Adama Sultan iulie 2020
update 13 Aug 2020

Ediția a XLVII-a festivalului „Trandafir de la Moldova“

Ca în fiecare an la mijloc de Brumărel, alături de sutele de mii de pelerini care vin să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, Iașul, orașul de suflet al tuturor românilor, găzduiește și una dintre cele mai importante manifestări de folclor din țară.

Ajuns la cea de a 47-a ediție, Festivalul Internațional de Folclor „Trandafir de la Moldova“ organizat de Consiliul Județean Iași prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale în parteneriat cu Primăria Municipiului a reunit și în acest an numeroase ansambluri folclorice și sute de artiști amatori și profesioniști din România, Republica Moldova, Ucraina, Armenia, Georgia.

„Astfel parteneriatul instituțional și de suflet al Iașului cu orașele înfrățite Cernăuți și Chișinău fiind încă o dată exprimat și pus în lumină“, a spus, la festivitatea de deschidere a manifestării, domnul profesor C. Ardeleanu, directorul C.J.C.P.C.T. Iași. „Am reușit și în acest an, cu toate greutățile, să aducem în fața dumneavoastră, a celor care iubesc folclorul, formații artistice din diferite zone ale țării, multe dintre acestea câștigătoare a unor importante premii la concursurile interne și internaționale, dar și prestigioase formații artistice din afară. Aș aminti aici Ansamblul „Semenicul“ din Reșița, Ansamblul „Sârba cu năframă“ din Hârlău, Ansamblul „Opincuța“ din Cricova și Formația de dansuri „Speranța“ din Fălești, Republica Moldova, Ansamblul „Barvinov“ din Ucraina și altele pe care le veți admira pe parcursul desfășurării festivalului, pe scena Casei de Cultură a Studenților.

Vă mulțumesc dumneavoastră, celor care ați venit, ca de fiecare dată, în număr atât de mare și la această ediție și mulțumesc artiștilor care depun atât suflet pentru a ne încânta cu frumusețea dansului și cântecului popular din România și de pe alte meleaguri“, a continuat directorul Centrului,

Au evoluat Ansamblul Etnografic „Nairi“ din Dzhrigrashen – Armenia, Ansamblul „Malita Dance“ din Georgia, formația de dansuri „Speranța“ din Cleujeni - Republica Moldova și Ansamblul „Andrii Kușnirenco“ din Ucraina.

Spectacolul inaugural a fost deschis în aplauzele publicului de către orchestra de muzică populară „Mugurelul“ din Cernăuți care a interpretat melodia ce a dat titlul festivalului, „Trandafir de la Moldova“. Numeroși spectatori, iubitori ai folclorului s-au bucurat și de evoluția celorlalte formații până sâmbătă când, în aplauzele a mii de spectatori, a avut loc parada costumului popular, apoi spectacolul de gală în prezența tuturor artiștilor la această ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Trandafir de la Moldova“

Iată și câteva impresii ale celor care, timp de trei zile, s-au bucurat de această adevărată sărbătoare de suflet.

Anișoara Vieru: „Aștept în fiecare an festivalul și de fiecare dată trăiesc o mare bucurie. Cântecul și jocul românesc se păstrează, iată, în ciuda unei adevărate politici agresive pe care multe din posturile de televiziune, de radio și alte mijloace media o propagă, încercând să ne facă să uităm cine suntem și de unde venim“.

Andrei Balan, solist în Orchestra de muzică populară „Mugurelul“ din Cernăuți: „Pentru mine festivalul de la Iași înseamnă mai întâi întâlnirea cu frații de dincolo de granița care ne desparte, iar căldura cu care am fost primiți de public arată încă o dată că, nu numai că vorbim aceeași limbă, avem aceeași istorie, dar și aceeași cultură populară pe care ne străduim s-o păstrăm și să o dăm mai departe urmașilor“.

Un trecător: „Până acum nu am putut să particip la spectacole fiind din alt oraș. Astăzi însă am trăit plăcerea de a admira varietatea și frumusețea costumelor pe care le poartă participanții din diferite colțuri ale țării și, în egală măsură, cele ale artiștilor din Georgia, Armenia, Ucraina. Mă bucur și îi felicit pe organizatori care, iată, an de an, de aproape jumătate de secol, au reușit să mențină şi mai mult să dezvolte această frumoasă manifestare“.

Stelian Ciocoiu