Adama 750x100 30 martie
update 30 Mar 2020

Ce alegem, ovine de carne sau lapte?

La fiecare ediție a unui târg important prezentăm noutățile pentru cei care poate nu au ajuns să viziteze standurile expozanților sau pur și simplu pentru a afla noile tendințe din piață. Dacă în numărul trecut am vorbit de noutățile din domeniul utilajelor agricole de la Agromalim – Arad, de data aceasta merită să vorbim de sectorul zootehnic.

Gazde în incursiunea mea printre boxele cu ovine prezente la târg au fost domnii Nicolae Cioranu, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana“, și Marcel Andrei, președintele Sindicatelor Naționale care m-au asigurat că cei mai mulți dintre oieri au înțeles care este rețeta succesului: alegerea unei singure direcții – carne sau lapte. În această idee s-a făcut și alegerea raselor şi împărţirea pe boxe a ovinelor prezente la Agromalim.

Cele 27 de padocuri au găzduit pe timpul manifestării atât rase autohtone, cât și hibrizi și rase de import. Dacă ne referim la rasele autohtone trebuie să amintim de mioarele din rasa Țurcană cu varietatea Bucălaie, Oacheșă, Bălă, rasa Țigaie din zona Socodorului, exemplarele de Cap negru de Teleorman. La acestea s-au adăugat rasele ajunse de curând pe plaiurile mioritice precum Țigaia Safork, rasa de lapte Sardă adusă de un crescător tocmai din Sardinia și rasa Lacone. Exemplare deosebite, cu caractere specifice rasei aduse de 22 de fermieri pentru a putea fi admirate mai ales de crescătorii de ovine.

Vizita la standul raselor specializate pe lapte ne-a adus aproape de Dumitru Apetrei, cel care a venit la această ediție Agromalim cu câteva exemplare aduse tocmai din Sicilia. Deși are acasă 1.400 de animale, anul trecut a făcut investiții serioase achiziționând 200 de oi și 100 de mieluțe din rasa Sardă, o rasă specializată pe lapte. „Am acasă Țigaie, dar am vrut și rasa asta italienească pentru că produce 3 litri de lapte pe zi sau chiar mai mult, în funcție de hrana pe care o primesc. Nu sunt deloc pretențioase, vara merg la pășunat, în rest la dăm trifoi, porumb. Singurul dezavantaj este că nu rezistă la frig“, spune proprietarul oilor aduse din Sicilia. Iată deci o rasă specializată, dedicată, care dă o producție bună de lapte, o idee pentru cei care aleg această direcție, cu mențiunea că un exemplar adus acasă ajunge să coste 250-270 de euro.

O altă rasă de lapte care mi-a atras atenția a fost rasa Lacone originară din Franța și o alta din țările arabe numită Avasi, care seamănă ca și conformație cu oile românești Caracul, cu coada lăsată.

Nu au lipsit Țurcanele din varietatea Rațcă, oile cu coarne tip tirbușon aparținând bătrânului oier Ioan Pau familiarizate cu vizitele pe la târguri.

În ceea ce privește rasele de carne aș putea spune că au dominat exemplarele de Cap negru german, proprietatea domnului Nicolea Cioranu, care a motivat decizia lui de a merge pe direcția oi de carne astfel: „Fermierii și-au dat seama că trebuie să schimbe ceva în activitatea lor, să se specializeze pe carne sau pe lapte. Eu merg în două variante: Țurcană – în rasă curată și Țurcană în hibridare cu Cap negru german. Am ales această hibridare pentru că trebuie să perfecționăm carcasa.“ Tot ce se produce în ferma dumnealui se vinde în viu la 8-9 lei/km către țările arabe, nu rămâne nimic pentru reproducție. În prezent, efectivul numără 1.300 de oi matcă, 200 tineret și berbecii reproducători.

Trăgând linie în urma vizitei la Agromalim aș spune că în sectorul ovin nu mai este derută, oierii știu ce vor și au luat și măsuri în acest sens. Toate bune și frumoase dacă și vremea va ține cu fermierii puși la grea încercare atunci când vine vorba de furajare. Vorba domnului Nicolea Cioranu care, din cauza secetei, a pierdut 2 coase la lucernă, iar acum se roagă la Dumnezeu să nu dea o iarnă grea.

Patricia Alexandra POP

Articole recente - Lumea Satului