Adama 750x100 30 martie
update 3 Apr 2020

Mursalski chai. Planta cosmonauţilor sovietici

Laboratorul de Plante Rare din cadrul Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău este un fel de „bază specială“ în care oamenii de ştiinţă analizează, studiază şi aclimatizează în ţara noastră plante aduse din alte regiuni ale pământului. Munca întreprinsă de aceştia ne oferă şansa de a cunoaşte mai multe despre anatomia unor plante care, datorită proprietăţilor şi compoziţiei lor, sunt considerate miraculoase. În 2012, Laboratorul de Genetică şi Ameliorare din cadrul SCDL Buzău şi-a îmbogăţit patrimoniul cu o nouă specie apreciată pentru multiplele sale calităţi: alimentare, medicinale, aromatice, ornamentale. Sideritis scardica, cunoscută popular sub denumirea de Mursalski chai, este o plantă endemică Balcanilor, unde se întâlneşte sub diverse varietăţi. Aceasta creşte la altitudini foarte mari în flora spontană a munţilor Bulgariei, Greciei şi Serbiei. Aflăm mai multe despre ea de la dr. ing. Costel Vînătoru, şeful Laboratorului de Plante Rare.

Compoziţie chimică de excepţie

Varietatea pe care SCDL Buzău a luat-o în studiu în 2012 provine din munţii Bulgariei şi, prin comparaţie cu o varietate asemănătoare ce creşte în munţii din Grecia şi care este cunoscută popular sub denumirea de ceaiul ciobanului, aceasta este considerată a fi mult mai valoroasă. Deşi are multe întrebuinţări, Mursalski chai este în primul rând o plantă medicinală, ce poate fi consumată sub formă de ceai și infuzii. Datorită aromei deosebite, impregnată la fel de puternic în toate organele sale, aceasta poate concura cu cele mai valoroase ceaiuri din lume. Studiile ştiinţifice au arătat că, din punct de vedere medicinal, datorită compoziţiei sale chimice (cupru, zinc, magneziu, fier, cobalt, seleniu, calciu, potasiu şi sodiu), aceasta poate fi folosită ca remediu natural împotriva sterilităţii, bolilor cardiace, renale, digestive şi chiar în prevenţia bolii Alzheimer. Mai mult decât atât, cercetările întreprinse în institutele prestigioase ale lumii susţin că Mursalski chai are proprietăţi miraculoase de diminuare a efectelor radiaţiilor nucleare, precum şi de împiedicare a extinderii acestora în organism. În Bulgaria faima acestei plante aproape că i-a adus dispariţia. În perioada comunistă recoltarea ei a fost interzisă prin lege, dar există teorii care spun că, în pofida acestei restricţii, în 1970 Mursalski chai era folosită în programele de pregătire a cosmonauţilor sovietici. Aceleaşi teorii susţin că, deşi interzisă oamenilor de rând, planta a fost în continuare culeasă din flora spontană pentru a fi oferită comunităţilor elitiste politice din vremea aceea.

Descriere

Pentru a-şi începe cercetările, Laboratorul de Plante Rare a achiziţionat material genetic de bază, fiind procurate mai multe genotipuri cu însuşiri fenotipice distincte, iar în urma studiilor s-a stabilit că genotipul cu adaptabilitate sporită la condiţiile pedoclimatice ale ţării noastre a fost linia 3. Astfel, planta care creştea doar pe crestele munţilor a început să fie cultivată cu rezultate destul de bune şi în bazinul legumicol Buzău. Mursalski chai a adoptat comportamentul unei plante perene. Aceasta preferă solurile calcaroase, cu drenaj foarte bun. Are o rădăcină fasciculară, cu tulpină uşor lemnificată, ce îi conferă rezistenţă la temperaturi scăzute peste iarnă (chiar şi la oscilaţii mari de temperatură). Prezintă un sistem radicular bine dezvoltat, tulpină ramificată cu o creștere preponderent orizontală, cu o înălţime ce variază între 20-30 cm, iar diametrul tufei ajunge până la 50 cm. Lăstarii au lungimi ce variază între 8-16 cm. Se întâmplă foarte rar ca în primul an de cultură anumitor plante să le crească tije florale. Cu toate acestea, seminţele sunt neviabile. Din anul al doilea însă, în procent de 70%, Mursalski chai înfloreşte şi produce seminţe. Frunzele sunt obovate, uşor cărnoase, cu pilozitate accentuată, de culoare gri-cenuşie. Lungimea medie a frunzei este de 7-8 cm, iar lăţimea medie este de 2,5 cm. Perişorii ce acoperă întreaga plantă au dublu rol de protejare a plantei la condiţii extreme şi de a secreta aroma specifică. Aceştia pot avea însă şi un rol negativ în cultură. Atunci când planta este cultivata pe teren nemulcit, ploaia poate conduce la lipirea perișorilor frunzelor cu solul. Acest fenomen duce la deprecierea aparatului foliar şi chiar la pierderea culturii în unele cazuri. De aceea se recomandă terenurile potrivite culturii, nisipoase, calcaroase, fie mulcite, fie cu folie de plastic sau paie.

Înmulţire

Sideritis scardica se înmulţește prin semințe (într-un gram există peste 300 de semințe). Pentru înființarea culturilor se recomandă răsadurile, iar cea mai eficientă metodă de producere a lor este în paleți alveolari, cu un număr de 60-70 alveole. Este de preferat ca amestecul folosit să fie din turbă și amendament (calcar, dolomita). Plantarea răsadului în câmp se face când acesta are cel puțin 60 de zile, după data de 15 aprilie. Terenul trebuie bine pregătit în prealabil și să aibă o sursă sigură de apă.

Schema optimă de înființare a culturii este de 70 cm între rânduri și de 30-35 cm între plante/rând. Nu se recomandă ca răsadul să fie introdus mai adânc în sol decât nivelul cubului nutritiv. Imediat după plantare se recomandă irigatul culturii pentru asigurarea prinderii rădăcinilor, iar lucrările de îngrijire sunt specifice principalelor plante legumicole. Comparativ cu celelalte plante legumicole, ritmul de creștere atât în stadiul de plantă tânără, cât și matură este puțin mai lent.

Având în vedere că până în prezent nu s-au depistat boli sau dăunători care să ducă la deprecierea culturii, se recomandă ca planta nou aclimatizată să fie cultivată în sistem ecologic.

Cercetările întreprinse până în prezent la SCDL Buzău au fost un succes. Planta a fost aclimatizată la condițiile pedoclimatice ale țării noastre, iar în prezent se lucrează la ameliorarea și obținerea genotipurilor cu elemente de distincție care să întrunească testul DUS (distinctibilitate, uniformitate și stabilitate). Scopul final este omologarea Mursalski chai în România și introducere ei pe scară largă în cultură.

Laura ZMARANDA