reclama youtube lumeasatuluitv
update 14 Nov 2019

De unde încep şi unde se termină plantele modificate genetic?

„În ultima săptămână ați mâncat, probabil, alimente provenite din culturi care nu ar exista în mod normal în natură sau care s-au dezvoltat graţie unor gene suplimentare pentru a ajunge la dimensiuni convenabile. Ați mâncat, poate, alimente «clonate» și chiar plante ai căror strămoși au fost în mod deliberat iradiaţi. Ba chiar e posibil să fi cumpărat toate acestea fără a părăsi secțiunea «produse organice» din supermarket-ul local. Dogma anti-MG nu face decât să ascundă dezbaterea asupra nivelului de manipulare genetică (MG) pe care societatea îl consideră acceptabil. Pentru dogmatici, alimentele modificate genetic sunt adesea considerate ca fiind ceva cu care ești de acord sau contra, cu nicio cale de mijloc reală“, scria, în studiul său recent publicat, James Borrell, doctorand în Conservare Genetică la Universitatea Queen Mary din Londra.

Multe ţări europene preferă să arunce o basma peste aceste dezbateri şi să mimeze o decizie binară. Adevărul este că foarte puțin din mâncarea noastră e cu adevărat „naturală“, chiar și culturile cele mai vechi şi folosite fiind rezultatul unei forme de manipulare umană.

Între alimentele organice și tutunul fosforescent obţinut prin inginerie genetică se află un spectru larg de „modificări“ susceptibile ce merită a fi luate în considerare. Toate aceste tehnologii diferite sunt adesea concentrate împreună sub sigla „MG“. Dar, totuşi, unde ar fi cazul să tragem linia între ce acceptăm şi ce nu?

1. Selecția (ne)naturală

Gândiți-vă la morcovi, porumb sau pepeni verzi - toate alimente pe care le-aţi putea consuma fără prea multe îndoieli. Cu toate acestea, în comparație cu strămoșii lor sălbatici, chiar și soiurile „organice“ sunt aproape de nerecunoscut.

Domesticirea implică, în general, selectarea pentru trăsături benefice, cum ar fi un randament ridicat. De-a lungul timpului, selecția aplicată mai multor generații poate modifica în mod substanțial formula genetică a unei plante. Selecția făcută de om este capabilă să genereze forme care ar fi fost extrem de improbabil să apară în natură.

2. Duplicarea genomilor

Selecția neştiinţifică pe care strămoșii noștri o foloseau a implicat, de asemenea, un proces pe care genetica l-a descoperit relativ recent. Întrucât oamenii au câte o jumătate de set de cromozomi de la fiecare părinte, unele organisme pot avea două sau mai multe seturi de cromozomi complet duplicate. Această „poliploidie“ este larg răspândită la plante și de multe ori duce la trăsături exagerate, cum ar fi dimensiunea fructelor, considerată a fi rezultatul mai multor copii ale genei.

Multe culturi au fost neintenționat crescute la un nivel mai ridicat de ploidie (în întregime în mod natural), căci lucruri cum ar fi fructele mari sau cu o creștere viguroasă sunt dorite îndeobşte. Ghim­birul și merele sunt triploide, de exemplu, în timp ce cartofii și varza sunt tetraploide. Unele soiuri de căpșuni sunt chiar octoploide, ceea ce înseamnă că au opt seturi de cromozomi, comparativ cu doar doi, la om.

3. Clonarea plantelor

„Clonat“ este un cuvânt care tinde să inducă un disconfort - nimeni nu vrea cu adevărat să mănânce alimente „clonate“, spune autorul studiului. Cu toate acestea, reproducerea asexuată este strategia de bază pentru multe plante în natură, iar fermierii au folosit-o de secole pentru a-și perfecţiona culturile.

Odată ce o plantă cu caracteristicile dorite este găsită - o banană deosebit de gustoasă și care poate fi păstrată timp îndelungat, de exemplu - clonarea ne permite să obţinem repetări identice. Acest lucru ar putea fi obţinut în întregime natural, prin altoire, sau artificial, prin inducere cu ajutorul hormonilor vegetali. Bananele de cultură şi-au pierdut de mult timp semințele care au permis strămoșilor lor sălbatici să se reproducă. Deci, dacă azi mănânci o banană, mănânci o clonă.

