Noi soiuri de legume de la Buzău
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Articole revista
Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură vine în întâmpinarea legumicultorilor cu două soiuri noi. În continuare vom prezenta caracteristicile acestora.
Soiul de ridichi de lună ANTIŢA
Acesta este un soi timpuriu, destinat cultivării în seră, solar, câmp, cu o toleranţă bună faţă de agenţii patogeni, cu potenţial de producţie. Este un soi rezistent la crăpare, cu gust plăcut, destinat consumului în stare proaspătă. Greutatea medie a fructului este de 40.8 g şi are un diametru de 4,2 cm. Are forma rotundă, culoare exterioară roşu deschis, iar culoarea interioară este albă, fără influenţe de roşu în pulpă. Soiul de ridichi de lună ANTIŢA a fost omologat în anul 2014 şi îl are drept autor pe dr. ing. Costel Vânătoru din cadrul Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău.
Soiul de busuioc VIOLET DE BUZĂU (Ocimum basilicum var. violaceum)
Este un soi de busuioc roşu ce urmează să fie omologat în şedinţa ISTIS din luna noiembrie 2015. Acesta poate fi cultivat cu succes atât în spaţii protejate, cât şi în câmp deschis (30 cm între plante pe rând şi 70 cm între rânduri), dar şi în ghivece.
Principalele caracteristici: • este un soi semitimpuriu, ce înfloreşte vara-toamna; • este o plantă anuală, varietate de busuioc roşu-violet; • talia plantei este de 60-70 cm; • diametrul tufei are 40-45 cm; • forma plantei este erectă. Tufa este ramificată, uşor răsfirată, cu un foliaj mediu-bogat, cu frunze uşor zimţate; • forma limbului frunzei este eliptică; • culoarea frunzelor este neobişnuită, violet-purpurie, datorită conţinutului mare de antocianine; • floarea are corola de culoare roz-violet; • seminţele eliptice de 2/1 mm au culoarea negru uşor maroniu şi sunt mate; • masa a 1.000 de seminţe este 1,3 g, iar la un gram sunt 750 de seminţe; • polenizarea este liberă. Potenţialul de producţie. Este un soi rezistent la bolile şi dăunătorii specifici, cultura neînregistrând pierderi. Producţia de iarbă proaspătă este de 10-12 t/ha. Busuiocul VIOLET DE BUZĂU are o capacitate de păstrare a seminţelor medie (3-4 ani), fără a se diminua prea mult capacitatea de germinare. Domeniul de aplicabilitate. Este o plantă condimentară, ornamental – decorativă, ce se cultivă prin semănat direct şi prin răsaduri şi care suportă o mare flexibilitate în funcţie de scopul culturii. Se utilizează în scop culinar, ornamental şi medicinal, existând posibilitatea utilizării şi în industria parfumului datorită aromei puternice mentolate, foarte plăcute. Beneficiari potenţiali pot fi societăţile agricole de profil, cultivatorii privaţi sau asociaţi, industria alimentară, cosmetică şi medicina complementară.
Autorii soiului sunt dr. biol. Floarea Burnichi şi CS III Bebea Petruţa din cadrul Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău.
Articole înrudite
- Mica biserică din Sibiciu de Sus, Buzău, restaurată cu bani europeni
- APIA: Stadiul autorizării la plată a Măsurii 21
- Bisoca, satul din Buzău cu bogății naturale și spirituale fără egal
- Zone de favorabilitate pentru cultura de legume
- „Ferma lui Alexandru“ din Valea Seacă: 70% din producţia de legume, compromise
- Soluţii pentru grădina de legume din balcon, pe straturi înălţate
- Legume on-line de la tinerii fermieri finanțați prin PNDR
- Ce fac legumicultorii prahoveni cu produsele în vreme de restriște
- Peste 380 de oferte au fost depuse până acum pe portalul creat de Ministerul Agriculturii
- Platforma online dedicată micilor producători de legume
Articole recente - Lumea Satului
- UNCSV: Cooperativele agricole, cea mai bună soluție
- Stadiul plăților APIA în Campania 2020
- Opinie de specialist. Inul de fibră, o plantă de cultură nedreptățită în actuala conjunctură
- Dăunători de carantină la tomatele cultivate în spații protejate
- Singurul soi de castravete amar aclimatizat la condițiile din ţara noastră, cultivat la Fierbinți
- Microgranulatele, o nouă abordare pentru agricultura în schimbare
- Măsuri de stocare a utilajelor agricole pe timpul iernii
- Ferma de 40 de vaci oferă un trai decent familiei Bogos
- Un tânăr din comuna clujeană Râşca crede în pasiunea sa - mioarele
- Ferma de subzistenţă a familiei Mircu din împrejurimile Aradului