reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Aug 2019

Dozatoarele, o afacere pentru Cristian Lungu

„Laptele este un aliment complet, care concentrează în el tot ceea ce este necesar organismului. Eu aş declara laptele un aliment strategic“, spune Cristian Lungu (foto). El este unul dintre oamenii care şi-au găsit chemarea abia în a doua parte a vieţii. Tânărul inginer absolvent de TCM a devenit în ultimii 13 ani un cunoscut fermier. Povestea sa vă invităm să o urmăriți în cele ce urmează.

Poveste cu un morar şi o văcuţă

În 2003, la marginea comunei Dascălu, aflată la vreo 15 km de Bucureşti, funcţiona o moară de făină şi mălai şi un urluitor. Proprietarul lor era fiul unui localnic, fost inginer la oraş şi care îşi deschisese o mică afacere. Lumea venea şi măcina cerealele, fie pentru hrana proprie, fie pentru animale. Într-o zi, cineva a venit la stăpânul morii şi l-a întrebat dacă nu ar vrea să cumpere o vacă, cu tot cu viţica de după ea, la un preţ bun. Nu era o vacă rea, susţinea vânzătorul. Dădea câte şase litri de lapte dimineaţa şi şase seara. Şi nici nu cerea mult: doar şapte milioane de lei vechi. Morarul s-a gândit că pe lângă orice moară serioasă se găseşte şi câte un animal, aşa că a încheiat târgul. Şi, după două săptămâni în care vaca, botezată „Băbuţa“, a primit hrană bună şi îngrijire ca la carte, a început să dea câte 24 de litri de lapte pe zi. Adică dublu. Şi de aici a început cotitura în viaţa inginerului Cristian Lungu. I-a plăcut atât de mult ideea, încât s-a dus în Covasna, de unde a mai cumpărat două viţele din rasa Bălţată Românească: Ildiko şi Mariko. Acum avea trei viţele şi o vacă. Apoi a urmat taurul Nicu şi alte două viţele. În anul 2006 avea şase vaci cu lapte şi un taur.

„Atunci mi-am dat seama că se poate trăi de pe urma a şase vaci. Litrul de lapte se vindea cu 0,8 lei, iar preţul de producţie era de 0,4 lei. Vindeam totul la un procesator din Dâmboviţa“, povesteşte fermierul despre începuturile afacerii sale.

Din nou la şcoală

Între timp, prin vecini umbla o delegaţie care încerca să-i convingă pe proprietarii de animale să urmeze nişte cursuri de specializare, în cadrul unui program finanţat de Banca Mondială. Pe dl Lungu nu a fost necesar să-l lămurească. S-a dus cu plăcere la ore, timp de un an şi jumătate, cât mai rămăsese din cursul de trei ani. Pasiunea sa pentru vaci l-a făcut să asimileze cu uşurinţă noţiunile predate. Pe lângă aceasta, pregătirea sa inginerească l-a îndreptat, în mod firesc, să ridice probleme la care, de multe ori, nici lectorii nu se gândiseră. Şi aşa, pe nesimţite şi pe negândite, între Cristian Lungu şi profesorul său Mihai Paraschivescu s-a născut o frumoasă prietenie.

La sfârşitul cursului, pentru că din fondurile alocate de Banca Mondială mai rămăsese o sumă suficientă, s-a organizat o excursie de documentare în Austria. „Acolo am văzut lucruri la care nu m-aş fi gândit şi pe care nu le învăţasem la curs. Ei aveau cu totul alt mod de a creşte vacile“, îşi aminteşte fermierul.

Între timp se adoptase şi un program naţional de stimulare a producătorilor de lapte. Pentru laptele de calitate se plătea un spor de 0,3 lei/litru. Astfel, în 2004 cei care puteau furniza un lapte cu conţinut ridicat de proteină obţineau 1,1 lei/litru. Preţ bun!