4. Mutațiile induse

Selecția - atât cea umană, cât și cea naturală - operează bazându-se pe variația genetică în cadrul unei specii. Dacă o trăsătură sau caracteristică nu apare, atunci aceasta nu poate fi selectată. Pentru a genera o mai mare varietate de hibrizi pentru reproducere, oamenii de știință din anii '20 au început să expună unele seminţe la anumite produse chimice sau radiații.

Spre deosebire de tehnologiile moderne de modificare genetică, această „reproducere mutațională“ era, în cea mai mare parte, neorientată și genera mutații la întâmplare. Cele mai multe erau inutile şi doar unele erau dorite. Mai mult de 1.800 de soiuri de culturi și plante ornamentale, inclusiv soiuri de grâu, orez, bumbac și arahide au fost dezvoltate și cultivate în mai mult de 50 de țări. Multe alimente comune, cum ar fi grapefruitul, roșiile și unele tipuri de paste din grâu, rezultat al acestei abordări, mai pot fi vândute, în mod surprinzător, cu certificate de produse „organice“.

5. Screening-ul MG

Tehnologia MG nu trebuie neapărat să implice o manipulare directă a plantelor sau a speciilor. Aceasta poate fi folosită pentru identificarea unor trăsături, cum ar fi susceptibilitatea la anumite boli sau pentru a identifica potenţialul unui produs natural de a produce cel mai bun randament. Tehnologia genetică a permis cercetătorilor să identifice în avans care arbori de frasin sunt sensibili la cenuşare, de exemplu. Viitoarele păduri au putut fi cultivate doar cu arbori rezistenți.

6. Cisgenic și transgenic

La aceasta se gândesc majoritatea oamenilor atunci când se referă la organismele modificate genetic (OMG) - genele fiind inserate în mod artificial într-o plantă diferită, cu scopul de a îmbunătăți randamentul, toleranța la căldură sau secetă, pentru a produce medicamente mai bune sau chiar pentru a adăuga o vitamină. Folosind formele de reproducere convențională, astfel de modificări ar putea dura zeci de ani. Genele adăugate rezolvă rapid această problemă.

Cisgenic înseamnă că gena inserată (mutată sau duplicată) provine de la aceeași specie sau de la una foarte strâns înrudită.

Inserarea de gene de la specii care nu au legătură între ele (transgenice) este în mod substanțial mai dificilă - aceasta este singura tehnică în spectrul nostru de tehnologii MG care poate produce un organism care nu ar putea apărea în mod natural. Cu toate acestea, am putea găsi argumente convingătoare pentru utilizarea acestei tehnologii.

Începând cu anii 1990 mai multe plante au fost „îmbogăţite“ cu o genă din bacteriile din sol Bacillus thuringiensis. Rezultatul a constat în „porumb Bt“ și alte plante rezistente la anumiți dăunători, iar mutaţia acționează ca o alternativă atractivă la utilizarea pesticidelor.

Această tehnologie rămâne cea mai controversată deoarece există temeri că genele de rezistență ar putea „scăpa“ şi sări la alte specii sau să fie improprii pentru consumul uman.

Toate aceste metode continuă să fie utilizate. Chiar și hibrizii transgenici sunt acum cultivaţi pe scară largă în întreaga lume, de mai bine de un deceniu. Perspectivele acestei tehnologii o îndreptăţesc să fie supusă atenţiei publice, spre a o ajuta să îşi arate potenţialul uriaş. Numai că în prealabil e necesară o minimă „alfabetizare“ a publicului şi, mai ales, a factorilor de decizie.

„Este clar că, în condiţiile în care populația globală va atinge nouă miliarde până în 2050, iar presiunea asupra mediului este din ce în ce mai mare, OMG-urile au potențialul de a îmbunătăți sănătatea, de a crește randamentele și de a reduce impactul nostru asupra mediului. Indiferent cât de inconfortabil ne-ar putea face să ne simţim, merită o dezbatere rațională și în cunoştinţă de cauză“, conchide cercetătorul britanic.

Alexandru Grigoriev