Articole revista 17 Septembrie 2015, 13:15

Mraconia, lăcaşul care veghează Dunărea

Foto: romania.infoturism.ro Foto: romania.infoturism.ro
Scris de

Clisura Dunării, considerată adesea cel mai frumos defileu din Europa, este locul în care două dintre elementele primordiale, apa şi pământul, se îmbină mai armonios decât în orice alt colţ al ţării. Şoseaua, strategic creată între Dunăre şi stâncile înalte, îţi dă impresia că oricând ai putea delimita simbolul genezei lumii şi al creaţiei umane, pământul, de cel al vieţii, al regenerării şi al purităţii, apa, însă locul în care cele două elemente, intens descrise în mitologie, ies din tiparele percepţiei noastre este sfânta mănăstire Mraconia.

Istorie „învolburată“

Nu departe de Orşova, pe malul stâng al Dunării, se află mănăstirea Mraconia, un sfânt lăcaş care veghează peste ape. Dunărea, munţii de stâncă şi chipul regelui dac Decebal sculptat în piatră parcă se află într-o continuă competiţie a frumuseţii din care adevăratul câştigător este cel care priveşte şi care îşi creează propria ierarhie, însă ordinea de pe podium este schimbată în momentul în care în peisaj se arată mănăstirea.

Cercetările privind istoricul mănăstirii indică o istorie învolburată, iar din 1453, atunci de când se presupune că malurile Dunării aveau un ocrotitor permanent şi până în prezent nu puţine au fost încercările şi schimbările prin care a trecut. Într-o cronică de la începutul anilor 1800, preotul-cronicar Nicolae Stoica menţiona faptul că „de frica turcilor şi îndeosebi după bătălia nefericită de la Varna şi după ocuparea Constantinopolului în 1453, călugării de la Mrăcunia s-au refugiat la Orşova“. Apoi, în anul 1523, mănăstirea a fost trecută sub jurisdicţia Episcopiei de la Vârşeţ. De-a lungul timpului, aşezământul a fost adesea aflat într-o stare avansată de degradare, dar cu toate acestea a continuat să fie slujit până aproape de 1800. Primul punct de cotitură a fost înregistrat între anii 1787 şi 1792, în perioada războiul ruso-austro-turc, atunci când mănăstirea a fost distrusă. După o lungă perioadă, în anul 1931 lucrările pentru reconstruirea acesteia aveau să înceapă. O altă tentativă s-a înregistrat în 1947, însă date despre stadiul lucrărilor nu se cunosc, dar acesta pare a fi lăcaşul acoperit de apele Dunării după amenajarea lacului de acumulare de la Porţile de Fier. Amintirea bisericii de sub ape nu este ştearsă întru totul, uşile împărăteşti şi o candela fiind păstrate în muzeul parohial din Eselniţa, iar temelia aşezământului mai poate fi văzută atunci când se dă drumul apei din baraj.

Istoria nouă de după Revoluţie

Perioada comunistă nu a fost nici pe departe una favorabilă sfântului lăcaş, construcţia nefiind permisă de către conducători. După anii ’90 ideea reconstruirii mănăstirii nu a întârziat să apară; în 1993 s-a pus piatra de temelie, iar în 1995 aşezământul a fost resfinţit.

Părintele Cristian Târtea, ctitorul mănăstirii, cu ajutorul sătenilor din împrejurimi şi în special al acelora din comuna Dubova, al donaţiilor oferite de turişti, trecători şi oameni de afaceri, a reuşit să ducă la bun sfârşit lucrările anevoioase, iar rezultatul nu poate decât să fie unul pe măsura frumuseţii defileului Dunării. Biserica, în formă de cruce, este zidită din cărămidă.

Compartimentată asemeni majorităţii lăcaşurilor din ţara noastră - altar, naos, pronaos şi pridvor deschis - biserica este pictată în culori calde în tehnica fresco.

Am vizitat mănăstirea în timpul verii, iar zgomotul făcut de turiştii opriţi să facă poze în golful Marconia a fost estompat odată cu apropierea de sfântul lăcaş. La intrarea în biserică, pe platforma betonată de unde se puteau admira Dunărea şi malul sârbesc, câţiva leandri înfloriţi stăteau de o parte şi de alta a uşii în semn de bun venit. Dacă liniştea ar putea fi definită, atunci ar putea fi asemănată stării din momentul în care se intră în biserică, o stare ce se află într-un puternic contrast cu trecutul tumultuos. Un trecut care nu se rezumă doar la istoricul mănăstirii, ci şi la scandalul de acum câţiva ani în care maica stareţă de la acea vreme a fost acuzată de practici ce se aflau în totală discrepanţă cu orânduirile religiei ortodoxe.

„Mrac“ – „Mraconia“ înseamnă „loc ascuns“ sau „ascunziş“, însă tind să cred că un astfel de aşezământ poate fi considerat un loc ascuns doar pentru cei care nu au voinţa de găsi astfel de lăcaşuri, pentru că, fără doar şi poate, din vârful munţilor, de pe clisura Dunării şi până la malul Mării Negre, nu puţine sunt cele care pot oferi acea apropiere faţă de lucrurile sfinte şi credinţă.

Loredana Larissa SOFRON


Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Articole înrudite

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti