reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Jul 2019

Ţigaia de Serbia, „comoara“ din fermele teleormănenilor

Foto: tigaie-sarbeasca.ro Foto: tigaie-sarbeasca.ro

Fără a minimaliza importanţa şi calităţile raselor autohtone, trebuie să spunem că în fermele româneşti sunt crescute din ce în ce mai multe rase străine. Explicaţia este simplă. Agricultura este, în fond, un business, iar crescătorii de animale s-au adaptat noilor reguli de joc căutând exemplare valoroase prin calităţile morfoproductive, puţin costisitoare şi care să aducă un profit considerabil. Ciprian Stafie face parte din categoria celor care au optat să crească rase străine. În ferma pe care o deţine în comuna Dracea, satul Florica din judeţul Teleorman, „regină“ este Ţigaia de Serbia, o oaie despre care spune că este net superioară raselor pe care le-a crescut anterior. În interviul pe care ni l-a acordat ne-a vorbit despre calităţile oii sârbeşti, dar şi despre ce înseamnă să fii fermier în România zilelor noastre.

Oaia, mai puţin costisitoare şi mai rentabilă

În esenţă, povestea tânărului fermier teleormănean nu diferă de cele ale altor fermieri. S-a născut şi a crescut într-un sat de câmpie, într-o familie pentru care creşterea animalelor era o tradiţie. A studiat ştiinţele exacte şi a devenit profesor de matematică, dar a înţeles că remunerarea meseriei pe care şi-a ales-o este la limita decenţei. Constrâns de această împrejurare, dar şi dintr-o dragoste „mocnită“ faţă de munca pământului, şi-a întors faţa către agricultură şi şi-a asumat misiunea de a duce mai departe tradiţia familiei. Într-un spirit de glumă spune că a ales să crească oi pentru că în venele poporului român curge sânge de cioban. Dincolo de această metaforă există însă şi o raţiune economică de care profesorul de matematică a ţinut cont atunci când a făcut această alegere. Aceea că oile sunt mult mai puţin costisitoare şi mai rentabile decât alte specii.

După o experienţă de 14 ani ca şi crescător de animale, Ciprian Stafie mărturiseşte că nu mai poate sta departe de zootehnie, chiar dacă vremurile nu mai sunt favorabile creşterii oilor. S-a convins că afinitatea lui pentru agricultură este extrem de puternică atunci când, determinat de lipsa forţei de muncă, a renunţat la ferma de oi pe care o avea. Nu a durat totuşi mult şi a revenit la statutul de fermier. Astăzi are un efectiv de 100 de oi şi 150 de capre, două specii despre care spune că sunt complementare, oaia excelând prin producţia de carne, iar capra printr-o producţie de lapte mai mare şi îndelungată. Cu o participare activă la târgurile de profil, Ciprian Stafie este acum recunoscut în tagma agricultorilor ca fiind unul dintre cei mai mari crescători de Ţigaie Sârbească din sudul ţării.

Teleormanul, fruntaş în creşterea oii sârbeşti

Debutul în zootehnie şi l-a făcut alături de o rasă autohtonă, Oaia cu cap negru de Teleorman. După câţiva ani în care a crescut Carabaşă, dar şi exemplare din rasa Ţigaie de Bulgaria, a descoperit la un târg de profil o oaie care i-a atras atenţia prin statura impozantă. În urma unei documentări ample a decis că Ţigaia de Serbia va fi rasa pe care o va creşte în ferma lui. Astăzi mărturiseşte că a fost o decizie înţeleaptă pentru că este o rasă superioară celor pe care le crescuse până atunci. Pentru a-şi cumpăra primele 40 de exemplare a plecat în Serbia, ţara al cărei nume îl poartă, deşi nu se ştie exact dacă aceasta este patria ei de formare. Intenţia de a-şi crea propriul nucleu de reproducţie valoros genetic a fost una destul de costi­sitoare pentru că preţul unui singur exemplar a ajuns şi la 1.000 de euro. Însă a făcut toţi banii pentru că a cumpărat doar animale de mare valoare genetică şi şi-a putut astfel dezvolta ferma. Ţigaia de Serbia este o rasă mixtă, exploatată atât pentru carne, cât şi pentru lapte. Cu toate acestea, fermierul din Teleorman a ales să se ocupe în special de activitatea de selecţie. Astfel a devenit un promotor al acestei rase în ţara noastră, dar are, fireşte, şi beneficii importate prin vânzarea exemplarelor de reproducţie. În funcţie de valoarea genetică, preţul unui berbecuţ poate depăşi 350 de euro. Câştigă suficient cât să-şi menţină activitatea şi preferă să rămână la acest nivel chiar dacă ar putea obţine un profit şi mai mare. A ales să fie aşa pentru că, spune el, iubeşte mai mult liniştea decât banii.

Există date care susţin că această rasă a fost foarte apreciată în România secolului al XVIII-lea, când oile sârbeşti erau predominante în turmele ciobanilor noştri. Istoria genealogică a Ţigaiei de Serbia sugerează că aceasta ar avea ca strămoşi rase vechi din Asia Mică, însă originea ei nu este pe deplin cunoscută. Ţigaia de Serbia impresionează prin statura impozantă, fiind de altfel considerată oaia cu cea mai mare greutate din Europa. O oaie din această rasă poate ajunge la 150 de kilograme, iar berbecii chiar şi până la 170-180 de kilograme. La fătare mieii cântăresc şi şapte kilograme, pentru ca în trei luni să ajungă la 30-33 de kilograme. În ceea ce priveşte producţia de lapte, media este un litru pe zi, dar în vârf de sezon, adică martie-aprilie, de la o oaie se pot obţine şi doi litri de lapte.

Deşi calităţile o recomandă în topul celor mai productive rase de oi, Ţigaia de Serbia are dezavantajul de a fi mai sensibilă comparativ cu rasele autohtone. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu a cunoscut încă o răspândire foarte mare în România. Teleormanul este singura regiune din ţară unde oamenii au înţeles ce comoară reprezintă de fapt Ţigaia de Serbia.

Laura ZMARANDA