Cu Naşterea Domnului începe mântuirea noastră

Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie (Isaia 9:5)

„Nu vreau ca nici un om, nici un suflet să se piardă și să se osândească, ci îl voi aștepta. Voi cheltui oricâtă vreme și oricâtă așteptare pentru întoarcerea lui“.

Iată că din nou, la sfârșit de an, o sfântă sărbătoare ne luminează casele, ne mângâie sufletele și ne reamintește că ne-am născut dintr-o iubire necondiționată, dar și un sacrificiu fără margini. Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei, a împlinirii promisiunii pe care Dumnezeu ne-a făcut-o. Însă câți dintre noi se mai gândesc la adevărata semnificație a Crăciunului? Întâmplător sau poate nu, am găsit o pildă a Mântuitorului. Aceasta spune că „un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți. Și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți că, iată, toate sunt gata! Și au început toți, câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni. Care este tâlcuirea acestei pilde? Că omul nu mai are timp pentru credință, că are preocupări mult mai lumești. La ceasul sfintei Sărbători a Crăciunului, Dumnezeu și Fiul Său ne cheamă iarăși la cină. Să nu lipsim și de această dată. Să luăm aminte la îndemnul părintelui arhimandrit Pantelimon Ilieș, care din Maramureș de la Mănăstirea „Sfânta Ana“ Rohia ne vorbește cu blândețe despre semnificația Nașterii Domnului, despre dragostea pe care ar trebui să ne-o purtăm unii altora și despre smerenie, speranță și răbdare.

Arhimandrit Pantelimon Ilieș:

„Cu Nașterea Domnului a început și izbăvirea noastră de păcate. Mântuitorul a fost promis de Tatăl Ceresc încă de la căderea în păcat a lui Adam și Eva, iar nașterea Lui dintr-o fecioară a fost proorocită cu sute de ani înainte. Promisiunea s-a împlinit. «Maria… ea s’a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Şi Iosif … n’a cunoscut-o, până ce ea a născut un fiu. Şi el i-a pus numele Isus.» (Matei 1:18,24,25). «Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veciniciei» s-a născut în cea mică dintre cetățile de căpetenie ale lui Iuda, Betleem Efrata. Mântuitorul a venit pe pământ într-o smerenie deplină, în iesle, încălzit de suflul animalelor. Apoi păstorii înștiințați de un înger au mers să se închine Domnului. Au venit apoi magii călăuziți de lumina unei stele care strălucea altfel decât până atunci. Credința lor i-a pornit într-o călătorie lungă din Babilon spre Ierusalim. Nu s-au îndoit nicio clipă că îl vor găsi pe Împăratul lumii. S-au închinat Lui și au adus aur, smirnă și tămâie, cele mai de preț daruri. Aurul care reprezintă bogăția și puritatea lumii, iar smirna și tămâia bogăția spirituală. La ceas de mare sărbătoare, este vremea să ne prezentăm și noi în fața Mântuitorului cu darurile noastre. Credința, nădejdea și smerenia. Să nu uităm nici de dragoste și să luăm aminte la pilda lui Hristos, care aflat în casa lui Simon a primit pe femeia cea păcătoasă. Aceasta i-a spălat picioarele cu lacrimile ei, i le-a șters cu părul și i le-a uns cu mir, iar la urmă Mântuitorul i-a spus «iertate îți sunt păcatele pentru că mult ai iubit». Să luăm seama la vorbele lui pentru că astăzi cu toată libertatea pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu, omul modern s-a lăsat robit cu propria știință de plăcerile, de bogățiile și grijile lumii. De tot ce este lumesc și păcătos peste măsură. Iată că acum nu ne mai ajung banii, nu ne mai ajunge timpul, dragostea dintre oameni s-a răcit, răbdarea pare că s-a sfârșit. Dragostea este condiționată, nu mai este jertfelnică. Se ajunge foarte ușor la ceartă și vorbe grele. Omul modern nu mai este dispus să sufere, să se sme­rească, să rabde. Și totuși în satele românești încă se păstrează o credință puternică, iar oamenii așteaptă Crăciunul pentru însemnătatea lui divină, nu doar cea lumească. Gospodarii se îmbracă frumos, merg la biserică, se colindă unii pe alții. La mănăstirea noastră sunt așteptați în fiecare an aproape 2.000 de colindători. Este adevărat, la oraș se sărbătorește un Crăciun mult mai contemporan, de aceea îndemnul meu este să sărbătorim toți un Crăciun duhovnicesc. Asta înseamnă să ne îndreptăm gândurile și spre oamenii supărați, bolnavi, spre familiile sărace, copii orfani, bătrânii singuri care poate nu au nici ce pune pe masă. Să-i cercetăm pe toți aceștia, iar bucuria pe care o simțim noi prin Nașterea Mântuitorului să o dăm mai departe. Să-i căutăm și să încercăm să le facem un bine, o bucurie. Să căutăm smerenia și dragostea unii față de ceilalți. Să ne amintim că toate sunt trecătoare și să ne rugăm, pentru că prin rugăciune punem un început bun în viața noastră duhovnicească.“

Laura ZMARANDA