Adama Sultan iulie 2020
update 18 Sep 2020

Canioanele României, „cetăţile“ făurite de apă

Natura este un templu mistic a cărui dimensiune fizică şi imaterială cu greu poate fi cuprinsă de mintea şi sufletul omului. În zadar ne străduim să-i înţelegem toate misterele, în zadar încearcă civilizaţia să se pună mai presus de măreţia ei. Înălţăm zgârie-nori şi totuşi nimic nu poate egala splendoarea munţilor, lansăm rachete iscoditoare în univers şi totuşi zborul vulturilor rămâne mai frumos. Apa, vântul, soarele sunt instrumentele care sculptează în fiecare clipă chipul acestui templu în care trăim. Şi iată că minunile create de aceşti maeştrii sunt cele care ne salvează uneori din colivia aurită în care trăim. Să lăsăm în urma noastră confortul închipuit al gratiilor poleite şi să pornim împreună spre două dintre canioanele României, „cetăţi“ sculptate de apă.

În judeţul Alba, la doar trei kilometri de oraşul Sebeş, de pe şoseaua ce îl leagă de satul Daia Română, poţi vedea, dacă eşti atent, un deal dezgolit de verdele vegetaţiei. În scoarţa lui natura a sculptat creneluri ruginii. Ca să te apropii de această minune arhitecturală naturală trebuie să părăseşti strada asfaltată şi să porneşti  pe un drum de câmp colbuit. La capătul lui se înalţă o fortăreaţă făurită din pietrişuri, nisipuri cuarţoase şi gresii. Este Râpa Roşie, o rezervaţie naturală geologică şi floristică ce a pus stăpânire pe 10 hectare de pământ. Este recunoscută ca arie protejată de interes naţional ce corespunde categoriei a IV-a IUCN. Din depărtare pare un castel medieval somptuos ce veghează vigilent asupra întinderilor din zare. Ajuns la porţile lui, după ce ai străbătut o lizieră bogată de copaci, afli că nu este părăsit. În lutul ce înveşmântează micul canion din Alba, păsările au găsit de cuviinţă să-şi sape zeci de cuiburi. De altfel, pe alocuri în argila râpei viaţa şi-a făcut loc. Aşa au răsărit aici câteva plante rare în ţara noastră. Turnurile, coloa­nele şi piramidele sale de culoare ruginie, săpate cu sârguinţă de apa de ploaie, se întind şi 100 de metri spre cer. Grandoarea lor este însă una fragilă. La fiecare ploaie Râpa Roşie pare să sângereze. Din crenelurile ei argiloase, cărămizii, încep să curgă zgomotos la vale firicele de apă. Este semnul că stăpânirea cetăţii de către om nu poate fi posibilă decât plătind un tribut preţios. Oricine ar risca să escaladeze pereţii Râpei Roşii ar putea fi grav rănit. Aici natura ne îngăduie să facem parte din spectacolul ei, însă doar ca simpli privitori.

O altă „cetate“ sculptată de ape este Groapa Ruginoasă din Arieşeni, judeţul Bihor. Acolo, în sălbăticia munţilor Apuseni, pământul s-a despicat lăsând la iveală o ravenă impresionantă de peste 600 de metri în diametru şi 100 de metri adâncime. Întinsă pe 20 de hectare, această rezervaţie naturală unică în ţară este considerată arie protejată şi corespunde categoriei a III-a IUCN. Drumul spre Groapa Ruginoasă porneşte de la indicatorul plasat pe şoseaua principală şi continuă trei sferturi de oră pe o cărare marcată cu dungă roşie. La început poteca este lină, pentru ca mai apoi muntele să îşi arate adevărata fire. Cărarea se transformă la un moment dat într-un culoar strâmtorat de lespezi şi bolovani de piatră destul de abrupt. Uneori nici măcar nu poţi intui când se sfârşeşte pentru că nu vezi în faţa ta decât cerul şi brazii somptuoşi. Nu este un traseu impracticabil, dar turiştii de „ocazie“, fără experienţă în expediţii montane, ar putea fi descurajaţi. La capătul cărării te aşteaptă o poiană întinsă a cărei vegetaţie încearcă să cucerească malurile abisului ruginiu. Este o izbândă doar pe jumătate, pentru că acolo unde depozitele de cuartite, fresii şi argile roşii sunt stăpâne absolute nicio sămânţă nu prinde viaţă. Pentru cei care ştiu să citească în scoarţa versanţilor acestei ravene, istoria geologică spune că s-a născut din eroziunea torenţială a aproximativ 7 milioane de metri cubi de material. Şi chipul ravenei continuă să fie schimbat de torenţii de apă ce o străbat. Şanţurile săpate în versanţii ei creează imaginea feerică a unui canion. Cu fiecare zi ce trece abisul ruginiu din munţii Bătrâna înghite tot mai mult pământ. În pofida frumuseţii sale care te atrage ca un magnet, Groapa Ruginoasă are şi o faţă perfidă. Hăul ei devorează orice, aşa că nu mergeţi mai aproape de cinci metri de marginea gropii, pentru că malurile sunt săpate pe alocuri şi stau suspendate în aer.

Laura ZMARANDA