reclama youtube lumeasatuluitv
update 21 Aug 2019

Castravetele Amar şi roşiile Nectaria

Continuăm şi în numărul acesta al revistei prezentarea realizărilor ştiinţifice ale cercetătorilor români. Vă supunem atenţiei două dintre creaţiile Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău.

Soiul de castravete amar (Momordica charantia) RODEO, omologat în 2014

Este un soi semitimpuriu, destinat cultivării în sudul ţării în câmp şi spaţii protejate.

Tipul de plantă. Soi: plantă anuală erbacee. Toleranţă: bună rezistenţă genetică faţă de atacul agenţilor patogeni, boli şi dăunători. Vigoare: mare, peste 3 m în spaţii protejate şi 1.8-2.0 m în câmp.

Fructul. Greutatea medie: 250-300 g până la 500 g. Forma: melonidă de formă eliptică, puţin bombat în regiunea mediană, cu ambele capete uşor ascuţite. Lungime: 16-18 cm, până la 26 cm. Diametru median: 5-6 cm, până la 8 cm. Grosimea pulpei:

6 mm. Culoarea la fruct imatur: verde cu vârf uşor albicios. Culoarea la maturitatea fiziologică: galben portocaliu. MMB: 250 g. Epiderma: uşor brobonată, ornată cu ţepi de culoare închisă.

Utilizat în diverse preparate culinare, în special în industria farmaceutică, datorită proprietăţilor sale benefice în afecţiunile diabeticilor.

(Dr. ing. Costel VÎNĂTORU)

Soiul de tomate NECTARIA, omologat în noiembrie 2014

Este un soi semitimpuriu de tomate (02) (100 – 120 de zile), cu fructe de culoare portocalie. Tip de creştere – nedeterminată (SP+). Înălţimea medie a plantei – 2,2 m. Plante de vigoare medie, foliaj bogat, cu un număr mediu de 34 frunze/plantă şi pilozitate medie. Număr mediu de frunze sub prima inflorescenţă – 7. Număr de frunze între inflorescenţe – 2-3. Poziţia frunzelor pe plantă – pendule. Frunze mari, penate, cu băşicare slabă, de culoare verde mediu, suprafaţa fotosintetic activă a plantei – mare. Inflorescenţă ramificată dihotomic sau compusă. Distanţa medie între inflorescenţe – 20 cm. Număr de inflorescenţe pe plantă – 9.

Forma fructului: uşor turtit, neted, înălţimea medie 7.4 cm, diametrul 8.6 cm. Indicele de formă: 0.86. Număr mediu de fructe pe plantă (9 etaje): 25. Număr mediu de fructe în ciorchine: 3. Culoarea fructului imatur: verde albicios, cu slabă calotă verzuie în zona pedunculară. Culoarea fructului la maturitatea tehnologică: portocaliu intens, uniform, cu luciu. Punct pistilar – neregulat. Grosime pericarp – 9 mm. Zona de abscizie – 6 mm. Loji seminale: 6 în secţiune transversală. Greutatea medie a fructului (g): 280 g. Fructe cu fermitate bună, gustoase, aromate. Substanţă uscată solubilă (% s.p.): 5.2.

Comportarea faţă de atacul agenţilor patogeni: este tolerant faţă de bolile specifice tomatelor cultivate în spaţii protejate şi câmp. Potenţial de producţie: peste 5 kg/plantă şi 70-80 t/ha.

Domeniul de aplicabilitate. Consum în stare proaspătă şi industrializare. Pretabil pentru cultivare atât în sistem protejat (solar), cât şi în câmp deschis în toate zonele favorabile din punct de vedere pedoclimatic cultivării tomatelor. Se poate cultiva şi în sistem ecologic, fiind creat în condiţiile pedoclimatice specifice ţării noastre.

(Dr. biol. Floarea BURNICHI, CS Carmen-Gabriela STRUGARIU)