reclama youtube lumeasatuluitv
update 24 Feb 2020

Cânepa, „purtătoare“ de valori identitare ale poporului român (II)

Pledoarie pentru planta ponegrită pe nedrept

În 2003, prin Legea nr. 143 s-a încercat o încătuşare a „diavolului contemporan“, cânepa producătoare de substanţe halucinogene. Dacă a fost un succes sau nu este discutabil, pentru că imperiul drogurilor continuă să prospere. Deşi specialiştii confirmă că în România cânepa pentru obţinerea drogurilor trebuie cultivată în condiţii speciale pentru că pe câmp nu rezistă, confuzia generată de această lege a avut un impact negativ direct asupra gospodăriilor în care ţăranii mai cultivau această plantă.

Într-un exces de zel al angajaţilor Direcţiilor Agricole, cânepiştii au devenit ţinta controalelor şi puţini au îndurat regimul milităresc al verificărilor periodice. Mulţi au renunţat la „planta cu care îţi faci casă“. Cu ajutorul domnului profesor universitar Valeriu Tabără şi al unui tânăr cu ambiţii mari, un viitor etnolog din Bistriţa-Năsăud, Iosif Ciunterei, aşternem pe hârtie marile dureri ale cânepiştilor, dar şi speranţele lor.

Apogeu şi decădere

În perioada anilor 1970-1980 România a atins apogeul în cultivarea Cannabis sativa. Cânepa pentru fibră era cultivată pe 40.000 ha, cărora li se adăugau încă 10.000 ha cultivate cu cânepa pentru sămânţă. Astăzi aceste suprafeţe s-au restrâns la doar 1.500 de hectare.

Sectorul de cultivare a cânepii s-a comportat asemeni unui joc de domino, unde o singură piesă căzută determină un lanţ al slăbiciunilor. Distrugerea industriei cânepii a continuat cu devalizarea combinatelor de prelucrarea a acestei plante şi a topitoriilor. Combinatul de la Sânnicolau Mare, cea mai mare unitate de prelucrare a cânepii din lume, acolo unde se obţinea o calitate excepţională a fibrelor şi unde numai placa aglomerată din puzderie avea şapte calităţi din care primele patru se exportau, a fost jefuit. Din acest mare combinat-simbol nu au mai rămas nici măcar stasurile. Ţara noastră a avut o zestre colosală prin cele 34 de topitorii de cânepă şi de in. Moştenirea a fost însă irosită, iar astăzi mai există doar două topitorii, la Carei şi Mangalia. „Sabotajul“ cultivării cânepii a fost desăvârşit în 2003, când a fost promulgată Legea nr. 143. România şi-a pierdut statutul de mare producătoare de cânepă, dar, spune dl Valeriu Tabără, ţara noastră ar putea redeveni o mare exportatoare dacă s-ar dori acest lucru. Pentru asta este însă nevoie de parlamentari curajoşi care să încerce decongestionarea presiunii legislative.

Este nevoie de o versiune personalizată a Legii nr. 143

Traducere a rezoluţiei Naţiunilor Unite pe problema producerii, traficului şi consumului de droguri, Legea nr. 143 a fost elaborată fără să se fi făcut o distincţie clară între cânepa pentru fibră şi cea folosită pentru obţinerea drogurilor. Astfel a fost promulgată o lege extraordinar de restrictivă care, prin reglementările sale, a inhibat şi cultivarea soiurilor inofensive de Cannabis sativa. România a trebuit totuşi să se alinieze normelor internaţionale, chiar dacă la acea vreme în ţară nu existau laboratoare pentru stabilirea concentraţiei de THC. Ultima şansă pentru cânepa autohtonă a fost spulberată. Restricţiile impuse şi birocraţia au limitat extraordinar de mult viitorul acestei culturi în ţara noastră, au făcut un rău incomensurabil economiei rurale şi unor tradiţii de mii de ani – şezători, înălbitul, datul în război – care dau o identitate aparte satului românesc.

Astăzi cânepa este păstrată doar de cei mai temerari agricultori. Eforturi mari fac şi cercetătorii de la staţiunile de cercetare Secuieni şi Lovrin. La aceasta din urmă, unde sunt cultivate cu cânepă şase hectare, dl Tabără a petrecut multă vreme ca cercetător ştiinţific şi a reuşit să omologheze trei soiuri de cânepă Silvana, Lovrin 110 şi Armeanca, înscrise şi pe lista europeană.

