„Îs mândru că-s ficior de ţăran“

Un chip „cioplit“ de timp, brăzdat de zâmbete şi lacrimi, se închină pios în faţa ogorului copt de soare. Parcă ar avea în faţă o icoană. Strânge în pumnul său ţărâna sfântă şi apoi o elibe­rează în firişoare plăpânde. E semn că pentru ţăran pământul are viaţă, iar căuşul palmelor sale nu se îndură să strivească sufletul nevăzut al ogorului. Din mâinile sale muncite, acest suflet se plămădeşte în lanuri întinse ce hrănesc lumea întreagă. Dar cine mai are timp să contemple imaginea bietul ţăran? Orologiul spune că veşnicia începe să se scurgă din inima satului şi că tradiţiile din tată-n fiu ar putea să se piardă.

Şi totuşi iată că de la opinca satului se mai ridică oameni care înţeleg că acest univers este parte din fiinţa noastră. Iosif Ciunterei este un tânăr de doar 20 de ani care a ales să propovăduiască în lume cuvântul ţăranului român. Surprinzător pentru un copil născut în generaţia internauţilor, Iosif a ales altă cale decât majoritatea adolescenţilor. Este profund dedicat misiunilor sale şi nu se sfieşte să spună cu glas tare „îs mândru că-s ficior de ţăran.“ Împreună am depănat povestea vieţii lui, am vorbit despre speranţele pe care le nutreşte şi mai ales despre eforturile de a scoate din sipetul prăfuit al trecutului obiceiurile şi datinile străbune uitate.

Iosif s-a născut în Feldru, un sat din judeţul Bistriţa-Năsăud, acolo unde, spune un cântec popular, a „pus Dumnezeu raiul“. Vorbeşte cu o vădită emoţie şi căldură despre clipele petrecute în intimitatea „cuibului“ familiei sale, unde a împărţit ştrengăriile copilăriei cu alţi 11 fraţi, şi mărturiseşte deschis că nu îşi poate închipui viaţa altfel decât cum s-a petrecut. În vocea lui se simt responsabilitatea şi maturitatea, dar şi un soi de tristeţe când vorbeşte despre cât de „frumoase erau clipele când mergeam la scăldat şi ce trist este pentru copiii de acum, a căror copilărie se consumă în faţa unui calculator.“

Frumuseţea satului, traiul într-o familie simplă de ţărani, mersul la muncile câmpului, toate laolaltă s-au înfiripat în fiinţa lui şi i-au modelat caracterul.

La 17 ani, pe vremea când era doar un licean, deja intuia ce va face. Era o certitudine că vrea să alunge întunericul în care alunecaseră tradiţiile populare. Mai trebuia doar să găsească resursele pentru a reuşi. A păşit fără teamă în studioul radioului din Bistriţa şi s-a prezentat în faţa directorului. I-a vorbit despre aspiraţiile sale şi l-a convins. Aşa s-a născut emisiunea radio „Cu Iosif pe coclauri“, o oră de poveste în care tânărul din Feldru porneşte în căutarea datinilor străbune şi dă glas bătrânilor satului. Este o călătorie în care nu descoperă doar satul românesc arhaic. Se redescoperă şi pe sine, aflând înlăuntrul său sentimente care până acum doar au mocnit. „Îmi place să stau la poveşti cu bătrânii locului, chiar dacă uneori mă doare sufletul să văd că ţăranul autentic este pe cale de dispariţie.“

Iosif este singurul copil al familiei care a hotărât să urmeze o facultate. A lăsat în urmă satul natal, în pofida rugăminţilor părinţilor care sperau ca fiul lor să rămână alături de ei, să se îngrijească de gospodărie şi de pământ. S-a desprins greu, dar a prins aripi pentru că a simţit că ceea ce face el contează mult. Hotărârea de a urma Facultatea de Istorie şi Filozofie din Cluj, secţia Etnologie, a venit firesc, ca o completare a iubirii sale faţă de obiceiurile româneşti. Primul an l-a încheiat cu succes. A obţinut o bursă de studii, iar cu banii câştigaţi astfel a reînviat tradiţii arhaice. Fără salve şi fără a aştepta să păşească pe laurii victoriei, Iosif a recreat alături de femeile satului Dumitra, din Bistriţa, „Cununa grâului“, o sărbătoare a tuturor satelor pe ogoarele cărora se semăna grâu. Următorul proiect, „Cununa Strugurelui“, o sărbătoare unică în România, o va celebra în acelaşi sat. „Drumul Cânepii“ este un alt proiect aflat la început de drum. Toate iniţiativele sunt aproape de sufletul lui, şi nu doar pentru că îi aparţin, ci pentru că dau glas tradiţiilor şi obiceiurilor ţăranului român.

Deşi foarte tânăr, Iosif, unul dintre viitorii etnologi ai ţării noastre, a dovedit că este un om de nota 10. A avut curajul să pornească singur în lume şi să lupte pentru proiectele sale. Nu i-a fost uşor, pentru că România pare, după cum spune, o ţară fără mentori. A ales de la fiecare ce a fost mai bun şi a strâns în sufletul său comori pe care acum vrea să le împărtăşească şi celorlalţi.

Laura ZMARANDA