Adama Sultan iulie 2020
update 6 Aug 2020

Mariana Anghel, un reper de autenticitate și valoare în folclorul românesc

După 34 de ani de cântec la cel mai înalt nivel, Mariana Anghel poate fi socotită – de fapt este socotită – reper în ceea ce înseamnă nu doar folclorul hunedorean, ci întreaga muzică populară ca valoare, tradiție, autenticitate, respect, ținută, interpretare. La 16 ani debutează la TVR în prima ediție a emisiunii „Tezaur folcloric“, la 17 ani câștigă prima etapă a concursului „Florea din grădină“ și multe alte distincții de prestigiu, iar de atunci și până astăzi drumul în cântec al Marianei Anghel este unul de excepție. Născută în frumoasele ținuturi ale Văii Streiului, la Călanul Mic – Hunedoara, inter­preta a dăruit publicului melodii de colecție, toate înregistrate în radio și televiziune, a fost răsplătită cu premiul Fundației „Ethnos“ pentru culegerea și valorificarea folclorului, fotografia sa se află la sediul Organizației Internaționale de Folclor de la Modling – Austria, ca reprezentantă a României în galeria valorilor din muzica populară a țărilor din întreaga lume, este inclusă în dicționarul personalităților hunedorene, iar publicul a răsplătit-o cu prețuire neîntreruptă vreme de peste trei decenii.

– Dna Mariana Anghel, ce-au însemnat pentru dvs. TVR, „Tezaur folcloric“ și reputata realizatoare Mărioara Murărescu?

– Cariera mea li se datorează, mă socotesc realmente un produs al TVR. Debutând în prima ediție a „Tezaurului folcloric“, mai târziu, când mă prezenta, dna Murărescu spunea că am o vârstă cu emisiunea domniei sale. Cred că eu am avut șansa unor întâlniri oarecum providențiale; ele mi-au rânduit fericit destinul artistic.

– Până la TVR ce-a fost?

– Până să fiu difuzată la postul public de televiziune, de rosturile mele într-ale muzicii populare s-au îngrijit părinții și fratele meu. Cu mama am făcut naveta la București, când luam lecții de la etnomuzicologul și prof. univ. Emilia Comișel, iar fratele, mai mare ca mine cu cinci ani și care a studiat muzica începând cu clasa întâia, a fost primul meu profesor. Cu el exersam, mă punea să repet un pasaj până i se părea lui că sună perfect. Mai târziu, când aveam 12 ani, am devenit, prin concurs, solista Ansamblului „Doina Streiului“, de la Călan, practic acolo mi-am făcut ucenicia, cântând pe scene importante cu orchestra. Mai târziu am activat în cadrul Ansamblului folcloric „Getusa“ al Centrului de Creație Deva, unde eram înconjurată de toată atenția posibilă sub aspect profesional. Eram într-un fel mândria zonei, după ce am apărut la „Tezaur folcloric“ și obținusem atâtea trofee, inclusiv „Floarea din grădină“, aveam profesori cu care mă pregăteam, îmi selectam repertoriul, am făcut primele culegeri folclorice.

– Dvs. ați urmat și o facultate cu profil muzical. Vreau să vă întreb: cât a contat faptul că ați avut nume cu greutate care v-au format în primii ani și mai apoi cât a atârnat studiul în selectarea repertoriului, dvs. fiind recunoscută nu doar pentru interpretarea: deosebită, ci și pentru autenticitatea pe care o aduceți în muzică și pe scenă?

– Cred că divinitatea a avut grijă să-mi împli­nească dorințele, fiindcă de mică doream să ajung unde am ajuns, poate nu atât de departe, dar marii specialiști care mi-au fost alături în perioada de formare și perfecționare în tehnica vocală au fost hotărâtori pentru devenirea mea artistică. Am avut, e drept, și mare putere de concentrare, dorința de a învăța, capacitatea de a memora și dragostea pentru melosul popular, autentic, adevăr folcloric, cum spun eu. Este ceea ce încerc să transmit și eu elevilor mei de la Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu“ din Sibiu.

– Prezentând melodia „Suntem uniți de Carpați“ vorbeați despre îngemănarea inclusiv în sufletul dvs., nu numai în cântec, a mai multor zone: a Sibiului, acolo unde sunteți colaborator permanent al „Cindrelului - Junii Sibiului“ și profesor la catedra de canto, Vaideeni, Vâlcea – de unde este soțul dvs. și Ținutul Hunedoarei, unde v-ați născut. Care este adevăratul „acasă“?

– Călanul Mic, locul unde trăiesc părinții mei și unde am copilărit. Întotdeauna universul copilăriei este punctul de unde pleci și unde te întorci de fiecare dată, de acolo îți încarci sufletul, de acolo îți iei seva, puterea.

– Vorbind despre Călanul Mic, în ce mod v-a influențat acest spațiu cântecul?

– Sută la sută! Trăirile mele adunate pas cu pas, în perioada de formare ca om, dar și ca interpret, s-au transferat în cântec. Faptul că am participat la toate secvențele care se petrec aievea în universul rural, de la naștere la moarte, de la bucurie la tristețe, m-au făcut să știu să dau valoare fiecărui cântec. Au fost foarte multe piese culese cu care aproape m-am confundat; ele nu aveau nicio legătură cu povestea mea, dar am intrat în atmosfera lor poate tocmai pentru că regăsesc în ele episoade trăite, sentimente, întâmplări.

În perioada de formare am făcut acest lucru inconștient, dar mai târziu, după studii, am știut să gestionez stările de pe poziția specialistului. Una peste alta, cântecele, fie că sunt creații proprii ori folclor cules, sunt rezultatul acestor experiențe de viață.

– Sunteți, trebuie să spun, selectiv prezentă pe micul ecran și în spectacole. Oamenii vă pot urmări însă și în concerte de muzică religioasă.

– Am pornit un proiect în urmă cu șapte ani – concepția și regia îmi aparțin – devenit deja tradiție, de muzică religioasă. Am plecat la drum împreună cu actorul Dorel Vișan, cu orchestră și grup vocal, pe urmă, pentru complexitate, am colaborat și colaborez cu Ionuț Fulea și actrița Maria Ploae. Ni se solicită turnee de mai multe ori pe an, în preajma sărbătorilor, este un proiect tare drag nouă.

– Și publicului. Se umple sala?

– O, da! Este un adevărat fenomen. Oamenii au nevoie de rugăciuni cântate. Oamenii au nevoie să-i asculte pe Dorel Vișan sau Maria Ploae. Oamenii își fac timp și pentru suflet. Au mare nevoie de așa ceva!

– Oamenii au nevoie și de folclor?

– Să știți că, în toată nebunia asta, noi încă mai avem iubitori de frumos și de folclor. Întotdeauna au fost curente din acestea moderne, dar ele vin și pleacă, nu lasă nimic în urmă, fiindcă n-au consistență și mesaj. Nu transmit nimic. Or, valori fundamentale, cum sunt Maria Tănase sau Maria Lătărețu, n-au vârstă, se adresează rădăcinii românismului.

– Se întorc oamenii din risipiri? Revin la valori, la izvor, la rădăcina neamului, la tradiție?

– Totul se întâmplă ciclic. După experimente sau năuciri temporare, toți revin la ceea ce ne definește ca neam. Știți, e ca atunci când îl căutăm pe Dumnezeu oriunde, numai în sufletul nostru nu, și de fapt El e acolo permanent... acolo locuiește. Așa și cu tradiția ori folclorul adevărat: fac parte din inima noastră, românismul și izvorul se află în noi; trebuie doar să le redescoperim.

Maria Bogdan