reclama youtube lumeasatuluitv
update 20 Aug 2019

Aminoacizii și bolile cardiovasculare

Oameni de știință de la University of East England (UEA), într-un studiu publicat la finele lunii august 2015, au ajuns la concluzia că efectul consumului de alimente bogate în aminoacizi are aceleași consecințe asupra sănătății precum renunțarea la fumat, practicarea sportului zilnic, renunțarea la consumul de sare sau la cel de alcool.

Cercetătorii au investigat efectul a șapte aminoacizi asupra sănătății cardiovasculare în rândul a aproape 2.000 de femei cu un istoric de viață sănătos. Ei au studiat dieta lor și au corelat-o cu măsurătorile clinice ale tensiunii arteriale, grosimea vaselor de sânge şi rigiditatea lor. Studiul dovedește că femeile care au consumat cele mai mari cantități de aminoacizi au avut valorile cele mai scăzute ale tensiunii arteriale și ale rigidității arteriale. Noutatea absolută a studiului constă în faptul că cercetătorii au ajuns la concluzia că, pentru a obține aceste rezultate asupra sănătății, consumul de aminoacizi trebuie să aibă două surse diferite de alimente: aminoacizii obținuți din proteinele de origine vegetală au ca efect scăderea tensiunii arteriale, iar cei care provin din alimente de origine animală au ca rezultat scăderea rigidității arterelor.

Dr. Amy Jennings, de la Norwich Medical School, UEA, a declarat: „Creșterea aportului de alimente bogate în proteine, cum ar fi carne, pește, produse lactate, fasole, linte, broccoli și spanac, ar putea fi o modalitate importantă și ușor de realizat pentru a reduce riscul îmbolnăvirii de boli cardiovasculare. (…) Am studiat șapte aminoacizi – arginină, cisteină, acid glutamic, glicină, histidină, leucină și tirozină. Acidul glutamic, leucina și tirozina se găsesc în alimente din surse animale și un aport mai mare a fost asociat cu niveluri mai scăzute de rigiditatea arterială. Toți cei șapte aminoacizi și în special cei din surse pe bază de plante au fost asociați cu scăderea tensiunii arteriale.“

Cercetătorii spun că dieta zilnică ar trebui să conțină 75 g de friptură sau un file de somon de 100 g ori un pahar de 500 ml de lapte degresat.

Patrik Antonio Scoruș