Călător în Tibet… raiul spiritual al omenirii (V)
Experienţe culinare originale
Sărbătorile Pascale oferă prilejul rememorării unor obiceiuri și tradiţii culinare specifice diferitelor zone. Cu gândul la călătoriile „săvârșite“ nu demult şi cu planuri pentru altele noi, mi-am amintit de o experienţă inedită: bucătăria tibetană.
E adevărat că după ce experimentezi stilul culinar chinezesc nu crezi că mai poate exista ceva asemănător. Aveam să constat că mai sunt multe necunoscute şi că a gusta din mâncarea tradiţională a unui popor este o aventură turistică în sine.
Mâncarea tibetană are arome caracteristice şi gusturile sunt altfel decât în China, condiţiile geografice având influenţa lor. Ceaiul din Tibet „Po Cha“, de exemplu, are un gust uşor sărat şi se consumă cu adaos de unt de iak.
Tibetanii au ales ca produs principal de consum carnea uscată de iak, pentru că la altitudine apa fierbe la 90ºC, deci gătitul prin fierbere nu este posibil.
Plantele sunt şi ele altfel decât în zonele mai umede şi mai joase, acestea având frunzele adaptate la condiţii de secetă şi altitudine. Aromele şi substanţele nutritive sunt mai concentrate, ajutând animalele şi oamenii să se hrănească şi să supravieţuiască condiţiilor vitrege.
Mâncarea tradițională este tsampa, un fel de pâine preparată din făină de orz prăjită, cu gust uşor dulceag şi, de asemenea, ciupercile uscate. Un fel de colţunaşi umpluți cu carne, ciuperci sau legume serviți cu un sos picant, numiţi momos fac parte din bucatele tradiţionale. Am degustat din fiecare şi mărturisesc că mi-au plăcut mai mult decât mâncarea chinezească.
Tibetul de ieri și de azi
Cred că aura misterioasă a Tibetului nu se datorează doar palatelor şi templelor budiste ci şi tibetanilor care au ceva aparte. Viaţa, atunci când este privită din unghiul iniţiatului tibetan, este efemeră, impersonală şi dureroasă. Poate că asta îi face să suporte cu stoicism tot ce li se întâmplă şi le sporeşte misterul. Îmi amintesc că, înainte de a pleca cu trenul din Xining, am vizitat în fugă Muzeul Cultural Tibetan şi m-a impresionat o Thangka – pictură tradiţională tibetană de 618 m lungime și 2,5 m lățime expusă pe un hol ca un labirint. Se spune că ar fi cel mai mare Thangka din lume.
Conținutul acestui tablou uriaș include istoria tibetană, astrologie, crearea omului și a universului, religia tibetană, poezie, tehnologie, retorică, dramă, filozofie, site-uri pitorești și istorice tibetane, festivaluri, modele de îmbrăcăminte, arme, case, corturi, castele, palate, mănăstiri. A fost nevoie de 400 de artiști și 4 ani ca să se realizeze această unică creație.
Mi-aș dori să revăd această „enciclopedie“ a culturii tibetane pentru că aș privi-o cu ochiul celui care a simțit, chiar dacă pentru destul de puțin timp, spiritualitatea unui popor cu o istorie multimilenară.
Dacă te gândești la Tibet din punct de vedere spiritual vezi istoria și tradițiile, dacă îl abordezi strict turistic vezi partea lui comercială în care există interesul de a promova o destinație care poate aduce profit economiei chineze.
Eu am încercat să abordez lucrurile cam undeva la mijloc, pentru că asta îmi dă siguranța unei călătorii cu beneficii personale. Sper că am reușit să vă captez atenția prin descrierea locurilor și lucrurilor văzute în Tibet. Călătoria continuă pe urmele unei alte civilizații la fel de interesante – civilizația mayașă, America Centrală.
Teofilia Banu