O fermă „ciudată“

„Atunci m-am hotărât cu adevărat să încep afacerea aceasta. Deja aveam ceva cunoştinţe în domeniu şi o oarecare experienţă. Aveam un teren pe care l-am vândut.

11.600 euro am investit în construirea sălii de muls. Alţi aproape 40.000 de euro i-am dat pe 20 de vaci Holstein, cumpărate din Germania.“ În martie 2006 vacile germane au început să fete. Pentru că fuseseră însămânţate cu material seminal de foarte bună calitate, viţelele erau mai performante decât mamele lor. Astăzi, în fermă se mai găsesc două dintre ele.

Construcţia grajdului a fost o altă poveste. La vremea aceea, cel puţin în Dascălu, oamenii nu concepeau decât grajduri joase şi bine închise, pe toate laturile, doar cu câte o uşă îngustă, cât să treacă vaca. Dar Cristian Lungu văzuse în Austria grajdurile aerisite, cu una sau chiar două laturi libere, alcătuite doar dintr-o temelie de un metru şi din stâlpii de susţinere ai acoperişului. „Vacile nu suferă din cauza frigului. Pentru ele cel mai mare duşman este căldura. Pe timpul caniculei, vacile pot să piardă până la 80% din lapte. De aceea e foarte important să poată beneficia de răcoare. Apoi, grajdul trebuie bine aerisit şi din alt considerent: laptele este filtrat din sânge. Dacă vaca trăieşte într-un grajd strâmt şi neaerisit, amoniacul degajat din urină este respirat de animal, trece în sânge şi de acolo în lapte. Aşa că există o relaţie directă între gradul de aerisire a grajdului şi calitatea şi cantitatea laptelui. Dar oamenii nu ştiau asta și de aceea am avut tot felul de discuţii. Oricum, în mare parte, grajdul – ca şi sediul propriu-zis al fermei – l-am construit eu cu băieţii mei“, mai povesteşte fermierul. Erau vremuri bune. Laptele ajunsese să fie cumpărat de „Natura“, din Dâmboviţa, cu 1,9 lei/litru.

În paralel, pe lângă ferma cu vaci a dezvoltat şi o fermă vegetală în care cultivă mare parte din cele necesare pentru a asigura furajarea vacilor.

Dozatorul, soluţie de criză

Apoi a început declinul pieţei de lapte. Preţurile oferite de procesatori au început să scadă. Şi din nou Cristian Lungu a găsit o soluţie pentru a-şi face ferma mai eficientă: în 2010 a cumpărat primul distribuitor automat de lapte proaspăt, pe care l-a amplasat în Bucureşti. „Nu a fost simplu deloc. Nu exista nicio experienţă şi nicio reglementare. Am participat, împreună cu alţi specialişti la elaborarea Ordinului Ministrului nr. 55 şi apoi a modificărilor următoare. Dar am descoperit că pot să îmi desfac toată producţia prin cele patru automate pe care le am.“

Din nefericire, în ultima perioadă vânzările de lapte proaspăt s-au redus drastic. „De când Lactate Brădet a fost acuzat pe nedrept, vânzările au scăzut la jumătate.“ Motivele sunt legate pe de o parte de lipsa de informare a consumatorilor care nu realizează că laptele din dozator este muls şi manipulat în condiţii de igienă foarte stricte. În plus, consumatorii nu mai ştiu că laptele ambalat, de la supermarket, are la bază lapte reconstituit şi, în general, mai mult sau mai puţin procesat. Acela nu este un lapte integral, ca cel de la dozator, consideră producătorul. „În acest sens, noua lege privind etichetarea produselor este o mare victorie, căci în felul acesta consumatorii pot să vadă ce cumpără“, spune el.

