, atât de animalele bolnave, cât şi de cele clinic sănătoase, purtătoare de paraziţi. Infestaţia animalelor se face şi în timpul adăpatului din bălţi sau a diferitelor acumulări de apă de pe păşuni. Larvele parazitului ajung odată cu iarba sau apa în intestin, de unde migrează în ganglioni, cord şi ajung în aparatul respirator. Pe tot parcursul migrării, paraziţii produc leziuni mai mult sau mai puţin grave.

Simptome

Dictiocauloza se manifestă clinic atunci când viermii au ajuns în stadiul de adult în aparatul respirator. Tineretul speciilor amintite este cel mai afectat şi prezintă jetaj abundent (le curge nasul), tuse, respiraţie accelerată, mai ales dimineaţa, la schimbări bruşte de temperatură sau în urma eforturilor. Animalele afectate nu au poftă de mâncare, slăbesc foarte mult, iar la viţei pot să apară asfixii şi chiar moartea în timpul accesului de tuse. Uneori, la 2-3 zile de la infestare, apare şi o fază clinică, digestivă, manifestată prin diaree urât mirositoare şi sete accentuată.

Diagnosticul se suspicionează pe baza semnelor clinice, coroborate cu aspectele epizootologice ca: izbucnirea îmbolnăvirilor cu caracter enzootic, în sezoanele de vară, în anii ploioşi cu manifestări grave mai ales la tineret, întreţinut pe păşuni umede sau în adăposturi neigienice, cu umezeală. Diagnosticul diferenţial trebuie să se facă faţă de alte afecţiuni pulmonare sau digestive cu alte cauze. Diagnosticul de certitudine se confirmă numai prin examen larvoscopic făcut în laborator.

Prognosticul bolii este favorabil sau rezervat în funcţie de vârstă, intensitatea parazitării şi de starea de întreţinere a animalului. Astfel, prognosticul este rezervat la animalele tinere cu întreţinere proastă. La animalele adulte prognosticul economic este grav deoarece randamentul producţiilor scade, iar oile gestante nasc miei mici cu diferite afecţiuni.

Profilaxie și tratament

Se folosesc următoarele medicamente antiparazitare pentru cabaline: ECVIROM şi ECVIROM I, suspensie orală.

Pentru rumegătoare (bovine, ovine, caprine) se recomandă ROMBENDAZOL 2,5% şi 10%, ROMFENBENDAZOL, ROMBENDAZOL PLUS – suspensii orale sau ROMAVERMECTIN, ROMIVERMECTIN şi ROMA­VERMECTIN PLUS – soluţii injectabile.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA