reclama youtube lumeasatuluitv
update 24 May 2019

Cartarea agrochimică, „prescripţie“ obligatorie pentru sănătatea pământului

Foto: cartareagrochimica.ro Foto: cartareagrochimica.ro

Pământul are puterea de a se vindeca singur, doar că expansiunea civilizaţiei şi cererea tot mai mare de hrană pentru populaţia Terrei i-au răpit acest drept. Solul nu mai este lăsat să „respire“. În schimb, este otrăvit sistematic cu îngrăşăminte aplicate după vrerea fiecăruia. Acest obicei preluat de la o generaţie la alta de agricultori va duce în final la o secătuire iminentă a substanţelor nutritive din componenţa lui. Profeţia sumbră aparţine unor specialişti în agrochimie, Dorin Rădoi şi Cristian Brânduşescu, reprezentanţi Cartagris. Experienţa lor în domeniul cartării agrochimice validează pe deplin teoria avansată. Este timpul ca agricultura să se facă „după ştiinţă, după carte“, spun cei doi, iar în acest raport cartarea agrochimică nu poate fi omisă.

Au revoluţionat „dogmele“ legislative

Anul 2000 a marcat o premieră în ţara noastră. O echipă formată din trei absolvenţi ai specializării Pedologie-Agrochimie, licenţiaţi cu nota 10, doctori ingineri în Agrochimie – Pedologie, a vrut să revoluţioneze dogmele legislative. Iniţiativa lor a avut succes pentru că au reuşit să înfiinţeze prima societate privată cu activitate în domeniul cartării agrochimice din ţara noastră. Pentru Cartagris cei trei parteneri au „mutat munţii din loc“, iar demersurile lor au dus în final la modificarea legislaţiei care susţinea că doar Oficiile pentru Studii Pedologice şi Agrochimice puteau face analize de sol. Astăzi „cititorii în faliile de sol“ se mândresc cu suprafeţe importante de teren cartate agrochimic şi cu formarea unui portofoliu impresionant de clienţi. Nu a fost însă uşor să ajungă la această performanţă pentru că au trebuit să schimbe multe concepţii greşite şi mai ales să explice fermierilor ce este cartarea agrochimică şi care sunt avantajele ei. Aceeaşi explicaţie ne-au oferit-o şi nouă. Prin definiţie, cartarea agrochimică a terenurilor agricole constă într-un ansamblu complex de lucrări de teren, de laborator şi de birou efectuate în scopul aplicării raţionale a îngrăşămintelor şi amendamentelor, diferenţiate în funcţie de însuşirile solului şi cerinţele specifice ale plantelor în vederea sporirii şi menţinerii ridicate a fertilităţii solului şi prevenirii poluării mediului ambiant. Astfel, se realizează în condiţii de eficienţă economică producţii vegetale importante sub aspect cantitativ şi calitativ.

Când puterea exemplului este negativă

Aproximativ 60% din sporul total de recoltă se datorează îngrăşămintelor. În contextul acesta este foarte important ca acestea să fie administrate corect şi personalizat pentru fiecare tip de sol.

Deşi în ultima vreme tot mai mulţi fermieri au devenit conştienţi de avantajele cartării agrochimice, cei mai mulţi dintre ei au rămas prinşi într-o mentalitate dăunătoare pentru sănătatea solului.

Foarte mulţi administrează îngrăşăminte pe modelul văzut la alţi fermieri ori mizând pe propria intuiţie. Există şi o altă categorie, cea a fermierilor care apelează la consultanţa distribuitorilor de îngrăşăminte chimice, însă credibilitatea analizelor făcute de aceste firme este îndoielnică, susţine dl Rădoi. În susţinerea spuselor sale are două argumente solide. Primul că în lumea afacerilor interesul banilor primează asupra corectitudinii şi al doilea că mare parte, dacă nu chiar toate firmele de profil, au doar reprezentanţi de vânzări, nu şi specialişti în agrochimie. În consecinţă, ceea ce le este prezentat fermierilor sunt doar nişte şabloane învăţate pe de rost. Sub îndrumarea unui inginer în agrochimie, dozele de îngrăşăminte administrate ţin cont de cerinţele specifice fiecărei specii de cultură, de nivelul de productivitate a agrosistemului, de starea de aprovizionare a solului pe baza analizei agrochimice a acestuia, ca şi de datele de diagnoză foliară. Cartarea agrochimică presupune un cost suplimentar, însă investiţia se va vedea în rezultatele economice obţinute de către fermier mai târziu. O producţie mai mare aduce un profit mai mare.

Bine că ne fac alţii bine

Situaţia fertilizărilor fără control din ţara noastră nu a scăpat vigilenţei Uniunii Europene. „Din informaţiile noastre, pentru diminuarea gravităţii acestui fenomen, fermierii români ar putea fi obligaţi începând cu anul acesta să realizeze cartare agrochimică. Pentru verificarea respectării acestor directive europene se vor depune la APIA rapoarte care vor conţine informaţii despre cantitatea de îngrăşământ aplicată, tipul îngrăşământului folosit etc. Cei care vor avea făcută cartare agrochimică pe terenurile lor vor urma recomandările făcute de specialistul în agrochimie, iar cei care nu au cartarea făcută vor fi obligaţi să folosească o cantitate maximă de 120 kg de azot. Este o cantitate foarte mică ce nu poate garanta producţii însemnate cantitativ şi calitativ, de aceea este foarte probabil ca această obligativitate să fie eficientă. Până la urmă, faptul că Uniunea Europeană ne obligă la anumite lucruri este în avantajul nostru. Dacă ar trebui să luăm singuri deciziile ar fi destul de greu. Dacă această măsură se va respecta rămâne de văzut. Există posibilitatea ca lucrarea de cartare agrochimică executată pe un teren să fie xeroxată şi mai apoi prezentată ca atare pentru alte suprafeţe de pământ“ a afirmat Dorin Rădoi.

Cartagris este sinonim cu tehnologie superioară. Recoltarea probelor de sol se face cu ATV-ul, iar începând cu anul acesta compania va implementa o aplicaţie pentru mobil şi pentru calculator care calculează dozele de îngrăşământ necesare unei suprafeţe. Tot din categoria tehnologie superioară face parte şi drona cu ajutorul căreia se fac analize speciale pentru indicele de umezeală, azot şi ph. Aceasta se numeşte cartare intermediară. Spectrul de activitate va fi mărit tot de anul acesta şi prin executarea unor analize la plante. Anul viitor societatea va mai urca o treaptă în ierarhia societăţilor ce oferă consultanţă în agrochimie prin inaugurarea celui mai mare laborator de cartare agrochimică din ţară.

Laura ZMARANDA