reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jul 2019

Bulgaria, dincolo de ofertele all inclusive (II)

Palatul Reginei Maria

Am parcurs distanţa până la castel printre flori şi adevărate monumente culturale, poate şi de aceea atunci când am ajuns la destinaţie aşteptările erau prea mari. Se spune că, în 1924, Regina Maria a vizitat Balcicul pentru prima oară la insistenţele unui pictor. A îndrăgit apoi atât de mult locul încât a decis să-şi construiască o reşedinţă. Un an mai târziu se începeau lucrările aşa-numitului Cuib Liniştit, un castel situat foarte aproape de mare, fiind despărţit de aceasta doar de faleză. Dacă de afară clădirea pare impresionantă, interiorul castelului nu este aşa cum îmi imaginasem. Camerele sunt foarte puţin mobilate, parcă m-aş fi aşteptat să găsesc mai multe obiecte cu valoare estetică. La parter am vizitat câteva încăperi, un hol şi o sală nu tocmai mare, unde nu prea am avut ce admira. Etajul a fost mai atractiv, am vizitat o baie turcească ale cărei obiecte s-au păstrat foarte bine. Apoi un living, un dormitor şi o încăpere mică în care erau expuse icoane şi obiecte bisericeşti. În mare, interiorul a lăsat de dorit, dar atunci când am ajuns pe terasa castelului am şi uitat de aşteptările sfărâmate, atât era de frumoasă priveliştea!

Cetatea Kaliakra

Fără îndoială, cel mai mult mi-a plăcut vizita la Kaliakra. Nu departe de România, pe teritoriul Cadrila­terului, se află o cetate ce datează de pe vremea dacilor. De-a lungul timpului a avut diverse denumiri, însă denumirea de astăzi se presupune că se păstrează datorită legendei celor 40 de fecioare. Se spune că acestea s-ar fi sinucis, aruncându-se în mare, pentru a nu fi prizonierele otomanilor. Una dintre ele se numea Kaliakra şi de aici s-a păstrat numele până astăzi. În urma legendei s-a construit şi un obelisc – Poarta celor 40 de fecioare – care poate fi vizitat şi astăzi, ba mai mult, există şi o baladă sculptată în piatră pe un monument comemorativ intitulat Lacrimile fecioarelor din Kaliakra.

La începuturi aici a fost ridicată o fortificaţie cu rol de apărare şi adăpost, existau şi numeroase grote săpate de ape în pereţii stâncilor, acestea putând fi accesibile numai de pe mare. Între anii 1913-1916 şi 1918-1940, a făcut parte din judeţul Caliacra, România. Amprenta istorică se simte la fiecare pas. Grigore Antipa a întemeiat aici o staţiune de cercetări zoologice marine a Institutului Bio-Oceanografic din Constanţa, iar în 1950 a fost instalat un radar militar al forţelor Pactului de la Varşovia. Astăzi mai pot fi văzute relicve ale fortăreţei, ruine ale unor biserici, ziduri ale diferitelor construcţii care s-au păstrat încă de la 1386.

Intrarea este 2 leva, adică nici măcar 5 lei, peisajul de vis şi peste tot sunt amplasate plăcuţe cu informaţii în limba engleză. Locul este, de fapt, o fâşie de stâncă lungă de 2 kilometri ce înaintează înspre mare, distanţa faţă de apă fiind de aproximativ 70 km, iar la capătul stâncii se află Capela Sfântului Nicolae. O altă legendă spune că acesta era pe cale să cadă în mare în încercarea de a scăpa din calea turcilor, iar Dumnezeu l-a salvat prelungind această stâncă pentru a-l susţine.

Pentru împătimiţii de fotografie este un loc mai mult decât ofertant în realizarea unor adevărate opere, priveliştea şi culoarea stâncilor oferind un peisaj de-a dreptul unic, însă pentru realizarea acestor fotografii nu trebuie să uitaţi să achitaţi taxa suplimentară de 3 leva.

Cap Kaliakra este şi rezervaţie naturală. Aici aveţi şansa de a observa, dacă sunteţi norocoşi, diferite specii de delfini, cormorani sau alte păsări de stepă.

Tot în interiorul cetăţii puteţi vizita şi un muzeu amenajat într-o stâncă, dar şi admira peisajul de pe terasa unui restaurant, iar florile completează un peisaj a cărui grandoare mă face să am încă un motiv pentru care regret că acest loc nu a rămas în administrarea teritorială a ţării noastre.

Aşadar, o vizită în Bulgaria nu înseamnă doar plajă, hoteluri accesibile în regim all inclusive, ci şi turism cultural, dar mai ales privelişti care te încântă şi „îţi încarcă bateriile“.

Loredana Larissa SOFRON