reclama youtube lumeasatuluitv

Noi tehnologii în agricultură. De ce Google?

Google a reprezentat pentru utilizatorii de calculatoare cam ce a reprezentat inventarea... lanternei, păstrând proporţiile, bineînţeles. De ce spunem acest lucru? Până la apariţia Google, Internetul era ca un „hău“, ca o „gaură“ fără fund. Pentru a avea acces la o informaţie trebuia să ştii exact ce cauţi, acţiune rezervată aproape în totalitate specialiştilor în informatică. Şi asta pentru că Internetul era şi este „un ceva“ foarte vast, cu multe informaţii despre foarte multe subiecte. De aceea era nevoie de o metodă de a găsi informaţia care ne interesează. Deoarece este imposibil să cunoaştem adresele pentru foarte multe pagini, toţi utilizatorii au început să folosească spre sfârşitul anilor ’90 diferite „motoare de căutare“. Dar ce este un „motor de căutare“? Acesta este o pagină de Internet (web) care indexează un număr foarte mare de alte pagini web şi care ne permite să căutăm exact ce avem nevoie. Şi aşa a apărut Google, cel mai popular motor de căutare din toate timpurile, care, practic, a „deschis“ porţile Internetului oricărui om de pe planetă. Cine este, totuşi, Google? „Google Inc.“ este o corporaţie americană multinaţională care administrează motorul de căutare pe Internet cu acelaşi nume. Ea a fost fondată în 1998 de către doi doctoranzi ai Universităţii Stanford. Google oferă o metodă simplă şi rapidă de găsire a informaţiilor pe web, având o bază de date de peste 12 miliarde de situri web. Este interesant de ştiut de unde îi vine numele: „Google“ este un joc de cuvinte provenind de la „googol“, un cuvânt englezesc pus în circulaţie de către un matematician în anul 1938, prin care se desemna numărul uriaş format dintr-un 1 urmat de 100 de zerouri (un simbol al infinitului în matematică). Iar dacă nu aveţi idee despre cât de puternică este această companie, aflaţi că este cotată drept cea mai puternică marcă globală după criteriul valorii – peste 110 miliarde dolari. Cum se foloseşte? Simplu... Pe pagina de Google scrieţi orice vă trece prin cap. De exemplu „cum prăşesc“ sau „unde vând iepuri“... Şi gata, apare rezultatul. Baftă la „googlălit“... (B.P.)

România, victimă a acaparatorilor de terenuri

De mai bine de un an orice persoană fizică sau juridică poate cumpăra în România orice şi oricât teren agricol pofteşte. Înainte de momentul 1 ianuarie 2014, când străinii au căpătat dreptul de a cumpăra pământ românesc, 6% din suprafaţa arabilă a ţării – aproape un milion de ha – era exploatată de multinaţionale. Iar acum această cifră (încă nu există o statistică oficială) se pare că cel puţin s-a triplat. Teoretic, cumpărarea terenurilor agricole de către străini nu ar fi o problemă, mai ales în contextul în care autorităţile române se plâng de „fărâmiţarea excesivă“ a terenurilor agricole, dar şi de preponderenţa „agriculturii de sub­zistenţă“ la nivel naţional. Numai că, în ultimii ani, a apărut o nouă „modă“ la nivel mondial, iar România se transformă încet, dar sigur, dintr-un „vânzător“ de terenuri într-o victimă.

Un fenomen vechi de care nu s-a auzit

Investitorii străini cumpără sau arendează pe termen lung întinderi importante de teren agricol din ţările sărace în încercarea de a satisface cererea tot mai mare de alimente. Şi, potrivit experţilor, acest fenomen este asociat cu o nouă formă de colonialism, întrucât se află deseori în conflict cu interesele locale. Fenomenul se numeşte „acapararea terenurilor“ sau „land grabbing“ şi este folosit pentru a descrie achiziţionarea sau luarea în arendă de suprafeţe întinse de terenuri agricole de către entităţi private, fenomen ce a cunoscut o amploare fără precedent după declanşarea crizei financiare din 2008. În Europa, în căutarea marilor întinderi de teren agricol de calitate, investitorii s-au îndreptat către Rusia, Ucraina, Bulgaria, Lituania, România şi Moldova. „Avantajul“ României este că terenul agricol este de şase-şapte ori mai ieftin decât în majoritatea statelor europene, dar şi mult mai bun. Cu toate acestea, după 1 ianuarie 2014 străinii s-au plâns că, din cauza fărâmiţării excesive a suprafeţelor, nu se simt încurajaţi să cumpere în România. Şi de aici şi politicile de „luptă“ împotriva fărâmiţării suprafeţelor agricole. Totuşi, sunt nenumărate exemple când companii multinaţionale au cumpărat terenuri învecinate şi au creat adevărate latifundii. Chiar dacă nu pare, România se transformă într-o adevărată victimă a procesului de acaparare a terenurilor. Şi nu o spunem noi, ci un Raport al Comisiei Europene. De ce victimă? Pentru că, odată cu intrarea (şi mai mult) a multinaţionalelor pe piaţa agricolă românească, agricultura familială este în prag de dispariţie...

