reclama youtube lumeasatuluitv

Un mândru „Trandafir prahovean“

Cristina Stănescu duce mai departe o poveste frumoasă a folclorului muntenesc, începută cu mulţi ani în urmă, extinsă la nivelul judeţului Prahova, cu un apogeu în perioada „Moştenitorii“ ori a „Mugurilor de tezaur“ ai Mărioarei Murărescu, aceea de a modela voci, de a sădi în sufletul copiilor dragostea de tradiţie, obicei şi muzica populară şi, prin ei, de a o retransmite unui auditoriu din ce în ce mai atent la nuanţe, trecut, românism. Grupul de performanţă de la „Trandafirul prahovean“ şi profesoara lor, interpreta Cristina Stănescu, au devenit o prezenţă constantă şi reconfortantă pe scenele din oraşele şi satele Munteniei.

– V-aţi născut în Măneciu, la poalele Ciucaşului, o comună cu peste 10.000 de locuitori, care seamănă mai mult a orăşel decât a aşezare rurală. Cât de mult şi-a pus amprenta asupra dvs. formarea într-o astfel de comunitate?

– Când m-am născut eu (2 decembrie 1981) era mai pregnantă nuanţa de rural în Măneciu. Am crescut cu educaţia aceea sănătoasă de la ţară, despre care toată lumea vorbeşte azi cu nostalgie. Aşezarea în sine mi se pare cea mai frumoasă din lume, cu Ciucaşul răsărind dintre pădurile de brad, parcă mai bogate atunci decât acum... Mi-este în suflet comuna natală, cu oameni, locuri, amintiri şi-apoi de ea se leagă începuturile mele în cântec.

– Prahova a dat nume de rezonanţă în muzica populară, Irina Loghin, Maria Văduva. Cât de mult v-au inspirat aceste interprete?

– Decisiv. Ar fi un răspuns mult prea inexpresiv să spun că am crescut cu cântecul dnei Irina Loghin? I-am învăţat pe de rost tot repertoriul, îl ştiu şi acum, nu mai puteam de mândrie că mă trag într-un fel din zona dumneaei (n.n. – Gura Vitioarei, situată pe Valea Teleajenului, ca şi Măneciu). A fost determinantă pentru mine influenţa acestei mari voci a muzicii populare româneşti.

– Cum a început povestea dvs. în cântec, de unde dragul de muzică populară, cine v-a descoperit şi v-a încurajat să îmbrăţişaţi o astfel de carieră?

– În vremurile acelea, ce altceva să fi urmărit la televizor, dacă nu „Tezaur folcloric”? Pot spune că am deschis ochii cu muzica de extraordinară calitate promovată de Mărioara Murărescu. Pe urmă, tata cânta la muzicuţă, are şi o voce bună, iar cu atâta muzică în casă era aproape firesc să îndrăgesc şi eu cântecul popular. Cea care a conştientizat că aş avea o oarecare aplecare înspre folclor a fost educatoarea mea, dna Speranţa Andronescu; dânsa m-a urcat pe scenă încă de când aveam cinci ani, m-a dus la primele spectacole şi evenimente culturale. Ulterior, mama m-a susţinut şi a mers cu mine peste tot, la toate concursurile şi festivalurile la care am participat.

– Apropo de festivalurile-concurs: care v-au rămas cel mai aproape de suflet?

– Am participat la foarte multe concursuri judeţene, regionale şi naţionale, cu rezultate frumoase, dar două m-au marcat: „Ploaia de stele“, de la TVR 1, şi „Rapsodia Românească“, de la Favorit TV. La primul concurs am ţinut să fiu o mică Irina Loghin şi am obţinut mai mult decât aş fi sperat, în sensul în care am cunoscut-o de-adevăratelea pe dna Loghin, realizatorii aducând-o în platou. Vă daţi seama că am fost copleşită. La „Rapsodia Românească“ a fost altfel, eram matură deja, hotărâsem că vreau să fiu solistă de muzică populară, aveam de-a face cu profesioniştii; am trecut prin patru etape dificile, cu un juriu exigent fie şi numai dacă vă spun componenţa – etnomuzicologul Gheorghe Oprea, muzicologul Roxana Gibescu, prof. Aurel Mustăţea. Clasarea mea pe locul 13 din 500 de concurenţi m-a încurajat foarte mult.

