reclama youtube lumeasatuluitv

Alunul, o investiție profitabilă pe terenuri mai puțin productive

Alunul face parte din categoria culturilor nucifere şi este o specie cu fructe plăcute la gust ce pot fi consumate fie în stare proaspătă, fie prelucrate în produse de cofetărie sau sub formă de uleiuri. Datorită conţinutului mare în proteine, vitamine, uleiuri şi săruri minerale, alunele sunt considerate un aliment hrănitor şi benefic organismului uman. Puţin pretenţios în ceea ce priveşte solul şi condiţiile de cultură, se întâlneşte pe teritoriul ţării noastre încă din vechi timpuri, însă nu în cadrul multor plantaţii. Din acest motiv, în special în ultima perioadă, această specie a reintrat în atenţia cultivatorilor care înfiinţează tot mai multe livezi, iar în câţiva ani vor putea pune la dispoziţia celor interesaţi alune crescute în România. Care sunt paşii ce trebuie parcurşi până la prima recoltă am aflat de la domnul Nicolae Bechian de la Pepiniera Corneşti, din judeţul Gorj.

Plantare şi întreţinere

Pentru a înfiinţa o livadă de alun, la fel ca şi în cazul altor culturi, primul pas este pregătirea terenului. Se ară, se discuieşte şi se fac gropi de 40/40 de cm, iar distanţa optimă între plante trebuie să fie de 3 metri între plante şi 4 m între rânduri. Pentru înfiinţarea unui hectar sunt necesari aproximativ 760 de puieţi, cu vârsta de cel puţin un an, care pornesc, în funcţie de soi şi de distribuitor, de la minimum 10 lei/bucata.

Plantarea se face toamna şi se recomandă adăugarea pământului de pădure în zona rădăcinilor și fertilizarea cu gunoi de grajd tocmai pentru a avea o mai bună dezvoltare. La alun nu se impune rotația culturii deoarece nu contribuie la producerea fenomenul de oboseală a solului. Este de reţinut că alunul poate fi condus cu monotulpină sau cu mai multe tulpini. Avantaje sunt de ambele părţi şi se aleg în funcţie de spaţiul de cultură disponibil; în cazul în care se orientează pe monotulpină intrarea pe rod este mai timpurie, tulpina este mai echilibrată, permite suprimarea uşoară a drajonilor, sunt mai bine luminate şi produc mai multe fructe. Mai pot fi conduşi şi sub formă de vas, de tufă sau pot fi plantați cu scop ornamental, sub formă de gard viu.

Alunul este un arbust rezistent la secetă, iar dacă dispune de soluri umede sau chiar de sisteme de irigare producţia se poate dubla. Are o înflorire abundentă şi timpurie, chiar înaintea înfrunzitului, motiv pentru care reprezentă prima sursă de polen pentru albine. Perioada de vegetaţie se întinde pe durata a aproximativ 250 de zile şi prezintă două tipuri de muguri: vegetativi şi floriferi. Cei vegetativi au o perioadă de repaus mai lungă, pornind în vegetaţie cu aproximativ o lună mai târziu decât cei floriferi. Tăierile se aplică toamna şi urmăresc crearea unui echilibru între creştere şi rodire.

În ceea ce priveşte particularităţile biologice, alunul are lemnul elastic şi frunzişul bogat. Fructele sunt achene monocarpice, protejate până la maturizare de bractee. Pentru a asigura o polenizare corectă este recomandat ca soiurile de alun să fie plantate în amestec.

Comparativ cu alte specii de plante, nu necesită foarte multe tratamente, nevoile principale limitându-se la apă şi îngrăşământ natural. Însă pentru culturile intensive trebuie luate măsuri pentru combaterea dăunătorilor sau a bolilor. Astfel că, după căderea frunzelor, se poate aplica un tratament cu zeamă bordeleză; în ianuarie este recomandat un tratament împotriva ouălor de afide, acarienilor, păduchilor țestoși și făinării, iar în cursul vegetaţiei se pot aplica 4-6 stropiri cu insecticide şi fungicide. Fructifică bine în zonele lipsite de vânt, pe terenuri luminate, rezistă la geruri aspre, chiar de -30°C, dar este sensibil la temperaturi mai mici de -10°C în perioada înfloritului.

Recoltare şi valorificare

Alunul rodeşte după aproximativ 4-5 ani de la plantare, iar din anul 6 se pot obţine producţii spre maximul capacităţii soiului plantat. Perioada de rodire variază între 15 şi 20 de ani, în funcţie de condiţiile pedoclimatice şi de îngrijirea acordată, iar cantitatea recoltată începe de la 2.000 kg/ha. Recoltarea se realizează atunci când fructele ajung la dimensiunea specifică soiului, iar aluna este acoperită de o peliculă brun-roşcată. Se poate realiza mecanic sau manual, cu involucru se face la alunii tineri sau în cazul în care plantaţia este situată pe terenuri greu accesibile. Fără involucru se face atunci când fructele au căzut de pe ramuri. Odată recoltate, alunele trebuie uscate; se pot lăsa chiar și la soare, apoi depozitate în spaţii aerisite.

Valorificarea poate aduce venituri considerabile, mai ales dacă se exportă, preţurile începând de la 3 euro/kg și putând ajunge chiar și la 30 de euro/kg. Miezul poate fi consumat crud sau prăjit; se pot prepara produse de cofetărie (aceasta fiind principala şi cea mai avantajoasă piaţă de desfacere) sau poate fi transformat în făină. Uleiul de alune poate fi folosit pentru pregătirea cremelor, la fabricarea lacurilor industriale, a săpunurilor, în industria farmaceutică sau ca lubrifiant pentru pictură. Nu doar miezul poate fi valorificat, ci şi frunzele sau scoarţa. Frunzele se pot folosi pentru prepararea ceaiului care este recomandat pentru insuficienţe hepatice, restabilirea elasticităţii ţesutului pulmonar, astm bronşic ş.a.m.d., dar mai pot fi folosite şi pentru băi deoarece au proprietăţii homeostatice şi se folosesc în tratamentul varicelor. Scoarţa alunului, frunzele şi fructele conţin tanin, motiv pentru care este folosit în tăbăcitul şi vopsitul pieilor.

Soiuri recomandate

- Vâlcea 22 – așa cum se observă încă din denumire, este un soi românesc, având plante cu mulți drajoni. Fructele de aproximativ 4 g ajung la maturitate în luna septembrie și se recomandă consumul direct.

- Tonda Gentile delle Langhe – soi de origine italiană, are o vigoare medie și este considerat ca fiind cel mai indicat pentru industria de ciocolată. Fructele sunt mici, de aproximativ 2,3 g, au forma rotundă și ajung la maturitate încă de la sfârșitul lui august.

- Cozia – soi românesc cu fructe mari ce ajung la maturitate la începutul lunii august. Este rezistent la temperaturi scăzute, dar preferă solurile umede, chiar irigare dacă precipitațiile sunt sub 700 mm.

- Uriașe de Vâlcea – soi productiv și constant, fructele putând ajunge chiar și la 5 g. Este rezistent la ger, se recomandă în culturi irigate și se înmulțește numai prin altoire.

Loredana Larissa SOFRON