Adama Sultan iulie 2020
update 18 Sep 2020

Dezordinea funciară şi consecinţele ei

Anul trecut am părăsit apartamentul de la etajul 9 din oraşul Braşov şi m-am mutat într-o casă dintr-un sat din apropiere. De atunci percepţia mea asupra gospodăririi zestrei funciare din trecut şi în prezent a devenit mai ascuţită, punându-mi mai multe întrebări la care până acum nu am găsit un răspuns acceptabil.

Încep prin modul de aşezare a localităţilor din vechime şi forma lor mai mult sau mai puţin circulară, cu străzi drepte, case, grajduri, şuri şi curţi aliniate, grădini una în spatele celeilalte, drumuri de acces facile etc.

Această ordine s-a bazat pe o logică simplă, veche de peste 800 de ani, a obştilor saşilor colonizaţi pe aceste meleaguri, care au adus cu ei din vestul Europei principiile sistematizării localităţilor şi aşezarea caselor pentru a ocupa cât mai puţin spaţiu din arabil, a fi cât mai funcţionale şi mai uşor de apărat împotriva invaziilor de tot felul. Modernizarea actuală a acestor localităţi prin asfaltarea drumurilor de acces, alimentări cu apă, curent electric, gaze şi canalizare s-a făcut extrem de uşor înainte şi după 1990.

În prezent, în apropiere de Braşov şi de localităţile învecinate se construiesc case într-o dezordine de neînchipuit altădată. Abia după ce se construiesc casele se pune problema drumurilor de acces, alimentării cu apă, gaz, electricitate, canalizare, cu costuri foarte mari din cauza aşezării ultra dezordonate, după bunul plac al fiecăruia.

O altă problemă gravă este reducerea drastică a suprafeţelor de terenuri arabile cu fertilitate ridicată din Ţara Bârsei, prin construirea a tot felul de depozite, făbricuţe, supermarketuri etc., în loc ca acestea să fie amplasate pe terenuri neproductive sau mai puţin fertile pentru practicarea agriculturii.

Un caz aparte îl constituie terenurile arabile din apropierea Fabricii de zahăr Bod. Această fabrică a fost construită în 1889, cât mai în mijlocul suprafeţelor apte pentru a fi cultivate cu sfeclă de zahăr, ţinând seama de greutăţile cauzate de transportul cu tracţiune animală al sfeclei la fabrică şi al tăiţeilor după procesare.

În ultimele două decenii, în apropierea acestei fabrici, pe cele mai fertile terenuri arabile au apărut o fabrică de mezeluri, o fabrică de procesare a laptelui, o fabrică de prelucrare a lemnului pentru furnire, un han şi alte construcţii de parcă acestea nu se puteau construi pe alte terenuri mai puţin productive, inapte pentru cultura sfeclei de zahăr.

Pe terenul arabil rămas liber în urma construcţiilor amintite, pe alte zeci de hectare din cele mai fertile s-au amplasat câmpuri de panouri fotovoltaice, s-au plantat arbori „Paulownia“, degeraţi astă iarnă, şi există intenţia de a se cultiva salcie suedeză şi iarba elefantului pentru biocombustibil.

Când dăm frâu liber dezordinii şi risipei funciare, se gândeşte cineva la criza alimentară care bate la uşă? Conform previziunilor, în anii 2050 populaţia globului va trece pragul celor 9 miliarde şi necesarul de hrană pentru combaterea foametei şi creşterea populaţiei Terrei va trebui să fie cu cel puţin 70% mai mare decât nivelul actual.

Poate atunci când va fi prea târziu vom fi aspru criticaţi pentru nonşalanţa cu care acum risipim terenurile agricole în loc să le valorificăm durabil la adevăratul lor potenţial pentru hrana noastră şi a urmaşilor noştri.

Teodor MARUŞCA