Cetatea berzelor din Cristian
În România barza albă este ocrotită prin lege
Mă uit uneori spre oamenii care privesc pierduți în telefoanele lor. S-au rupt de realitate pentru a pătrunde într-un univers în care totul este o hologramă. În această lume virtuală au mii de prieteni, probabil o compensație a singurătății din viața lor reală, vorbesc prin rețele de socializare, dar nu schimbă o vorbă cu cei de lângă ei. Au înlocuit sentimentele și emoțiile cu like-uri, zâmbetele cu emoticoane. Tot mai mulți aleg să privească viața printr-un ecran. Dar nu toți.
Am încercat de-a lungul timpului să găsesc oameni care își „potrivesc“ pulsul cu cel al naturii. Am scris despre oameni care vor să salveze felina Carpaților de la dispariție, care rescriu povestea lupilor sau care reintegrează în natură puii de urs orfani. Acum vreau să vă prezint o doamnă care se dedică salvării berzelor rănite în tot felul de accidente.
În 2007 Miruna Gritu a pus bazele unei asociații în localitatea Cristian, județul Sibiu, prin care scopul său să fie atins. Prietenii Berzelor este un ONG prin care a reușit să atragă fonduri europene folosite apoi în proiecte menite să ofere mai multe informații despre viața acestor păsări. Miruna spune despre sine că a îndrăgit dintotdeauna berzele, de aceea nu a putut rămâne impasibilă la drama lor pentru că de multe ori pasărea care se alătură norilor în migrația ei spre Africa fără a păți nimic își găsește sfârșitul în România, de cele mai multe ori electrocutată. Ca să schimbe ceva din acest destin tragic Miruna, alături de alți prieteni, a început în 2004 să construiască suporturi metalice instalate pe stâlpii de electricitate.
„Uneori cuiburile aflate în contact direct cu conductorii rețelei electrice iau foc și astfel, pe lângă distrugerea cuibului, sunt sparte și ouăle. Dacă puii sunt mici și nu pot zbura sunt pur și simplu arși. Construirea suporturilor și montarea tecilor de protecție pentru conductorii rețelei electrice reduc considerabil numărul acestor evenimente în localitățile în care barza cuibărește. Din păcate, există și oameni care distrug cuiburile construite pe case sau uneori (cum au fost situații în Cristian ) chiar a celor construite pe stâlpi. Plus că zonele unde berzele se hrănesc sunt tot mai restrânse.“
Pentru Miruna nu a fost suficient să construiască aceste suporturi. Berzele mutilate sau cărora le-au fost tăiate aripile aveau nevoie de o șansă la viață. Așa că și-a transformat curtea într-un adăpost de reabilitare și reintegrare în natură a păsărilor rănite. Un fel de cetate a berzelor.
Adăpostul, cu o suprafață mult mai mică decât ar fi nevoie pentru numărul de berze pe care le are în grijă, funcționează cu banii obținuți din redirecționarea a 2% din impozitul pe venit și cu fonduri proprii. Au fost și perioade când Miruna a fost nevoită să se împrumute de la prieteni pentru a le putea asigura păsărilor hrana (exclusiv carne) și medicamentele necesare. Plus că acestor costuri li se adaugă și deplasările după berze. A fost nevoită să meargă după păsări în aproape toate colțurile țării, Ialomița, Iași, Hunedoara, Dolj, Brașov, Tulcea, Brăila, chiar și în București. Astăzi are în grijă 48 de berze, dar în această primăvară multe dintre ele se vor reîntoarce la viața în sălbăticie.
„Dacă sunt aduse vara sau toamna rămân în adăpost peste iarnă. Cele care sunt capabile să zboare sunt inelate și eliberate în primăvara următoare. Cele care au pierdut o aripă și astfel nu ar avea nicio șansă în sălbăticie sunt îngrijite și hrănite în continuare. Cum o barză poate trăi 32 de ani în captivitate, vă dați seama că vom îmbătrâni împreună.“
„Heidy este o barză care a stat cu noi cel puţin trei ani. Ori de câte ori am încercat să o eliberăm fugea după maşină în loc să zboare. Mereu ne-am întors împreună acasă.“
Berzele noastre migrează în Africa, având zonele de iernare de la izvorul Nilului până în sudul Africii. În medie o barză poate parcurge pe zi o distanță de 220 km, folosind în timpul migrației zborul planat. De aceea berzele migrează ziua folosind curenții de aer cald formați deasupra uscatului și evită suprafețele mari de apă.
Pentru Miruna Gritu este primordial să ofere o șansă la viață berzelor care, din cauza accidentelor pe care le-au suferit, nu mai pot reveni în sălbăticie. De aceea în adăpostul de la Cristian păsările care nu mai pot fi eliberate sunt îngrijite în continuare. „Din păcate, de la an la an crește numărul berzelor ce nu pot fi eliberate, dar sper să le putem asigura hrana și să nu fim nevoiți să le eutanasiem. Este o decizie costisitoare, dar nu intenționez să mă joc de-a Dumnezeu cu viața unei biete berze. Mi se pare mult prea crud să nu le ajuți doar pentru că sunt prea costisitoare.“ Sunt și cazuri fericite când, după recuperarea completă, berzele sunt inelate și eliberate în natură.
Unul dintre cele mai mari pericole pentru berze sunt firele rețelei electrice. Astfel, pentru a elimina contactul direct dintre cuiburile lor și firele rețelei electrice în anul 2004 Miruna Gritu și ceilalți membri ai asociației au construit cu bani proprii primele cinci suporturi montate pe stâlpii de curent electric din localitatea Cristian, județul Sibiu. Prin proiectul SOS Barza Albă, finanțat de Fundația pentru Parteneriat și Apemin Tușnad, acest demers a continuat în 2008 prin construirea altor 17 suporturi.
Păsările din vestul Europei migrează prin Strâmtoarea Gibraltar, iar berzele noastre împreună cu cele din Europa Centrală și de Est, prin Bosfor.
Prin proiectul Cetatea Berzelor, derulat prin fonduri europene și finalizat anul trecut, cei care vor să afle mai multe despre viața de familie a acestor păsări au posibilitatea de a urmări live pe pagina de web a asociației activitatea dintr-un cuib. De asemenea, în turnul Bisericii Evanghelice a fost amenajat un punct de observație pentru turiști. Aceștia au la dispoziție o lunetă și două binocluri cu care pot urmări berzele. În cadrul aceluiași proiect, cu o valoare de aproximativ 7.000 de euro, au fost cumpărate 1.000 de inele de plastic și aluminiu cu care sunt marcați puii din Cristian și cei eliberați din adăpostul dnei Gritu. Astfel se vor obţine mai multe date despre migraţia berzelor.
Laura ZMARANDA
- Articol precedent: Cinci plante care resping țânțarii
- Articolul următor: Peste 98% dintre proiectele GAL-ului Ialomița Centrală au fost finanțate