Adama Sultan iulie 2020
update 21 Sep 2020

Fauna sălbatică din România, victimă a unui sistem corupt

Legal sau ilegal, fauna sălbatică a ţării noastre cade secerată sub tirul gloanţelor. Unele specii, dispărute demult în alte regiuni ale Europei, se află astăzi pe marginea prăpastiei. Bogăţia faunistică pe care o avem este prăduită, dar nu este „grav“ atâta vreme cât râurile de sânge al animalelor sălbatice aduc în aval şi munţi de bani. Sumele frumoase plătite pentru masacrarea lor este principalul motiv pentru care numărul efectivelor este „umflat“. Este o crimă cu premeditare asupra faunei sălbatice, susţin specialiştii în conservare. Oficial, România nu are o problemă cu vânătoarea excesivă sau cu braconajul pentru că „lupul pus paznic la oi“ are grijă ca fenomenul să fie minimalizat. Peter Lengyel, biolog, expert în conservarea biodiversităţii, ne-a confirmat această teorie. În faţa realităţii dure, mulţi vor închide ochii, unii vor fi furioşi că au fost deconspiraţi, alţii poate vor lua măsuri. Noi facem parte din categoria celor care vor continua să spună adevărul. „Glonţul de argint“ a fost lansat.

Mafia vânătorească dictează legea în Parlament

– Avem o ţară privilegiată prin biodiversitatea pe care o adăposteşte. Cât de reale sunt datele statistice privind fauna sălbatică?

– Biodiversitatea de la noi este încă una foarte valoroasă din punct de vedere ecologic, existând specii care au fost demult exterminate în alte ţări europene şi aici ne putem referi mai ales la carnivorele mari (urs, lup, râs).

În privinţa populaţiilor de animale sălbatice vânate, credibilitatea datelor oficiale este foarte redusă din moment ce evaluările efectivelor sunt făcute preponderent de oamenii implicaţi în vânătoare. Numărarea lor este oricum foarte dificilă în contextul reliefului Carpaţilor, dar, în momentul în care evaluatorii sunt vânătorii care doresc să obţină „cote de recoltare“ cât mai mari, sistemul, evident, nu prezintă credibilitate. În România multe dintre speciile „protejate“ sunt ucise din plăcere de către vânători, la modul legal. Mafia vânătorească este cea care dictează legile în Parlament.

– Este un avantaj sau o problemă pentru România interesul pe care îl stârneşte fauna sălbatică vânătorilor străini?

– Din Vest ajung aici tot felul de vânători cu intenţii sângeroase. Dacă au bani să plătească dreptul de a ucide un urs, acesta este executat de la mică distanţă, în general fiind momit la hoit, în imediata vecinătate a unui ascunziş. „Criminalul în serie“ numit vânător german se ascunde brav în acel foişor şi aşteaptă ca la mâncare să apară animalul sălbatic protejat, deja obişnuit cu mirosul oamenilor de la care primeşte mâncare.

Caprele negre, protejate şi ele pe hârtie, sunt, de asemenea, o ţintă. Şi vânătorii italieni vin în România să ucidă păsărele, mai ales. Camioane frigorifice cu zeci de mii de exemplare, multe specii protejate, pleacă înspre Italia. Aşadar, realitatea arată că, pe lângă braconierii autohtoni, vânătorii străini, care în ţările lor au exterminat deja multe specii, contribuie cu sârg la masacrarea animalelor sălbatice din ţara noastră.

Caprele negre, pe muchie de prăpastie

– Este braconajul o „industrie“?

– Există unele forme de braconaj, mă refer la cel piscicol din Delta Dunării şi din Dunăre, care încă mai are în unele locuri un caracter industrial. Populaţiile celor mai multe specii de interes vânătoresc au fost atât de dramatic reduse, încât în zilele noastre braconierii şi vânătorii pradă ultimele mici grupuri de indivizi. Situaţia caprelor negre, cam peste tot în zonele înalte ale Carpaţilor, unde ele erau bine reprezentate, azi este pe muchie de prăpastie, iar cerbii au fost aproape exterminaţi din pădurile noastre. Mare parte a caprelor negre din Munţii Rodnei au fost braconate pentru a ajunge pe mesele ţăranilor, în special cu ocazia nunţilor.

– Înţeleg că nu există date statistice privind acest fenomen.

– Datele statistice oficiale, apărute la nivelul unei ţări, sunt produse de structuri statale. Iar la noi acestea sunt contaminate de interese mafiote pe diferite planuri. Din când în când se fac publice date despre braconaj, dar acestea sunt cazuri izolate. În general luat, braconajul este un tip de criminalitate practicată şi de vânători cu acte în regulă. Grupurile de braconieri sau de vânători includ şi numeroase persoane din structurile statale, poliţie, procuratură, justiţie, oameni politici care „au spatele asigurat“. În Maramureş, spre exemplu, braconajul este dramatic prin efectele lui. În Parcul Naţional Munţii Rodnei – Rezervaţie a Biosferei – exista pe la nivelul anului 1990 un efectiv de capre negre de circa 600 exemplare. Acestea au fost braconate masiv, astfel încât la un moment dat mai erau circa 30, ceea ce înseamnă că a mai rămas 5% din efectiv. Restul de 95% au fost omorâte… în aria protejată. Pentru a ne face o impresie mai realistă asupra situaţiei lor în aceşti munţi, trebuie să ne amintim că ele au mai fost exterminate anterior. Apoi, prin eforturile statului comunist, efectivele de capre negre au fost refăcute. Tot în Maramureş, în Munţii Igniş, în urmă cu 2-4 decenii erau, potrivit biologului muzeograf József Béres, aproximativ 400 de cerbi. Uneori se puteau vedea şi 80 de exemplare într-un loc. Acum foarte rar mai vezi câte un exemplar prin această zonă pentru că au fost împuşcaţi la grămadă şi aduşi jos în remorci de tractor.