Drumul lung al cânepii

Pentru Iosif Ciunterei lupta pentru dreptul la existenţă al cânepii, planta „lăsată chiar de Maica Domnului“ pentru a fi cultivată, a început după ce a ascultat bătrânii satelor povestind despre şezătorile la care se adunau, despre înălbit şi ţesut, tradiţii care astăzi aproape că s-au pierdut. Susţinut de designerul vestimentar Leontina Prodan, Iosif i-a scris ministrului Agriculturii despre năzuinţele sale privind viitorul cânepii. Nu a primit însă niciun răspuns. S-a gândit apoi că, pentru a da mai multă greutate iniţiativei sale, trebuie să treacă la fapte. A obţinut aprobarea de a însămânţa trei arii cu cânepă în cadrul Muzeului Etnografic „Poarta de su’ Feleac“, care aparține lui Gheorghe și Rodica Căpușan. Prin proiectul său numit Drumul Cânepii, tânărul vrea să arate lumii chipul blând al cânepii şi tradiţiile care vor muri odată cu ea dacă nu va exista o relaxare a legii. Iosif a fost implicat şi în organizarea pe 6 august a primei ediţii a evenimentului numit Ziua Cânepii ce a avut loc în județul Sălaj, în satul Gâlgăul Almașului. Succesul acestei manifestări, care, speră Iosif, la anul să prindă viață în mai multe județe, a fost confirmat de prezența unor personalități importante, specialiști în cultivarea cânepii precum domnul Valeriu Tabără, senatori și deputați din Parlamentul României. Pentru Iosif miza evenimentului a fost aceea de a găsi rezonanță în rândul oamenilor cu putere de decizie. După masa rotundă la care au participat toți cei preocupați de cânepă, dar și elita senatorilor și deputaților, spera că se vor face demersuri concrete în Parlament pentru modificarea legii privind cultivarea acesteia. Dar nu a fost așa. Mărturisește că a fost dezamăgit de neglijența lor și de lipsa de implicare, dar spune că lucrurile nu se vor împotmoli aici și că va acționa prin alte metode pentru a fi auzit de cei care ne conduc.

O țară îngropată în hârtii birocratice

Ca să poți cultiva cânepă în România trebuie să te supui cutumelor legislative și să ai o răbdare de fier. Trăim într-o țară îngropată în hârtii birocratice, spune Iosif, care a experimentat și el parcursul laborios al obținerii autorizațiilor necesare pentru a cultiva cânepă la Muzeul Etnografic „Poarta de su’ Feleac“,

„Ca să pot cultiva cânepa am fost întâi pe la primăria orașului Cluj-Napoca, de unde mi s-a eliberat o adeverință cu trei rânduri. Am așteptat cel puțin 15 zile pentru a o obține. Pe la Biroul de Topografie și Cadastre, unde am căutat suprafața pe care doream să cultiv cânepă, am fost timp de o săptă­mână. Autorizația finală am obținut-o de la Direcția agricolă, unde am fost de cel puțin opt ori.

Pierzând vremea cu hârtiile, am întârziat cu semănatul o lună și jumătate. Suntem o țară îngropată în hârtii. În țara asta o lege se poate interpreta în diferite moduri, doar pentru a te împiedica când vrei să faci ceva. Dacă vom continua așa, până în 2030 nu vor mai exista țărani sau gospodării țărănești. Dacă nu se face urgent o întoarcere la 180 grade în politica agricolă, prin care să se susțină micul producător și gospodăria țărănească, măcar prin impozitarea alimentelor aduse de peste mări și țări tratate chimic să reziste transportului și timpului cât stau nevândute în supermarket, țăranii vor fi slugi pe moșiile altora.“

De vreo șase ani cererea – externă, dar mai ales internă – pentru sămânța de cânepă este colosală, spune fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără. La Stațiunea Lovrin kilogramul de sămânță de cânepă s-a vândut și cu 50 de lei, iar prețul ar putea crește până la 100 de euro. Dacă Legea nr. 143 ar fi mai puțin restrictivă, la Lovrin ar exista sămânță pentru însămânțarea a 20.000 ha.

Laura ZMARANDA