Lumea satului 750x100

update 28 Oct 2020

Zinaida Bolboceanu, un cântec din inima Basarabiei

A studiat arte plastice și a urmat Conservatorul de Stat din Chișinău. A predat ori a pregătit tinere talente în arta vocală populară. A adunat peste 15 ani de profesorat (ca lector, lector superior și conferențiar universitar) la Academia de Muzică, Teatru și Artă Plastică (fostul Conservator de Stat) din capitala Republicii Moldova. Și a cântat în tot acest răstimp pe scenele de-acasă, din ambele „acasă“, Moldova și România, apoi în Ucraina, Iugoslavia, Germania, Belgia, Rusia, Italia, Grecia, Emiratele Arabe Unite. Dar nu a cântat orice, oriunde și oricum. Poate că aici se face diferența: cântecului popular i-a dat dimensiunea de artă. Fiecare apariție pe scenă ori pe micul ecran este o creație în sine. Iar melodiile, aduse parcă din niște răscoliri și doruri neștiute, poartă o amprentă inconfundabilă și un nume: Zinaida Bolboceanu.

Născută în 1959, în comuna Opaci, județul Căușeni, undeva în sud-estul țării, aproape de granița cu Bugeacul administrat de Ucraina, Zinaida Bolboceanu manifestă de mică aptitudini artistice. Se mută cu părinții în apropierea Chișinăului pentru a urma cele mai bune școli de arte plastice. În facultate studiază arta populară vocală. În 1987 debutează la TV Moldova, iar în 1989 susține primul mare concert solo la Filarmonica de Stat. A colaborat cu taraful din Colicăuți, cu ansamblurile folclorice „Poenița“ (Cojușna), „Mărțișor“ (Chișinău), „Busuioc Moldovenesc“ (Chișinău), „Busuiocul“ (Bacău), a fost solistă a Teatrului Etnofolcloric „Ion Creangă“ etc. În România a câștigat definitiv inima publicului cu memorabilele evoluții în cadrul Grupului folcloric Ethnos.

Despre destinul artistic, carieră, oameni, întâmplări

Zinaida Bolboceanu s-a împărțit toată viața între cariera didactică și cea interpretativă. Sau mai degrabă le-a împletit într-un fel creativ unic, rezultând din această plămadă un repertoriu care o diferențiază, prin stil, versuri și linie melodică, de oricine altcineva. Astăzi a ajuns la un nivel artistic și profesional unanim recunoscut și apreciat de ascultători. Nu spunem și de către specialiști, domnia sa însăși fiind un reputat specialist. Privind în urmă, la episoadele care au condus-o prin viață la ceea ce este astăzi, prof. Zinaida Bolboceanu are o abordare unică: „Nu știu dacă cineva are un răspuns sută la sută obiectiv în explicarea anumitor reușite sau nereușite din viața personală. Intenționat sau nu se omit niște „virgule“ și astfel se denaturează realitatea. În multe cazuri, aceste „virgule“ ne-au schimbat sensul vieții și atitudinea noastră față de ea. Atât timp cât nu vom scoate la iveală toate faptele, toate persoanele prezente în viața noastră, povestirile rămân subiective, în care ne vom lăuda ori ne vom atribui niște succese sau ne vom plânge cât de greu am reușit fără vreun ajutor, invocând faptul că «m-am născut talentat» sau «am știut să muncesc», de aceea am reușit. Cine știe câte talente s-au stins nedescoperite? Cine știe cât au muncit unii oameni talentați, dar au rămas anonimi și săraci? Într-o viață gândiți-vă câtă lume ne-a ghidat, câți oameni am întâlnit, câte evenimente au intervenit și ne-au schimbat radical mersul ei, de multe ori în pofida voinței noastre... Suntem puși în fața examenelor vieții și, ca orice examen, trebuie susținut. Și atunci apare Măria Sa Întâmplarea care, desigur, e adusă de către cineva. Acest cineva, uneori cu numele uitat de noi sau poate necunoscut niciodată, a fost un medic, un profesor, un coleg, un vecin, un trecător. Cineva care ți-a dat un sfat, te-a avertizat de ceva, un cineva care te-a iubit sau ai iubit din umbră, ba chiar un om neprietenos care te-a ambiționat și ai vrut să-i demonstrezi că poți, cineva care ți-a oferit, spre completare, o sumă de bani la procurarea casei în care locuiești, să iei un bilet pentru a pleca în lume, unde ți-ai schimbat viața radical, cineva care te-a ajutat să ocupi un loc de muncă atunci când nu mai aveai nicio șansă... De câte ori sunt pomeniți în povestiri acești salvatori și creatori ai sorții noastre?“