Masacrul animalelor sălbatice, o „distracţie“ după afaceri

– Putem face un profil psihologic al braconierului?

– Evident, există două mari categorii de braconieri. Deşi sunt foarte mulţi oameni săraci în mediul rural, puţini sunt cei care braconează. Braconierii săraci pun capcane, laţuri pentru iepuri sau căprioare, iar animalele prinse sunt mâncate. O cu totul altă situaţie este cu escrocii proaspăt îmbogăţiţi. După şedinţele de consiliu local sau judeţean, după încheierea afacerilor din Parlament, şmecheraşii plini de bani din mafiile locale, aceşti criminali ai faunei sălbatice, ies să se distreze. Nu se feresc de nimic pentru că ştiu că pot să controleze cam totul. E suficient să sune unde trebuie. Au putere financiară, politică, legături cu oameni puşi spre vârfurile unor structuri de control.

Bună parte dintre aceşti braconieri sunt vânători cu acte în regulă, au arme puternice, carabine cu lunetă din faţa cărora nu scapă nimic. Aceştia nu se rezumă la a împuşca în sezonul de vânătoare câte un exemplar pentru care se obţine autorizaţie, ci ies la „distracţie“ când le pofteşte inima. Împuşcă orice animal din plăcerea de a ucide, orice mişcă este o ţintă perfectă.

Acest tip de braconier, fără prea mare reţinere, este în stare să te împuşte şi pe tine şi nimeni nu va şti ce s-a întâmplat. Povestea odată un paznic al rezervaţiei din Munţii Rodnei cum, la o întâlnire cu nişte braconieri, i s-a zis că, dacă vrea să ajungă acasă pe picioarele lui, poate pleca acum. Aceeaşi alegere o ai de făcut şi atunci când te legi de un grup de braconieri care are de partea lui poliţişti şi procurori, judecători, oameni plini de bani şi de influenţă politică. A fost o situaţie în care unul dintre vehiculele înregistrate pe o autoritate publică locală era utilizat frecvent de către braconieri. În acest context nu există nicio şansă să poţi face ceva relevant pentru a bloca braconajul. Organele statului nu doar că nu au cum să se opună fenomenului ci, mai mult decât atât, multe persoane din aceste structuri sunt chiar ele parte a problemei, oameni implicaţi în grupuri de braconieri. Prin anii 1990, cel care era şeful Corpului de Pază şi Inspecţie în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării a prins în flagrant nişte braconieri, apropiaţi de vânătorul prim-ministru al acelui moment. A fost sunat „de sus“ şi i s-au oferit două variante. În ziua următoare trebuia fie să îşi ceară transferul către o altă structură deltaică, una care se ocupa mai mult cu cercetare şi deloc cu paza zonei, fie să îşi dea demisia. A preferat să fie în cercetare. Omul a ajuns ulterior şi secretar de stat, dar mare diferenţă nu a putut face deoarece nimeni nu se poate împotrivi unei mafii structurate la nivel de stat. De altfel, printre cei care făceau parte din Corpul de Pază şi Inspecţie a Deltei – cea care trebuia să lupte cu braconierii – au existat şi persoane care au dispărut… şi există bănuieli în privinţa cauzelor probabile, pentru că oasele lor au fost înghiţite de uriaşele mlaştini ale acestei zone.

„Îmi aduc aminte de un caz emblematic în Munţii Rodnei când, în timpul unei tabere internaţionale de ecologie, am găsit sub o piatră resturile unei capre negre braconate cu puţin timp înainte. Atunci ne însoţea şi un prieten din Ministerul Mediului. Împreună am fost la Poliţia din Borşa. A avut efect? Zero.“

Potrivit informaţiilor pe care ni le-a furnizat Poliţia Română, Departamentul Muniţii şi Arme, în perioada 01.01.2014-30.04.2015, la nivel naţional au fost efectuate 1.720 de acţiuni pe linie de braconaj cinegetic în cadrul cărora au fost constatate 827 de infracţiuni de braconaj cinegetic. Au fost ridicate în vederea confiscării 430 de arme de foc letale, 23 de arme neletale din categoria celor supuse autorizării şi 37 de autovehicule. De asemenea, au fost indisponibilizate 8.641 kg carne de vânat, 205 trofee şi 652 de capcane. Au fost aplicate 820 de amenzi contravenţionale la Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic.

Laura ZMARANDA