Adama Sultan iulie 2020
update 18 Sep 2020

Amintiri și gânduri de neuitat cu îndrăgiți interpreți de muzică populară

Poate cel mai frumos, complet, complex  și profund elogiu adus universului rural vine de la Lucian Blaga, prin acea mult citată și prea puțin înțeleasă filosofie scurtă, esență a metaforei, „veșnicia s-a născut la sat“. Acest timp fără început și fără sfârșit, nesupus niciunei determinări temporale, adună în el, de secole, bucurie și tristețe, primăvară și iarnă, naștere și moarte, trudă și speranță, bocet și cântec de petrecere, război și pace, pământ și cer, caierul de lână și caierul de gânduri, toate transmise din generație în generație sub forma a ceea ce numim noi, azi, obiceiuri, tradiții, izvor popular etc. În zestrea populară – păstrată mai mult în muzee, cărți, cântec și mai puțin în realitatea spațiului rural cu pretenții corecte de urbanizare, prosperitate și trai decent – un loc aparte îl ocupă tradițiile Sărbătorilor de iarnă. Iar pentru că suntem la rubrica noastră dedicată interpreților de muzică populară, ei fiind cei care poartă spre lume, prin cântec, sentimentul născocit de veacuri la sat, i-am invitat să evoce cea mai frumoasă amintire legată de această bogată perioadă în obiceiuri, ei da, și ele născute tot la țară – colinde, Crăciun, Nașterea Domnului, plugușor, sorcova etc.

Tita Bărbulescu: „Una dintre amintirile de preț este legată de Topoloveni – Argeș, acolo unde, după ce lansasem primul album la 16 ani și eram difuzată la radio, devenisem un nume cunoscut și primită peste tot cu bucurie și mândrie. Plăcerea mea cea mai mare era ca iarna să merg, împreună cu alți colegi de cântec, cu colindul. Oamenii rămâneau înmărmuriți când se trezeau cu mine la fereastră – uite-o pe Tita Bărbulescu! –, iar eu eram mulțumită că le aduc un strop de fericire, cântând cele mai vechi și frumoase colinde și mai ales fiind prezentă în mijlocul lor.“

„Vă doresc tuturor sărbători cu sănătate, pace și credință, bucurie în familie și un an mai bun decât cel pe care-l încheiem.“

Veta Biriș: „Timpul mă poartă în urmă cu 58-59 de ani, când eram copiliță de 7-8 ani. Mama cocea cozonaci și colaci pentru colindători ori pentru noi, fiindcă în rest nu mâncam prea des pâine, în vremurile acelea încă sărace, iar tata, după ce termina treburile pe afară, se așeza pe un scăunel la gura sobei, ne lua pe genunchi și ne spunea povești. Știa multe povești, dar de cele mai multe ori își amintea cu voce tare întâmplări din război, Doamne, ce triste erau! Îl văd și acum cum i se împăienjeneau ochii de lacrimi, lăcrimam și noi, dar acelea mi s-au părut cele mai ocrotitoare și pline de căldură momente din câte pot exista într-o familie.“

„De la tata am învățat să iubesc țara. Și iubesc România ca viața, ca pe Dumnezeu. Așa ceva doresc cititorilor revistei Lumea satului, să iubească România mai presus de orice și să nu uite niciodată unde s-au născut.“

Ștefania Rareș (Suceava): „Multe și de neuitat sunt amintirile mele, dar cel mai apropiat de suflet este acel decembrie din 1970, când, pe 4 decembrie, s-a născut fiul meu. Sărbătorile mi-au fost de-o lumină neegalată de nimic altceva nici înainte și nici de atunci încoace. Crăciunul a fost altfel, colindele mi-au ajuns în miezul inimii, iar brăduțul de Moș Gerilă, așa-i zicea pe atunci, ce alt dar mai mare să-mi fi adus decât cel dăruit mie de Dumnezeu?“

„Mereu am fost atașată de sat, acolo unde oamenii, lucrând și răscolind pământul, au răscolit și în inima și mintea lor, inventând nepieritoare versuri și cântece. Aș vrea să le mulțumesc azi pentru că mi-au oferit prilejul să preiau melodiile lor vechi și să le fac cunoscute în toată țara!“

Ion Ghițulescu: „La țară (n.n. – în județul Buzău), în vremea copilăriei mele, n-aveam atâtea jucării ca astăzi, așa că iarna era ca un dar, jucăria noastră cea de toate zilele, cu dusul pe derdeluș de dimineață până seara. În preajma sărbătorilor, abia așteptam să mergem la colindat, nu neapărat pentru nucile și bănuții primiți de la gospodari, ci mai ales fiindcă ne reuneam în grupuri mari și puneam la cale tot felul de năzbâtii. Oho, sărbătorile îmi amintesc de turta dulce, era răsfățul maxim, abia așteptam să mănânc dulcele nostru de lux!“

„Vă doresc, oameni buni, sănătate multă, să aveți masă bogată, inimi bune și suflet împăcat!“

Polina Manoilă: „Cele mai puternice amintiri vin din copilărie. Bucuria noastră începea din clipa în care pregăteam casa, să ne găsească Anul Nou cu ea curată, iar totul culmina cu ziua în care muma ne dăruia haine și ghetuțe noi, iar tata – zahărul cubic, fiindcă în vremurile mele nu se auzise încă de bomboane. Simt și azi gustul ușor de naftalină, fiindcă taica ascundea zahărul între haine... Pe urmă așteptam Pițărăii, frumosul obicei din zona de munte a Gorjului, când plecam cu colindul din casă în casă, iar la sfârșit țin minte că răsturnam traista cu daruri în mijlocul patului, să număr câți bănuți, mere, nuci ori castane am primit.“

„Adresez cititorilor dvs. gândul meu de bine și rugămintea de a nu renunța la port, obicei și tradiție, la cântecul adevărat, fiindcă doar așa ne identificăm ca neam!“

Simona Dinescu (Dâmbovița): „Port cu mine, ca pe o magie aproape, anul în care, nu țin minte de ce, părinții au împodobit brăduțul nu în casa mare, cum numeam noi încăperile unde primeam oaspeții, ci în camera în care dormeam. Simt și acum emoția care mă încerca seară de seară, adormind cu luminițele din brad licărind ori privind ghirlandele. Şi ce tainic arunca jarul din sobă lumini și umbre! Atâta liniște duioasă, atâta bucurie lină căutând darurile aduse de Moșul, atâta căldură moleșitoare, atâta relaxare și timp lipsit de griji nu-mi amintesc să mai fi simțit altădată.“

„Să v-aducă Sărbătorile de iarnă belșug, bunătate și să nu uităm să mulțumim Domnului în fiecare zi pentru darurile acestei vieți! Să ne bucurăm și să prețuim ceea ce avem, să fim cu toții sănătoși și mai buni!“

Gheorghe Gheorghe: „Cele mai vii și dragi amintiri vin copilărie, din iernile pline cu omăt ale satului nașterii mele, Olteni - Teleorman, când plecam cu băieții de vârsta mea pe la case, să colindăm. Înotam prin zăpada până-n brâu, cu traista agățată de gât, cu bețe în mâini, să ne apărăm de câini, ne jucam până să ajungem la câte un gospodar, să-i urăm sub fereastră. Parcă aud și acum zăpada scârțâind sub bocanci. Da, frumoase acele ierni de neuitat!“

„Cititorilor revistei Lumea satului le doresc să aibă liniște în suflet, belșug pe masă și în casă și să nu uite niciodată să-și iubească aproapele, să trăiască în armonie, că doar așa devenim cu toții mai buni.“

Maria Bogdan