Şi pentru că am ajuns la acest capitol, trebuie să descriem drumul laptelui de la vacă la client. Din sala de muls, unde se obţine prin intermediul unor maşini automate, laptele trece prin conducte într-un tanc de depo­zitare, din inox, în care este păstrat etanş, la temperatura de 4-5°C. De acolo este transvazat cu o pompă în cilindrii de inox cu care este transportat la dozatoare. Respectivele vase sunt introduse cu totul în dozator, astfel că laptele nu mai este transferat încă o dată. Atât pe durata transportului, cât şi în dozator, temperatura se păstrează constantă, la 5°C. Aşadar, nu se pune pro­blema unei eventuale infestări în timpul manipulării. Cât despre avantajele laptelui proaspăt, vom spune doar că permite consumatorilor să prepare acasă o serie de produse, cum ar fi iaurt, lapte bătut, brânză de casă etc.

Brânza maturată, ca plan de viitor

Dar Cristian Lungu nu s-a mărginit doar la propria sa fermă. El s-a implicat şi în activitatea mai multor organizaţii ale fermierilor din România. A înfiinţat Asociaţia Fermierilor Utilizatori de Automate pentru Desfacerea Laptelui Crud în România, al cărui preşedinte este.

Cristian Lungu

La sfârşitul lunii martie, împreună cu alţi 23 de producători de lapte şi produse lactate din România, a vizitat Austria. Au fost la un târg al fermierilor austrieci care oferă brânzeturi bio, fabricate după reţete tradiţionale. „Am avut o surpriză neplăcută: am descoperit că poţi introduce tot felul de chimicale în brânză şi să păstrezi, în acelaşi timp, eticheta bio“, spune el. Principalul obiectiv al vizitei românilor a fost acela de a prezenta câteva dintre produsele pe care le pot fabrica în fermele lor. Printre ele, câteva care nu au echivalent nicăieri în lume, cum ar fi brânza maturată în vin roşu. „Austriecii, deşi mulţi dintre ei nu au spus nimic, din mândrie, au fost foarte impresionaţi de ce le-am oferit. Şi ei au o tradiţie în domeniu!“, spune dl Lungu.

Ideea care a stat la bază este aceea de a realiza un minim de procesare în cadrul fermei. „Vaca nu are robinet pe care să-l poţi închide atunci când nu mai ai desfacere la lapte. Şi m-a durut sufletul atunci când a trebuit să amestec laptele nevândut cu bălegar şi să-l arunc pe câmp ca îngrăşământ“, spune fermierul. „Şi atunci, în mod firesc m-am gândit că cea mai bună formă de conservare a laptelui pe termen destul de lung este aceea de a-l folosi la fabricarea brânzeturilor maturate. De aici a pornit totul“, explică el.

Idei pentru o fermă mai eficientă

În cursul lunii viitoare, sub egida ASAS, va avea loc o întâlnire a marilor fermieri români din sectorul de cultură vegetală cu cercetătorii şi producătorii români de seminţe. „Capul răutăţilor“ în această chestiune este tot Cristian Lungu, după cum însuşi mărturiseşte. „Într-una dintre zilele astea ploioase stăteam şi mă gândeam cum să cresc eficienţa fermei. Am luat contractele din urmă cu câţiva ani şi pe cele de acum şi m-am speriat: preţul kilogramului de sămânţă de porumb a crescut în câţiva ani de la 7-8 lei la 27 lei, iar la floarea-soarelui de la 6 lei la 78 lei. Aceste creşteri sunt impuse de companiile multinaţionale, care vând seminţele şi n-au nicio legătură cu preţurile reale. Următorul pas a fost să iau legătura cu fermierii români care produc seminţe şi să văd care sunt preţurile pe care le primesc ei. Sunt infime, prin comparaţie: 1,6 lei/kg la porumb, de exemplu. Apoi am vorbit cu cei de la ASAS să mijlocească o întâlnire între producătorii de seminţe şi cercetătorii de la Fundulea. Să vedem cât costă selecţia şi procesarea şi să revigorăm această ramură. Dacă majoritatea fermierilor români vor cumpăra seminţe produse în ţară, de la producători români, atunci probabil că şi multinaţionalele vor fi obligate să-şi ajusteze preţurile“, povesteşte plin de entuziasm Cristian Lungu.

Alexandru GRIGORIEV