Cum alegem reproducătorii pentru a obține regine

Anterior, afirmam că și apicultorii cu stupine de producție își pot produce singuri reginele necesare schimbării reginelor necorespunzătoare sau prea bătrâne.

Bineînțeles că o asemenea operațiune trebuie făcută ținând cont de anumite considerente.

În primul rând, pentru a obține rezultate pozitive, mai ales în mărirea producțiilor de miere și a altor produse apicole, trebuie desfășurată o susținută activitate de ameliorare și selecție. Aceasta este o condiție importantă pentru obținerea de producții apicole ridicate cantitativ și calitativ.

Cercetările și practica apicolă au arătat că în aceleași condiții de mediu, cu aceeași tehnologie de creștere, familiile de albine cu populații egale pot realiza producții foarte diferite, astfel că în orice stupină pot fi identificate trei categorii distincte de familii de albine: familii care dau producții excepțional de mari, numite și recordiste, familii care dau producții mijlocii și familii cu dezvoltare slabă care dau producții neglijabile.

Evident, cu cât numărul familiilor de albine recordiste este mai mare, comparativ cu numărul celor slabe, stupina respectivă va fi mai rentabilă. Iată de ce una dintre preocupările apicultorilor trebuie să o constituie cunoașterea diferențelor genetice, pentru a aplica lucrări de ameliorare corespunzătoare în vederea creșterii și egalizării producțiilor la familiile de albine ale stupinei.

Procesul de ameliorare a albinelor, comparativ cu alte specii, este mai dificil de realizat din cauza unor particularități specifice. Astfel, în familia de albine cooperează concomitent două generații neidentice din punct de vedere genetic – regina și fiicele ei. Împerecherea reginelor este necontrolabilă, ea având loc în afara stupului, unde o regină se împerechează cu 10-17 trântori (împerechere multiplă) și trântorii pot parcurge până la locurile de împerechere 10-15 km, iar reginele 3-5 km.

Totuși, ameliorarea la albine este ușurată atât pentru că de la o regină valoroasă se poate obține un număr mare de regine fiice, dar și pentru ca trântorii provin din ouă nefecundate (cale partenogenetică). Astfel, în cazul încrucișării între o regină din altă rasă decât Apis mellifera carpatica cu trântori din rasa autohtonă carpatină, femelele obținute vor fi metise, dar trântorii vor fi din rasa reginei. Totodată, regina se obține într-un timp foarte scurt, în 16 zile, iar familiile de albine se dezvoltă repede, astfel că bonitarea se poate face după fiecare sezon.

Ameliorarea se realizează prin două metode: selecție și încrucișare.

Încrucișarea, ca metodă de ameliorare a albinelor, se practică mai puțin întrucât împerecherea dintre două sau mai multe rase dă naștere la descendenți care se caracterizează printr-o producție mai mare în prima generație, după care se dovedesc inferiori raselor paternale și sunt lipsiți de rezistența rasei autohtone, fapt pentru care se practică numai în centre de cercetare specializate pentru producerea de noi rase.

Selecția constă în reținerea pentru reproducție a reginelor și trântorilor care provin din familii de albine cu însușiri valoroase și eliminarea de la reproducție a celor necorespunzătoare.

Modalitatea de alegere a familiilor de albine pentru reproducție și pentru înmulțire se face pe baza unor calități care poartă denumirea de criterii de selecție.

Având în vedere destinatarii acestui articol și bazându-mă pe faptul că în literatura de specialitate criteriile de selecție sunt clasificate oarecum ușor diferit îmi voi permite să fac propria mea clasificare, și anume le voi împărți în trei categorii: criteriul de selecție primordial, criterii de selecție principale și criterii de selecție secundare.

Criteriul de selecție primordial este producția de miere, care este principalul indicator în munca de selecție și constituie scopul principal pentru care apicultorii exploatează familiile de albine din stupinele pe care le dețin.

În categoria criteriilor de selecție principale se disting: producția de ceară și capacitatea de a crește faguri, producția de polen, producția de propolis, rezistența la boli, prolificitatea reginei, instinctul de roire, intensitatea zborului albinelor în timpul culesurilor, intensitatea activității pe timp nefavorabil și agresivitatea sau instinctul de apărare.

Criteriile de selecție secundare sunt: longevitatea reginei și a albinelor lucrătoare, dezvoltarea în primăvară a familiei de albine, capacitatea de a ierna, lungimea trompei albinelor lucrătoare, modul de organizare a cuibului, modul de depozitare și de căpăcire a mierii, predispoziția la furtișag, simțul mirosului și puterea aripilor, simțul de orientare și igiena cuibului.

Este evident că pentru a face selecție apicultorii cu stupine de producție, dar și cei specializați în producerea de regine nu pot să facă selecția ținând cont de majoritatea criteriilor de selecție enumerate mai sus, ci selecția se va face numai după criteriul primordial PRODUCȚIA DE MIERE, la care se pot adăuga și altele câteva în funcție de ce interese se urmăresc.

De altfel, toate constatările arată că mai bine se alege un singur criteriu de selecție sau un număr foarte mic, putându-se astfel obține mai ușor o uniformizare a producțiilor de miere. La selecția albinelor se folosesc două metode de selecție: selecția în masă și selecția individuală sau pe grupe.

Selecția în masă este cea mai simplă metodă de selecție și se pretează cel mai bine pentru ameliorarea familiilor de albine în cadrul stupinelor de producție.

Astfel, în cadrul acestui tip de selecție, în primul an se aleg cele mai productive și mai bune familii de albine din stupină formându-se grupa de prăsilă, în care se vor crește reproducătorii, respectiv reginele și trântorii. Numărul familiilor de albine din grupa de prăsilă ar trebui să reprezinte cel puțin 10% din numărul total al familiilor stupinei de producție.

În al doilea an, grupa familiilor de prăsilă se împarte în două semigrupe: semigrupa paternală, care se va folosi pentru creșterea trântorilor, și semigrupa maternală, care se va folosi pentru producerea de regine. Reginele împerecheate obținute cu ajutorul celor două semigrupe de prăsilă vor fi folosite pentru înlocuirea reginelor necorespunzătoare sau bătrâne din familiile de albine de producție ale stupinei.

Când larvele de regină nu vor fi crescute în familiile paternale grupa familiilor de prăsilă se împarte în trei loturi: un lot maternal pentru producerea de larve, al doilea pentru creșterea larvelor – lot de familii doici și al treilea lot – paternal pentru creșterea de trântori. Pentru obținerea de rezultate bune fiecare lot trebuie să fie format din cel puțin două familii de albine.

În al treilea an se continuă lucrările de creștere a reginelor în același fel.

„Selecția este mijlocul de a ajunge la succes și trebuie efectuată oricare ar fi metoda de creștere. Nu există creștere fără triere și selecție.“
Fratele Adam, Metoda mea în apicultură, 1980
Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE