Adama Sultan iulie 2020
update 25 Sep 2020

Tradiţii şi obiceiuri în luna lui Mărţişor - calendar popular

Martie este prima lună din anotimpul cald, iar în popor are mai multe denumiri: luna Babei Dochia, luna Femeii sau a Mărţişorului. Încă din prima zi sunt fel de fel de tradiţii care se pun în practică şi care diferă în funcţie de regiune. Este cunoscut faptul că la începutul primăverii se oferă mărţişoare, însă nu doar fetelor. În partea de nord a Moldovei, şi în special în Bucovina, fetele oferă mărţişoare băieţilor, 1 martie fiind considerată Ziua bărbatului, iar aceştia de 8 martie – Ziua Femeii le răsplătesc cu ciocolată, ghiocei sau cu alte flori de primăvară. Tot în prima zi a lunii se vorbeşte despre firul vremii tors de Baba Dochia atunci când se spune că se împletesc culorile celor două anotimpuri – alb şi negru (mai nou roşu), iarna şi vara, ziua şi noaptea, moartea şi viaţa.

Primele 9 zile sunt numite în popor şi zilele Babei Dochia sau Babele despre care se spune că ar reprezenta perioada în care aceasta urca cu oile la munte. Cele 9 zile simbolizează tot atâtea cojoace de care se descotoroseşte treptat. Un obicei străvechi se referă la alegerea unei Babe, iar vremea din acea zi îţi va spune cum vor fi şi următoarele zile – de va fi frumos tot anul îţi va fi spornic şi vei avea parte de bucurii, de va fi întunecat, nu-i semn de prea multe bucurii. După aceste zile încep Moşii despre care se spune că bat cu ciomagele în pământ să iasă căldura.

Pe 9 martie, în ziua celor 40 de Sfinţi Mucenici, în lumea satului se practică diferite obiceiuri: gospodinele fac mucenici, se beau sau se dau de pomană 40 de păhărele pentru a avea putere şi sănătate peste an şi pentru ca din vii să se recolteze mulţi struguri, se face curat în gospodărie şi se arde gunoiul pentru a fi ferită casa de lighioane ş.a.m.d. Următoarea sărbătoare cu o mare importanţă pentru ţărani este în data de 17 - Alexiile sau Ziua Şarpelui. Se spune că omul lui Dumnezeu sau Cuviosul Alexie este cel care descuie pământul. Acum încolţesc buruienile, ies şerpii şi insectele ale căror nume nu trebuie rostit pentru că altfel vor face pagubă pe lângă casă. Tot despre această zi se spune că marchează începutul anului piscicol.

Buna Vestire, Blagoveştania sau Ziua Cucului este sărbătorită de creştini la data de 25 martie, atunci când Arhanghelul Gabriel îi aduce vestea Fecioarei Maria că-L va naşte pe Mântuitor. Sărbătoarea este dedicată fertilităţii, se ară pământul, dar nu se şi seamănă pentru că păsările vor mânca boabele. Dacă-i timp frumos, anul agricol va fi spornic, dacă plouă până la amiază toamna va fi lungă. De asemenea este şi ziua în care încep să revină rândunelele şi cucul să cânte. Şi vremea din această lună are semnificaţiile ei. De exemplu, dacă nu va ploua, în aprilie va fi moină, iar de plouă şi tună, anul va fi roditor.

Dacă este cald e semn că vor urma 40 de zile calde, de nu, urmează tot atâtea zile cu dimineţi reci. E drept că în fiecare zonă a ţării sunt fel şi fel de obiceiuri care se păstrează, iar a le înşira în această pagină ar fi imposibil, însă ar mai fi de menţionat faptul că anul acesta postul Sfintelor Paşti începe în luna martie. Astfel, pe data de 6 martie este Lăsatul de carne, urmând Săptămâna Albă în care este dezlegare la brânză, peşte şi ouă, iar din data de 14 martie începe Postul Mare care durează 6 săptămâni.

Loredana Larissa SOFRON