– V-aţi format la Liceul „Dinu Lipatti“, la clasa prof. Gavril Prunoiu, un interpret reper în melosul popular românesc. Ce înseamnă, pentru un solist, să aibă un asemenea dascăl?

– Prima dată, avându-l la catedră, înveţi respectul pentru tot ceea ce este autentic în port, obicei, tradiţie. Pe urmă nu ai cum să nu doreşti să-i semeni din punctul de vedere al repertoriului, atitudinii faţă de muzică şi de spectatori. Vreau să vă spun că eu m-am schimbat fundamental de când l-am avut profesor, mi s-a modificat realmente şi într-un sens bun viaţa. Este un model pentru tineri şi un pedagog desăvârşit.

– După ce aţi urmat Facultatea de Muzică aţi devenit, la rându-vă, profesor de canto, grupa dvs., „Trandafirul prahovean“, fiind deja foarte apreciată.

– Sunt din anul 2008 la catedra de canto popular din cadrul Palatului Copiilor din Ploieşti. Am în clase 200 de elevi organizaţi în grupe de începători şi avansaţi. Cel mai mic elev este chiar băieţelul meu, Vlăduţ, care are 4 ani şi 2 luni, iar cei mai mari sunt liceeni de clasa a XII-a. Pe cei mai buni dintre ei, vorbim aici strict despre aptitudinile muzicale, i-am cooptat în grupa de performanţă. Mergem la concursuri, avem vitrinele pline cu trofee, medalii, cupe şi diplome, începem să culegem roadele muncii noastre. Dacă ar fi să enumăr câteva prezenţe în concursuri răsplătite cu premii aş începe cu ultimul la care am participat, Concursul naţional de folclor pentru copii şi tineret „Floare de tei“, Corabia-Olt, de unde ne-am întors cu trofeul şi mai multe premii. Am fost la Râmnicu-Vâlcea, Drobeta Turnu Severin, Braşov, Călăraşi, Bucureşti etc. Judeţul Prahova deja l-am străbătut pe tot şi suntem destul de prezenţi pe micile ecrane.

– V-am văzut la mai multe spectacole, dar impresionantă a fost prezenţa dvs. la un centru pentru îngrijirea bătrânilor, unde a fost invitată şi Principesa Margareta. Mergeţi frecvent la acest gen de activităţi de natură socială?

– Întotdeauna mergem la activităţile umanitare la care suntem invitaţi. La Centrul Vasarely, din Ploieşti, a fost onorant să cântăm în faţa Majestăţii Sale Principesa Margareta, care s-a fotografiat cu noi, micuţele noastre soliste impresionând-o în mod deosebit, dar în mod egal ne-a făcut mare plăcere să aducem un strop de bucurie în inimile vârstnicilor.

– În afară de a fi profesoară şi de a evolua în spectacole alături de elevi aveţi şi o carieră solistică independentă.

– Recunosc că am lăsat în planul al doilea cariera mea. M-am dedicat în totalitate elevilor de la „Trandafirul prahovean“ şi celor doi băieţi ai mei. Dar în ultimii trei-patru ani, singură sau împreună cu copiii, sunt din ce în ce mai prezentă la emisiuni de folclor, evenimente artistice, spectacole săteşti, concerte. Anul acesta sper să reuşesc să-mi împlinesc un gând, să scot un prim album, dincolo de înregistrările pe care le am, cu 12 piese culese din zona mea, Măneciu – Slon, cu Orchestra Asociaţiei Culturale Preduşel, din Bucureşti, formată din tineri profesionişti extrem de talentaţi.

– Ca pedagog şi în acelaşi timp ca interpret, aveţi o vedere de ansamblu a ceea ce înseamnă cântecul popular în rândul tinerilor. Apreciaţi că este de calitate ceea ce se difuzează în spaţiul public?

– Nu întotdeauna televizorul este un exemplu demn de urmat. Şi nu tot ce difuzează e şi de calitate. Din păcate, şi mie mi s-a întâmplat să mă tragă la răspundere unii părinţi că nu le-am dus copilul la televizor. Mă întreabă: „Când îmi faceţi fata solistă?“ E o atitudine care strică în general. În ceea ce mă priveşte, îmi fac datoria să le insuflu dragostea de folclor, le arăt diferenţa dintre autentic şi kitsch şi sunt mândră să spun că din mâna mea au ieşit cinci copii care sunt acum elevi ai Liceului de Artă „Carmen Sylva“ şi că munca noastră este răsplătită cu sute de premii.

Maria BOGDAN