„Ce este agricultura?“

Este întrebarea retorică pe care o punea prin anii '60 marele agronom Gh. Ionescu Şişeşti în faţa unui elevat auditoriu. Şi tot el a răspuns: „…o îmbinare armonioasă a tuturor ştiinţelor care există.“

Şi s-a explicat printr-o pledoarie care a reuşit să „blocheze“ minţile celor mai iluştri oameni de ştiinţă care până atunci s-a dovedit a fi ignorat cea mai diversă şi complexă activitate fără de care omenirea ar sfârşi.

Încercând o paralelă între starea agriculturii de pe la începutul secolului trecut şi cea de acum, cel puţin sub aspectul modului cum este tratată de autorităţi şi folosind datele statistice ale vremii, constat cu surprindere că nu prea sunt diferenţe.

Încă există peste 50% din populaţia ţării ocupată într-o agricultură în mare parte de subzistenţă, terenuri neluate în cultură, ori nevalorificat potenţialul real al pământului.

Încă vorbim de o agricultură subfinanţată, decapitalizată în bună parte.

Încă mai stăm cu mâna streaşină la ochi privind şi ignorând cerul să dea ploaie.

Încă nu s-au găsit soluţiile care să motiveze îndeajuns asocierea.

Încă suntem departe de ceea ce am putea fi, sau de ceea ce am fost, trebuie să recunoaştem, până în ’89 cel puţin în ceea ce priveşte organizarea teritoriului agricol şi al structurilor agricole.

Este de neînţeles cum autorităţile tratează agricultura, cu toate sectoarele sale, deşi se ştie că, în afară de rolul său de a oferi ceea ce trebuie să punem pe masă de cel puţin trei ori pe zi, asigură dezvoltarea economiei în aval şi în amonte de ea, pe orizontală şi verticală. Şi prin asta locuri de muncă, creştere economică, bunăstarea tuturor.

Agricultura nu este o ştiinţă uşoară, simplă şi la îndemâna oricui. De aceea trebuie făcută de oameni şcoliţi, de profesionişti. Specialişti care ştiu biologia şi fiziologia plantelor pentru a înţelege complexitatea factorilor ce determină creşterea şi dezvoltarea acestora, chimie – organică şi anorganică, biochimie, agrochimie – meteorologie, fizica solului, mecanică. Apoi fitotehnie, agrotehnică, fitopatologie şi entomologie etc., adică ştiinţele privind cultura plantelor – nevoile acestora faţă de apă, aer, elemente nutritive – structura buruienilor (speciilor dăunătoare), biologia bolilor, dăunătorilor pentru a putea diagnostica starea fiziologică şi fitosanitară a plantelor şi stabilirea celor mai eficiente măsuri (tratamente, combatere) care să conducă la realizarea unor culturi sănătoase, producţii superioare din punct de vedere cantitativ şi calitativ şi, nu în ultimul rând, obţinute în condiţii de eficienţă economică. Iar pentru asta trebuie să te pricepi bine şi la economie. Aşadar, „o îmbinare armonioasă a tuturor ştiinţelor…“.

Iată la ce se referea marele Şişeşti în urmă cu mai bine de 50 de ani. Şi tot marele agronom spunea: „Pământul este ca diamantul: cu cât se mărunţeşte, cu atât îşi pierde valoarea“. Şi alte „ziceri“ ale savantului: „Consolidarea agriculturii trebuie să se sprijine pe puternice organizaţii de cercetare ştiinţifică, de învăţământ agronomic, de educare agricolă a ţărănimii, de credit agricol, de valorificare superioară a producţiei; pe ridicarea satului sub toate formele“.

Cât de actuale sunt încă aceste… obiective! Sunt de luat în seamă, nu credeţi? Întreb autorităţile. Dar nu aştept răspuns, ci fapte. Vorbe…

Ion Banu