reclama youtube lumeasatuluitv

Lophanthus anisatus, planta 3 în 1

Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău este recunoscută ca o entitate ştiinţifică care are în centrul preocupărilor sale studiul plantelor rare. Una dintre cele mai recente realizări în acest sens este aclimatizarea şi introducerea în cultură, în 2014, a unei plante deosebite nu doar prin proprietăţile pe care le are, ci şi prin posibilitatea de valorificare în mai multe direcţii. Dr. inginer Costel Vânătoru, cercetător în cadrul staţiunii mai sus menţionate, este cel care ne-a oferit informaţii preţioase despre potenţialul acestei plante, dar şi despre tehnologia de cultură. Prin articolul de faţă ne alăturăm demersului de promovare a Lophanthus anisatus, o plantă aromatică, condimentară şi medicinală.

Înfiinţarea culturii

Plantatul în câmp se poate face la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai, iar cultura se recomandă a fi înfiinţată prin răsad. Sămânţa, fiind foarte mică, trebuie mai întâi semănată în pat germinativ. Adâncimea de semănat trebuie să fie sub 0,5 mm şi o atenţie deosebită trebuie acordată densităţii pentru a preveni alungirea sau deprecierea răsadului. În cazul unei densităţi mari plantele se răresc, iar când frunzele au ajuns în faza de început de cruciuliţă trebuie repicate. Acest proces se poate face în ghivece sau palete alveolare. Cele mai bune rezultate s-au obţinut în palete alveolare cu un număr de 70 de orificii. Este de precizat că plantele mici sunt foarte firave şi sensibile, de aceea operaţiunea de rărire şi repicare trebuie făcută cu multă grijă. Semănatul se realizează în spaţii protejate, sere, solarii, răsadniţe reci începând cu data de 1-10 martie, iar răsadul ajunge la vârsta optimă de plantat, 45-60 de zile, în jurul datei de 1 mai. Înfiinţarea culturii se poate face folosind mai multe variante tehnologice, însă cele mai bune rezultate se obţin folosind schema de plantare 70 de cm între rânduri şi 30 cm între plante pe rând. La înfiinţarea culturii trebuie să se ţină cont în special de sistemul de irigare folosit.

Fără cerinţe tehnologice deosebite

Această plantă, de la care se folosește toată partea vegetativă aeriană, are multiple întrebuinţări și nu este deloc pretenţioasă. Lucrările de îngrijire sunt practic cele specifice tuturor legumelor. Lophanthus anisatus nu are cerinţe tehnologice deosebite şi nici pretenţii ridicate faţă de solul în care este plantată. Aşadar, poate fi cultivată pe tot teritoriul României. În funcţie de starea fizică a terenului şi gradul de îmburuienare al acestuia se pot efectua una-două praşile mecanice şi una-două praşile manuale. În ceea ce priveşte aprovizionarea cu apă, această plantă se încadrează în grupa speciilor cu pretenţii moderate. În cazul absenţei precipitaţiilor se recomandă udări cu norme cuprinse între 250-350 m3 de apă/ha. Lipsa apei conduce la maturarea forţată a plantei şi la inducerea fenomenului de piticire. Lophanthus anisatus prezintă o rezistenţă crescută la boli şi dăunători. Cercetările întreprinse până în prezent au demonstrat că bolile şi dăunătorii nu produc pagube semnificative acestei specii. Singurul dăunător semnalat a fost nematodul, dar s-a constatat că şi în locurile infestate puternic cu nematozi plantele au rezistat, nefiind diminuată semnificativ producţia. Aşadar, planta poate fi cultivată în sistem ecologic, ba mai mult, poate fi folosită şi ca plantă de repelenţă pentru protejarea altor culturi prin îndepărtarea rozătoarelor, a iepurilor, a căprioarelor datorită parfumului mentolat neagreat de acestea.

Recoltarea lăstarilor se poate face manual sau folosind combine pentru masă verde pe toată peri­oada anului, după ce planta şi-a format tufa. După recoltare plantele sunt puse la uscat, de preferat în spații întunecate. Astfel se vor usca lent și își vor păstra proprietățile.

Lophanthus anisatus este o plantă originară din Asia Mică cultivată pe aproape tot globul, ce poate fi folosită în industria alimentară şi medicina naturală. Aceasta are numeroase proprietăţi medicinale, fiind cunoscută în special pentru prevenirea şi tratarea gastritei, a tulburărilor de bilă, a hepatitei, a accidentelor cerebrale vasculare. Contribuie la sporirea imunităţii organismului, echilibrează procesele metabolice, conferind astfel o stare de linişte persoanelor predispuse la stres. Aportul principal medicinal al plantei este dat de conţinutul ridicat de antioxidanţi şi uleiul esenţial specific. De asemenea, contribuie la eliminarea toxinelor din organism, la scăderea tensiunii arteriale şi la reglarea metabolismului. În medicina naturistă tibetană este cunoscută ca planta care menţine tinereţea.

• Un prim pas în promovarea acestei plante l-a constituit distribuirea promoţională a seminţelor în aproape toată ţara.

• O plantă ajunsă la maturitate poate produce sămânţa necesară înfiinţării unui hectar de cultură.

Laura ZMARANDA