Imprimă această pagină
Articole revista 16 Februarie 2016, 16:15

Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Rarău adună an de an mii de pelerini din toată ţara

Scris de

Munţii Bucovinei sunt plini de comori. Unele cunoscute, admirate şi apreciate, altele mai puţin. Şi când spun comori nu mă refer la cufere cu galbeni ascunse în pământ care aşteaptă a fi descoperite, ci îndeosebi la elemente naturale precum fauna, flora, aerul curat ori liniştea potecilor bătătorite de zeci şi mii de paşi. Sunt şi comori realizate de mâna omului şi aici mă refer mai cu seamă la sfintele lăcaşe devenite un colţ de rai pentru toţi cei care vor să se roage. Un astfel de exemplu este mănăstirea Rarău, ctitorită în jurul anului 1538 de către Petru Rareş, lăcaş care adună, an de an, mii de pelerini din toată ţara.

În semn de recunoştinţă

În comuna Crucea din judeţul Suceava, nu departe de rezervaţia naturală Pietrele Doamnei, într-o poiană înconjurată de conifere se află mănăstirea de călugări Rarău. Am vizitat lăcaşul duminica, zi de odihnă şi sărbătoare, când curtea şi biserica erau înţesate de pelerini şi totuşi liniştea nu părea a fi atinsă, semn că fiecare venise pentru a-şi linişti şi hrăni sufletul. Poate erau atât de mulţi credincioşi şi pentru că, odată cu deschiderea Transrarăului, accesul este mult mai facil, cu toate că şi până atunci locuitorii din zona Neamţului, a Dornelor sau din Câmpulung Moldovenesc veneau pentru a participa la slujbă chiar dacă drumul era mai puţin accesibil. Încă de la intrarea pe sub turnul clopotniţă se arată cele două biserici, cea veche şi cea nouă sfinţită la începutul anilor 2000. Despre istoricul acestei mănăstiri se spune că ar fi luat naştere la sfârşitul secolului al XV-lea, la iniţiativa călugărului Sisoe. Acesta a ridicat un lăcaş unde soţia şi copiii lui Petru Rareş s-au adăpostit atunci când acesta a fost înlăturat de la domnie. Ca răsplată pentru călugări, domnitorul a construit o biserică, cea veche despre care pomeneam la început. Se spune că prima biserică ar fi fost construită pe versantul dinspre comuna Pojorâta, însă călugării i-au mutat locul pe partea cealaltă a muntelui, spre Chiril, înainte de ocupaţia austriacă tocmai pentru a rămâne a Moldovei şi peste veacuri.

Aşa cum poate era de aşteptat, momentele de cumpănă nu aveau să lipsească, iar în anul 1776 ocupaţia austriacă a însemnat şi stoparea activităţii mănăstirii. A urmat apoi o lungă perioadă în care rugăciunile nu au mai fost rostite la sfântul lăcaş, abia în anul 1918 fiind repusă în funcţiune, iar în anul 1959 a deveni schit. Statutul de mănăstire a fost redobândit în anul 1990, după căderea comunismului. De atunci şi până acum multe s-au schimbat, dibăcia şi hărnicia călugărilor, la care s-a alăturat mărinimia credincioşilor, iar o nouă biserică a fost sfinţită în luna septembrie a anului 2000.

Din punct de vedere estetic, mănăstirea de pe Rarău este departe de impunătoarele mănăstiri din zona Neamţului ori chiar de cele cunoscute din Bucovina – Suceviţa, Moldoviţa, Voroneţ sau Putna. Bisericile, nu foarte impunătoare, sunt construite din lemn, aşa cum poate era firesc fiind aşezate în creierul munţilor, cele mai multe dintre icoane sunt pictate tot pe lemn, însă aceste lucruri nu îi împiedică pe credincioşi să aleagă să participe la slujbele săvârşite aici şi nu în alte lăcaşe sfinte din zonă. Mai mult, mănăstirea dispune şi de locuri de cazare în chilii, credincioşii putând rămâne să participe la slujbele de peste noapte, considerate adesea mai puternice. De asemenea, vizitatorii îi pot ajuta pe călugări la treburile din jurul mănăstirii, pot îngriji animalele, adună sau taie lemne ş.a.m.d. Este cunoscut faptul că într-un astfel de loc fiecare are rolul lui bine stabilit, bineînţeles treburile gospodăreşti se îndeplinesc pe lângă rugăciunile zilnice, acestea fiind cea dintâi prioritate.

Icoane făcătoare de minuni

Icoana Manastirea Rarau

Istoricul sau arhitectura unui sfânt lăcaş, sfinţii părinţi cu har aparte sunt doar câteva dintre motivele pentru care pelerinii aleg să meargă la o biserică, un schit sau o mănăstire. Pe lângă acestea, mănăstirile în care se regăsesc icoane făcătoare de minuni devin mult mai vizitate. Şi la mănăstirea Rarău se spune că adăpostesc două icoane făcătoare de minuni – icoana Fecioarei Maria, Izvorâtoare de Mir, şi icoana Sfântului Ioan Evanghelistul, care este aşezată în biserica nouă. Despre icoana Fecioarei Maria există numeroase mărturii ale călugărilor care au povestit cum au fost părtaşi la minunile acesteia.

Această icoană a fost dăruită schitului chiar de către ctitorul ei, Petru Rareş, şi se spune că dispărea din faţa altarului, călugării găsind-o la ieşirea bisericii. Astfel, prin post şi rugăciune, stareţul din acele vremuri, împreună cu întreaga obşte, s-a rugat sfintei icoane, acesta avertizându-i să mute locul mănăstirii pe cealaltă parte de munte, fapt care s-a şi întâmplat, vechiul lăcaş al mănăstirii fiind incendiat de austrieci.

Nu a fost prima întâmplare de acest gen, icoana schimbându-şi din nou locul în jurul anului 1935, când a cerut să fie aşezată în faţa catapetesmei, pe o strană pe sub care să treacă credincioşii care vin să se roage pentru sănătate. Icoana, ferecată în argint, se află şi astăzi în sfântul lăcaş, iar numeroşi credincioşi urcă zilnic pe muntele Rarău pentru a se ruga. Şi în ziua în care am vizitat mănăstirea enoriaşii stăteau la rând pentru a trece prin faţa icoanei, mulţi cu boli grave rugându-se cu lacrimi, în speranţa vindecării sau a ameliorării durerilor. Mult după terminarea slujbei, enoriaşii continuau să vină pentru a se închina şi, sub privirile călugărilor care stăteau de vorbă cu oricine avea nevoie de un sfat sau o lămurire, Icoana Maicii Domnului asculta, aşa cum se întâmplă de aproximativ 500 de ani, rugăciunile celor cu credinţă

GALERIE FOTO

Loredana Larissa SOFRON


Vizualizari 10221
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Articole recente - Lumea Satului

Articole înrudite