reclama youtube lumeasatuluitv
update 25 Apr 2019

Ricinul, planta cu "două feţe"

De origine subtropicală şi tropicală, ricinul este o plantă recunoscută pentru proprietăţile curative ale uleiului obţinut din seminţele sale. Întrebuinţările variate ale acestui ulei recomandă ricinul drept o plantă-medicament cu spectru larg. Însă ricinul ascunde un secret „mortal“. Seminţele sale conţin şi o proteină toxică ce poate provoca probleme grave de sănătate omului. De aceea este extrem de important ca recoltarea şi manipularea plantei cu „două feţe“ să se realizeze cu mare atenţie. Deşi în România această plantă nu este cultivată aproape deloc, oferă perspective importante celor care vor să pună bazele unui business agricol. Ca exemplu de reuşită vă prezentăm cazul domnului Ioan Conţ, un fermier din Cluj care, vreme de patru ani, a experimentat cultivarea ricinului, soiul Ricinus Communis (Ricinus Impala). În tot acest răstimp şi-a însuşit „secretele“ agrotehnice ale cultivării acestei plante. În rândurile următoare ne împărtăşeşte câteva dintre noţiunile de bază pentru înfiinţarea unei plantaţii de ricin.

Recomandări pentru înfiinţarea plantaţiei

Semănatul se execută primăvara în luna aprilie, iar germinaţia începe la temperaturi medii zilnice de cca. 10°C. La 12-13°C răsărirea se petrece uniform după 7-8 zile de la semănat. Plantele tinere sunt foarte sensibile la ger, la -1°C stagnează în dezvoltare. Între -2 şi -3°C frunzele se prezintă ca arse şi multe dintre plante pier.

Înflorirea se petrece în condiţii bune la 15-20°C, iar maturizarea la 20-25°C. Semănarea se poate face atât mecanizat, cât şi manual. După experienţa de patru ani de zile în cultivarea ricinului dl Conţ spune că a constatat că, mărind distanţele între plante la 55-70 cm între rânduri şi la 60-70 cm între plante, acestea au avut o dezvoltare foarte bună. În cărţile de specialitate se spune că, pentru înfiinţarea unui hectar cu ricin, sunt necesare 25-30 kg de sămânţă. Anul acesta, fermierul din Cluj a pus ricin şi în ghivece biodegradabile. Este un studiu prin care speră să câştige aproximativ o lună de vegetaţie a plantei pe care ulterior să o planteze în câmp. Astfel evită şi pericolul de a pierde recolta din cauza unor îngheţuri timpuri de toamnă.

Lucrări agrotehnice

Ricinul se îngrijeşte foarte uşor. Are nevoie de mult soare, de apă în cantităţi moderate, nu are preferinţă de sol, dar e bine ca pământul în care este cultivat să fie bogat şi bine drenat. Pentru a obţine o recoltă bună trebuie să se realizeze două prăşile mecanice şi una manuală pentru a elimina buruienile şi dăunătorii. Alte lucrări presupun ierbicidarea, răritul plantelor, aplicarea tratamentele fitosanitare, recoltatul, decapsulatul, curăţarea de corpuri străine şi seminţe neconforme, depozitare şi prelucrare. Costurile pentru înfiinţarea şi întreţinerea plantaţiei se repartizează către arătura de toamnă care costă aproximativ 500 lei, discuitul de primăvară  înainte de semănat  aproximativ 250 lei. Urmează apoi semănatul meca­nizat care costă în jur de 250 lei. Preţul unui kilogram de sămânţă ameliorată este de cca 450 lei. Preţul pentru 15 kilograme de sămânţă necesară pentru înfiinţarea unui hectar este de  6.750 lei.

Boli şi dăunători

Cultura de ricin poate fi afectată de anumite boli şi de dăunători, de aceea sunt necesare unele tratamente fitosanitare. Putregaiul cenuşiu al ciorchinilor este o boală care apare în anii ploioşi şi se manifestă în timpul coacerii ciorchinilor. Practic, aceştia putrezesc, pierd capsulele sau cad cu totul la pământ. Omida capsulelor de bumbac are o lungime de circa 4 cm şi o culoare variabilă de la verzui la roşcat-violet sau chiar brun-închis. Capul omidei este de culoare brunie. Omizile apar de 2-3 ori pe an şi cauzează pagube majorităţii culturilor. La ricin omizile atacă mugurii şi florile, pe care le distrug complet. Murgociul (buha semănăturilor) este omida unui fluture. Ea este de culoare cenuşie-deschis, are până la 4-6 cm lungime şi prezintă pe cap două pete negre. Trăieşte în pământ, iar ziua stă încolăcită, la mică adâncime, în apropierea plantelor. Murgociul atacă plantele mai ales în cursul nopţii, rozând tulpina aproape de suprafaţa pământului. Plantele atacate se ofilesc şi se usucă. Atunci când atacul este mai slab, chiar dacă plantele nu pier, ele rămân mici şi nu pot da o producţie normală.

Atenţie la recoltarea corectă!

Recoltarea soiului Ricinus Communis (Ricinus Impala), cel cultivat de fermierul din Cluj, se face manual. Ciorchinii de ricin se coc treptat, de aceea recoltarea se face în trei sau patru reprize, pe măsura coacerii. Nu se recomandă amânarea recoltării primilor ciorchini pentru a aştepta coacerea celorlalţi deoarece, din cauza vântului sau chiar în momentul recoltării, o parte din sămânţă (cea mai bună, coaptă şi grea) se scutură. Momentul optim de recoltare se stabileşte după aspectul ciorchinelui. Acesta trebuie să fie de culoare brună-cenuşie, învelişul seminţelor trebuie să fie uscat, iar sămânţa să poată fi scoasă cu uşurinţă din învelişul său. Seminţele de ricin conţin o proteină toxică, de aceea recoltarea manuală implică anumite riscuri. Compuşii alergenici de pe suprafaţa plantelor pot provoca leziuni nervoase permanente, de aceea este foarte important ca, în cazul recoltării manuale, culegătorii să poarte mănuşi de protecţie, bluză cu mânecă lungă şi pantaloni întregi. După recoltare urmează uscarea capsulelor, decapsularea şi obţinerea seminţelor, eliminarea impurităţilor şi seminţelor neconforme, depozitarea şi însăcuirea, procesarea sau livrarea către procesatori pentru obţinerea uleiului de ricin.

Ca plantă pentru cultură şi procesare industrială, sămânţa selecţionată şi certificată costă aproximativ 450 lei/kg. Preţul seminţei pentru plante de grădină porneşte de la 0.50 lei/ boaba. În condiţiile acestea preţul unui kilogram ajunge la 1.500 lei. Dezavantajul este faptul că astfel sunt comercializate doar cantităţi mici şi sporadice.

În România, de cercetarea şi ameliorarea ricinului se ocupă Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Teleorman. Cercetătorii de aici au obţinut următoarele soiuri: Teleorman (1987), Vlasca (1991), Dragon (2004), Cristian (2004), Rivas (2004). Acestea sunt adaptate condiţiilor climatice, sunt superioare din punct de vedere productiv, calitativ, dar şi din punctul de vedere al stabilităţii producţiei. În plus, sunt pretabile la recoltarea mecanizată, sunt rezistente la boli şi dăunători şi condiţii de stres hidric şi termic.

Laura ZMARANDA

Articole recente - Lumea Satului