În slujba culturii tradiționale

Dacă ar fi să se alcătuiască vreodată pentru folclorul românesc, tot folclorul românesc, indiferent din care parte a lumii ar fi cântat, o colecție de originalitate și autenticitate, piese precum „Of, inima me“, „Măi, Vasile“, „Cine aude gura mea“, „Of, leliță Mărioară“, „Iese lelea din bordei“, „Seară bună, eu mă duc“ n-ar avea cum să lipsească. În plus, Zinaida Bolboceanu face artă din fiecare apariție pe scenă, din fiecare cântec, din modul în care poartă costumul popular. Am întrebat-o pe artistă din ce resorturi interioare sau ale neamului nostru de dincolo de Prut a cules și a adus la lumină aceste nestemate folclorice: „Țin foarte mult la tradiții, obiceiuri, ritualuri, reguli care dau o ordine lucrurilor, nu-mi plac cărările bătute. Din această cauză de multe ori zic «nu» când toți zic «da» și invers, pentru că nu-mi plac șabloanele, ele ucid personalitatea și creativitatea. Mă conduc după criterii învățate de la părinți – frumos, nu urât; bine, nu rău – atribute pe care le-am conștientizat mai apoi în materie de estetică și etică, studiind arta plastică și arta vocala tradițională. Toată creația mea este ghidată de aceste criterii, ele primează, nicicum banul. Ele și-au pus amprenta asupra mea ca om, asupra perceperii rostului vieții mele în aceasta lume mare și agitată, dar și în formarea gustului artistic care stă la baza activității mele profesionale în slujba culturii tradiționale și nu în ultimul rând a celei pedagogice, pe care o practic de la vârstă de 20 de ani. Efectul s-a produs, dar cauzele n-am să mi le explic niciodată obiectiv deoarece ar însemna să-mi atribui numai mie mersul vieții. Factorul numărul unu, care nu depinde de conștiința noastră, dar e decisiv, ar fi un soi de destin – când, unde și cine ne-a născut, iar al doilea l-aș sintetiza în sintagma «oameni potriviți, la timpul potrivit»“.

Cu și despre țară – o rană deschisă

În prezent, ajunsă la apogeul unei cariere strălucite, în afară de muzică Zinaida Bolboceanu „arde“ pentru alte idealuri: „Am învățat să nu-mi fie frică de încercările vieții, să mă retrag când e cazul, să-mi recunosc vinovăția, să mă bucur și să prețuiesc puținul și să merg mereu mai departe. Am învățat să nu fiu mândră, să iert, să ajut când chiar nici eu nu am. Am învățat că unele decizii mă privesc personal și trebuie să fiu precaută, să nu deranjez pe alții, iar altele trebuie hotărâte pentru binele celor din jur, jertfindu-mă pe mine însămi. Apoi am învățat că, dacă faci bine, nu trebuie să aștepți răsplată, fiindcă nici eu, oricât nu mi-aș dori, niciodată n-am să fiu vrednică să-i răsplătesc pe binefăcătorii mei. Am învățat că, până la urmă, toate sunt trecătoare, că nimeni și nimic nu e veșnic, că trece una și vine alta, iar lupta nu ia sfârșit niciodată. Eu nu mă opresc, chiar dacă personal nu mai am nevoie de multe, dar lupt pentru alții, lupt pentru ȚARĂ, rana mea deschisă, și am să lupt câte zile voi avea. Vreau REÎNTREGIREA țării... Cu plecăciune și respect, cititorului care s-a aplecat asupra împărtășirii mele!“

Maria BOGDAN

Articole înrudite