reclama youtube lumeasatuluitv
update 14 Nov 2019

Federala’ şi drumu’ lung!

Mai zilele trecute îmi pică în mână o juma de pagină de net în care un distins jude sindicalist, din lipsă de a-facere, se puse pe păzit bulendre. Dete şi un comunicat în care se ofili de grija altora, jelind cercetarea agrariană. Mai interesant e că plângerea este ca şi cum jeliţii sunt de la megieşi, deşi o parte sunt din propria bătătură. Pentru conformitate ţinem la dispoziţie terfeloagele prin care-i ceru oarbei să-l cunoască de singur reprezentativ.

Să trecem la o analiză pe text! Ca liber profesionist agrarian (socotitor, bre!), sunt sindicalizat, aşa că, între membrii a aceluiaşi organ, nu se pune! Acu’ nu ştiu dacă judele e membru’, da’ prepun că e, de vreme ce calcă a organ… de conducere! Zice că până acu’ fu „un jaf sistematic asupra unităţilor de cercetare, care au pierdut suprafeţe importante de teren“. Atât! Când să spuie cine-i autoru’ luă apă’n gură! Mai trebuia spus şi că respectivele suprafeţe erau esenţiale pentru asigurarea lefilor sindicaliştilor din unităţile arătate cu deştu’ şi jefuitorii sunt ştiuţi cu nume, prenume şi cazier. Ar fi trebuit să-i spuie şi membrilor lui, că ei fură văduviţi! De unde’i plătiră leafa’n Făurar, timp în care ei, plânşii, ajunează negru de la Sân’ Dumitru. Sper ca leafa lui de independent să fie măcar cât a asistenţilor de cercetare, pe umărul cărora jeleşte.

Nu ştie dom’jude, deşi ar fi trebuit, că-i d’aia’i jude, că forma de organizare a cercetării, frăsuită de destinsa sa persoană, este girată de o lege organică care stabileşte şi nişte obligaţii ale statului. Obligaţii nicicând împlinite în ultimii 15 ani (25, după unii)! Inutil să-i mai amintesc că obligaţiile respective se referă la acoperirea de la bugetul de stat a cheltuielilor de capital şi de funcţionare, adicătelea lefi, a căror apărare cam pică’n dreptu’ lui. Nu ştie „dom’ procuror“, da’ nici nu mă minunează, că datoriile iertate sunt datoriile la bugetul consolidat al statului (aferente lefilor!) şi nu comerciale, cum insinuează. Adicătelea, mai pe înţelesul lui, statul şi-a iertat datoriile pe care singur şi le-a făcut, neachitându-şi obligaţiile, pe care singur şi le-a tras.

Apropo unu! Dom’jude, horticultura e tot vegetală, dupe ştiinţa mea! Nu mă crezi? Întreabă-l pe „pretenul“ care „ţi-a pus vorbele’n gură“, notoriu cunoscut prin faptu’că încurcă „culturile de câmp“ cu „vegetable“ (bruxelleză!) şi care-şi lăsă amprenta inconfundabilă pe comunicat. Ar fi fost mai bine de comunicai comunicatu’ cu vorbele lu’ mata, poate te-ai fi prins că fusăşi pus să plimbi prin târg nişte „underpants/ underwears“ (bruxelleză!), mai murdărele oleacă.

Apropo doi! N’ar fi mai bine să pledezi la „preten“ cum că fermele de pe pământurile cercetării agricole sunt în fapt „fermieri activi“? Poate aşa ar deveni eligibile la parale comunitare, râmnite prisoselnic în baza principiului că, dacă pretenu’ nu-şi respectă obligaţiile legale, să plătească ăia. Eventual să pui de-o grevă (armă de luptă sindicală!) ca să le aperi interesele. Ori ăştea nu intră în obiectivele Uniunii?

Gheorghe Socotitoru

P.S. Ca să nu ziceţi că mor de drum lung (ca alţii), vă rog să cătaţi printre obiectivele federalei, măcar unul, de leac, care să vizeze cercetarea agricolă (v.dvcine.ro).

Acelaşi