Cum mărim productivitatea solului?

Capacitatea productivă a solurilor, adică starea de fertilitate a acestora, este condiționată de o serie de factori care nu întotdeauna acționează în sens pozitiv.

Fermierii trebuie să intervină pentru a le diminua din efectul lor negativ.

Vom prezenta principalele mijloace prin care se poate reduce din efectul restrictiv al acestor factori:

1. Rezerva redusă de humus din sol, existentă pe cca 4,7 mil. ha (suprafețele sunt furnizate de dr. ing. M. Dumitru, directorul Institutului de Pedologie și Agrochimie), face ca pe aceste suprafețe să se obțină producții reduse dacă nu se iau măsuri de fertilizare corespunzătoare. Important este ca prin măsuri de lungă durată să se asigure un conținut optim de humus în sol, de 4-8%, realizat prin administrarea de cantități ridicate de materie organică aplicate ca îngrășământ, prin folosirea tuturor resturilor vegetale și prin încorporarea acestora în sol, în stratul de până la 12-15 cm, pentru a asigura o descompunere aerobă.

2. Asigurarea slabă a solului cu fosfor mobil, existentă pe 6,3 mil. ha, face ca recoltele, la majoritatea culturilor, să fie reduse. Fosforul este responsabil cu înmagazinarea și transportul energiei necesare în procesele fiziologice din plante, fiind component al acidului adenozindifosforic (ADP) și acidului adenozintrifosforic (ATP).

Conținutul optim de fosfor mobil din sol ar trebui să fie de 36-72 părți per milion (ppm).

El se poate realiza prin aplicarea de îngrășăminte fosfatice într-un sol în care nu trebuie să intervină factori de imobilizare a fosforului.

Astfel, într-un sol acid fosforul este imobilizat de cationii de Fe și Al, iar în solul alcalin este imobilizat de cationii de Ca. Al reține ionul fosforic cu mare energie și numai humusul îl poate desprinde și trece în soluția solului de unde este folosit de plante.

Un rol important are și temperatura din sol. S-a observat că atunci când temperatura solului a scăzut de la 21°C la 13°C disponibilitatea fosforului a scăzut cu 70%. De aceea în primăverile răcoroase, pe frunzele de porumb se observă pete de culoare violacee care indică o carență de fosfor.

3. Soluri cu asigurare slabă de azot se găsesc pe 5,1 mil. hectare. Lipsa azotului se resimte hotărâtor în nivelul și calitatea recoltelor.

Aprovizionarea optimă cu azot este atunci când IN (indicele de azot) este 3-6.

IN = (H x V) / 100  H – Conţinutul în humus (%); V – gradul de saturaţie în baze

Există multiple căi de îmbogățire a solului în azot care trebuie avute în vedere, în totalitatea lor, de către fermieri.

Cea mai directă măsură constă în aplicarea îngrășămintelor chimice cu azot. Trebuie să se administreze în cantități și în momente bine determinate, când plantele au nevoie și le pot consuma. Altfel, o parte din ele se poate pierde, în special prin levigare. Cu posibilități de furnizare treptată și timp îndelungat este azotul provenit din descompunerea materiei organice și în special a humusului.

Sursă importantă de azot este și activitatea microbiologică din sol, bacteriile fixatoare de azot, bacteriile care trăiesc în simbioză cu rădăcinile plantelor leguminoase (Ahizobium) ș.a.

4. Solurile cu reacție acidă existente pe 3,4 mil. ha sunt improprii majorității plantelor de cultură. Pentru a fi aduse într-o stare culturală favorabilă, măsura indicată este administrarea de amendamente calcaroase. Când pH-ul solului coboară sub 5,8 se aplică var ars, var stins ș.a. socotind 2-2,5 t/ha pentru o unitate pH, o dată la 5-6 ani.

5. Solurile cu reacție alcalină, când depă­șesc pH 8,5 devin nefavorabile culturilor și pe acestea se aplică amendamente cu gips (CaSO4 + 2H2O).

Aici Ca înlocuieşte Na din sol conform relaţiei Na2CO3 + CaSO4 CaCO3 + Na2SO4.

6. Suprafeţe cu grad de compactare ridicat existente pe 6,5 mil. ha îngreunează atât infiltrarea apei cât şi creşterea rădăcinilor. Pe aceste terenuri sunt necesare lucrări de afânare cu plugul prevăzut cu scormonitori, cu cizelul sau cu scarificatorul, în funcţie de adâncimea la care se găsesc straturile impermeabile. Dar trebuie avută în vedere, în permanenţă, reducerea trecerilor pe teren mai ales la grad de umiditate ridicat.

7. Alte suprafeţe cu tendinţă de a forma crustă, pe 2,3 mil. ha, care îngreunează răsărirea tinerelor plante, pătrunderea apei din precipitaţii, iar prin capilaritatea formată provoacă mari pierderi de apă prin evaporare. Crusta se formează pe solurile fără structură stabilă şi prin lucrarea necorespunzătoare a solului cu unelte ca grapa rotativă şi freza care provoacă prăfuirea solului.

8. Suprafeţe expuse eroziunii prin apă, pe 6,3 mil. ha, se găsesc pe terenurile cu anumite grade de înclinaţie a pantei. Pe acestea se va aplica o agrotehnică diferenţiată, în sensul că se vor cultiva cu specii de plante cu proprietăţi protectoare, ca ierburile perene, cerealele păioase, leguminoasele anuale şi pe suprafeţe mai reduse culturile prăşitoare, puţin protectoare.

Lucrările solului se vor executa numai paralel cu curbele de nivel, arăturile nu se grăpează şi se vor folosi, cu precădere, plugurile reversibile. Sistemele de cultură, în funcţie de înclinarea pantei, vor fi:

• culturi în fâşii cu plante cu rol protector alături de prăşitoare;
• culturi cu benzi înierbate;
• sistemul de agroterase.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU