AȘA-I LA NOI

De câte ori revin de pe alte meleaguri, mai cu seamă din lumea celor care res­pectă mediul, viața, oamenii, mă tot întreb ce-ar trebui făcut și prin bătătura noastră ca lucrurile să intre într-o firească normalitate.

Sigur, veți întreba care, sau la ce fel de normalitate mă gândesc?! Acel mod de viață colectivă în care fiecare să aibă asigurat un loc de muncă și nu unul pe listele de ajutoare sociale, ori pe cele de șomaj, apoi utilizarea celor mai mulți bani de care dispune statul, indiferent de proveniența lor, pentru investiții. Sunt două aspecte suficiente pentru a pune în mișcare o economie aflată în convalescență.

Din păcate – aproape că mi-e lehamite să mai repet – de mai bine de două decenii și jumătate nu s-a făcut altceva decât s-au demolat structuri, entităţi economice sub masca nevoii de restructurare, reorganizare, descentralizare şi privatizare, fără să se pună mare lucru în loc. De două decenii și jumătate boicotăm un regim, așteptăm investitori străini, dar suntem departe de a face să funcționeze o economie a României pentru români măcar ca în acele vremuri. Sub patronajul Înaltei Porți de la Bruxelles și sub oblăduirea propriilor guvernanți, s-a deznaționalizat o mare parte a economiei, a bunului cel mai de preț al unei nații – pământul, stare din care a profitat o mână de oligarhi autohtoni și străini în vreme ce marea masă a sărăcit.

Cu siguranță vor fi inși care ar vrea să-mi demonstreze contrariul.

N-am fost niciodată unul dintre cei care au bravat perioada dinainte de ’89, dar nici nu m-am putut alătura celor care au tot aruncat în derizoriu ce s-a realizat până atunci. Mi-aș fi dorit, asemenea multora dintre români, ca lucrurile bune să fi fost continuate, modernizate și nu aruncate, până și cele mai noi echipamente pentru acel moment, la fier vechi, ca agricultura care încă își mai caută acum drumul să fi rămas măcar la același nivel de organizare. Hienele naționale și internaționale ce așteptau flămânzind la colț ca prada să rămână fără protecție, poate n-ar fi avut asupra cui se năpusti să devoreze tot.

Iată ce a dus la decapitalizarea țării, dependentă acum de instituțiile financiare internaționale și lăsată pradă afaceriștilor de doi lei de oriunde, făcând-o incapabilă de a supraviețui, de a investi, de a crea un mediu economic sănătos și un nivel de trai decent pentru membrii ei.

Numai că pentru asta ar fi trebuit guverne ale neamului din care se trag și nu ale străinătății, capabile să administreze țara pentru „țăranii“ ei, asemenea multor altora care au făcut ca ținuturile lor să se dezvolte de la o zi la alta, de la un an la altul. Mi-e ciudă când văd prosperitate la popoare poate cu mult mai puțin harnice decât românii, cu mult mai puține resurse decât România, dar cu guverne care știu nu doar să emită legi, ci să și impună respectarea lor într-un acord social ce te lasă fără replică. În vreme ce ei continuă să se dezvolte, noi batem pasul pe loc. În vreme ce ei construiesc autostrăzi cu 6-7 benzi pe sens, noi facem studii de fezabilitate și continuăm să mergem pe ulițe cu gropi și noroi.

Dar, așa-i la noi.

Ion BANU