reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Aug 2019

Schiuleşti – Izvoarele. Proiecte europene şi-n vârf de deal

Am ajuns din întâmplare la Ziua Comunei Izvoarele. De fapt, căutam Festivalul Dulceţii, unul dintre cele două organizate în Prahova, dar am amestecat cumva sărbătorile. Nu regret însă confuzia care m-a dus în dealurile Schiuleştilor, la poalele pădurii, aceiaşi codri care ascund în inima lor Mănăstirea Crasna.

Nu am să vorbesc despre sărbătoarea în sine, fiindcă ea arată ca oriunde altundeva; diferiţi sunt doar participanţii şi decorul natural, în fine, identitatea aşezării. În afară de patru standuri rezervate Clubului Seniorilor, ai cărui membri sunt producători de dulceţuri şi de ţesături tradiţionale locale, o scenă pentru artiştii-elevi ai comunei, că tot este Izvoarele a patra localitate culturală rurală din ţară, târgul prilejuit de manifestările zilei aşezării rânduia un bazar improvizat cu de toate: mici „acompaniaţi“ cu muzică de petrecere cântată pe viu, vată pe băţ, papuci de cauciuc, turtă dulce, baloane, un tobogan uriaş gonflabil şi sute de alte chinezării şi turcisme.

Dar, cum spuneam, nu asta m-a interesat. M-a uns la inimă fiindcă oamenii locului s-au bucurat. S-au înveselit cuminte ca pentru cinstirea localităţii lor. Ei chiar au ce arăta vizitatorilor: sate frumoase, case foarte bine gospodărite, construite în stil muntenesc, adică generoase ca dimensiune şi arhitectură bazată în principal pe lemn, terenuri îngrijite. Altfel n-ar fi fost multă încântare să priveşti cât vezi cu ochii coamele de deal cosite sau cu poieni încă în floare.

Ce înseamnă să faci un lucru la modul serios

Dar am mai admirat un lucru, felul în care a fost modificată marginea de sat şi de comună. De la ultima vizită, prin 2007 cred, reţinusem că s-a construit o parcare betonată pentru autocarele şi maşinile pelerinilor de la Mănăstirea Crasna. Dar tot acolo, la ieşirea din Schiuleşti, erau un tăpşan mărăcinos şi o pajişte de munte neîntreţinută. Mă rog, rău întreţinută. De atunci încoace însă lucrurile s-au schimbat fundamental. Margareta Dinulescu, primar la al treilea mandat, a dus acolo ceea ce peiorativ noi am numit „parcurile lui Boc“ şi „terenurile de sport ale Elenei Udrea“. În realitate proiectele, finanţate din Fondul de mediu, surse guvernamentale sau fonduri UE, fac parte din vastul program de înfrumuseţare şi dezvoltare a satului românesc, Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Chiar şi eu am făcut haz pe marginea acestui subiect văzând, de exemplu, sala de sport degradată de la Cheia – Măneciu, construită în 2004, sau parcuri urbane ori rurale îngrămădite, adevărate „sorcove“ prin densitatea de vegetaţie sau mobilier. Dar la Schiuleşti pot spune că este o probă de reuşită a programului. În primul rând, n-am remarcat că parcul n-ar pica bine într-o zonă care abundă de vegetaţie. Fiecare are rostul său. Compoziţia elementelor ori ceea ce arhitectura peisageră numeşte design este încadrată perfect în spaţiu, în sensul în care băncile, mesele, leagănele, chioşcurile sunt din lemn masiv şi lucrate rustic, iar terenul accidentat a fost separat prin fire de apă taluzate cu piatră de râu, iar apa adunată în nişte mici iazuri. Terenul de sport, e adevărat, încadrat în relieful general deluros, este cât se poate de plan şi practicabil.

De sărbătoarea comunei, cât a fost ziua de mare, s-a bătut acolo mingea. Alături a fost construită o clădire cu rol de vestiare şi birouri, iar în zonele cu pantă de nivel s-au amenajat nişte gabioane uriaşe, un fel de ziduri cu rol real de sprijin, dar şi estetic. Cele două proiecte am reţinut că au fost aprobate în 2008, dar finanţarea, adică vreo 2,5 milioane de lei împreună, a sosit mult mai târziu.

Maria BOGDAN

Articole înrudite