Un raport care doare

„Acapararea terenurilor – un semnal de alarmă pentru Europa şi o ameninţare iminentă la adresa agriculturii familiale“ – este numele unui Raport al Comitetului Economic şi Social European (CESE) din cadrul UE, semnat de preşedintele CESE, Henri Malosse. De remarcat că respectivul raport a fost prezentat şi a primit aviz din partea Parlamentului European (cu 209 voturi pentru, 5 voturi împotrivă şi 9 abţineri) în şedinţa din 21 ianuarie 2015. A auzit cineva de acest raport, cel puţin în România? Spicuim în continuare din Raportul CESE: „Prezentul aviz şi-a propus să analizeze aspectele legate de acapararea terenurilor (land grabbing) şi de concentrarea acestora, ale căror consecinţe reprezintă o ameninţare existenţială pentru unităţile agricole familiale.“ Mai departe, în document putem citi că fenomenul de land grabbing aduce o gravă atingere drepturilor omului. „Terenurile agricole constituie baza pentru producţia alimentară, formând, prin urmare, o condiţie prealabilă necesară pentru asigurarea securităţii alimentare, în conformitate cu articolul 11 din Pactul internaţional al ONU privind drepturile economice, sociale şi culturale şi cu articolul 25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. CESE consideră că fenomenul concentrării unor suprafeţe mari de teren în mâinile unor mari investitori neagricoli şi ale marilor companii agrare reprezintă o ameninţare gravă, inclusiv în anumite regiuni ale Uniunii Europene. Acesta contravine modelului european al unei agriculturi durabile, multifuncţionale şi competitive. (...) Agricultura de tip industrial duce la o creştere a riscurilor legate de siguranţa alimentară şi degradarea solurilor, ducând la o scădere a securităţii alimentare. Pe lângă producţia de alimente, agricultura familială îndeplineşte şi alte funcţii sociale şi ecologice importante care nu pot fi puse în practică prin intermediul modelului agricol industrial, dominat de întreprinderile mari“, se arată în documentul european.

Atenţie, România!

Din documentul CESEA mai aflăm că acapararea terenurilor are loc în principal în ţările din Europa Centrală şi de Est. „În timp ce suprafaţa terenurilor agricole disponibile este în scădere în întreaga Europă, unele companii mari concentrează în mâinile lor suprafeţe din ce în ce mai importante. 1% din întreprinderile agricole controlează 20% din totalul terenurilor agricole din UE. 3% din întreprinderile agricole controlează 50% din totalul terenurilor agricole din UE. (...) Astfel, între 2005 şi 2010, în Europa de Est numărul de unităţi de producţie a scăzut, cunoscând în acelaşi timp cele mai semnificative reduceri ale numărului de lucrători (8,9% pe an în Bulgaria şi România şi 8,3% pe an în ţările baltice)“. Conform datelor din diferite surse, în prezent în România până la 10 % din suprafeţele agrare au ajuns în posesia unor investitori din ţări terţe, iar alte 20-30% sunt controlate de investitori din UE. Cum s-a ajuns în această situaţie aflăm din acelaşi document. „Schema de plată unică pe suprafaţă din cadrul primului pilon al PAC este unul dintre motivele pentru concentrarea terenurilor în Europa, deoarece conferă marilor producători o putere financiară sporită şi, prin urmare, beneficii şi un surplus de capital disponibil pentru achiziţionarea de terenuri.“

Ce se poate face?

„Ca formă de proprietate, micii fermieri deţin 97,8% din terenurile agricole, fermele familiale -1,8% şi latifundiile 0,4%. Potrivit ultimelor statistici ale Agenţiei de Plăţi în Agricultură, la finele anului 2014 în România existau 830.000 de exploataţii agricole cu suprafeţe cuprinse între 1 şi 5 ha, 176.000 de exploataţii de 5-30 ha, 11.700 de terenuri agricole cu o suprafaţă cuprinsă între 30 şi 50 ha, iar 8.000 de exploataţii sunt de 50-100 ha. În privinţa exploatărilor agricole foarte mari, sunt peste 100 de latifundii cu o medie de 13.000 ha fiecare. Aşadar, exploataţiile mari sunt exagerat de mari şi puţine la număr. În schimb, fermele familiale, exploataţiile cele mai rentabile şi mai durabile, sunt foarte puţine. Vedem că agricultura României este anormal divizată ca mărime, aşa cum nu mai găsim nicăieri în lume. Să nu uităm că MADR prin ADAS posedă peste 816 mii de ha cu care ar putea înfiinţa 1.600 de ferme familiale de 50 ha. Asta ar fi o soluţie...“, afirmă ing. Nicolae Mărincuş

Bogdan Panţuru