reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Sep 2019

Sticlăria - Iaşi. Muzeul meşterului popular Constantin Curechiu

În mijlocul satului Sticlăria, nu departe de Cotnari, atrage atenţia o casă deasupra căreia flutură drapelul tricolor. Este, spun oamenii cu respect şi admiraţie, „muzeul“ lui nea Costache, care în ultimii ani, prin mulţimea celor care-i trec pragul, a devenit o adevărată instituţie.

Chiar atunci când am ajuns aici, Constantin Curechiu, stăpânul casei, îşi lua rămas bun de la un grup de tineri din Vaslui care-i vizitaseră muzeul.

Are 67 de ani şi a fost mecanizator. „Am avut o viaţă nu tocmai uşoară. Cu opt copii nu prea aveam timp să mă ocup de pasiunea de a prelucra lemnul şi de a strânge, mai degrabă de a pune la adăpost, obiectele de o mare frumuseţe pe care femeile noastre le lucrau la războiul de ţesut sau cu mâna în serile lungi de iarnă“, îşi aminteşte gospodarul.

Dar visul i s-a împlinit odată cu ieşirea la pensie. Dacă o parte din exponatele pe care le prezintă vizitatorilor sunt create de el, altele – cele mai multe – sunt adunate de pe la familiile din sat. „Femeile mai în vârstă îmi dădeau voie să le cotrobăi prin lada de zestre, bărbaţii îmi ofereau râşniţe, meliţe şi altele moştenite din bătrâni. Ele reprezintă de fapt părticele din viaţa de fiecare zi a înaintaşilor noştri, multe dintre ele îmbinând utilul cu frumosul. Astfel, încetul cu încetul, am adunat tot ce vedeţi aici.“

Admirăm zeci de cămăşi lucrate „cu pui“, un costum de mire de la începutul secolului trecut cu o cămaşă brodată, pe care viitoarea mireasă o lucrase astfel încât să nu mai semene cu alta, iar pe perete un covor lucrat cu motive specifice zonei în culori vegetale, cu o vechime ce depăşeşte, spune stăpânul casei, 150 de ani. O colecţie de batiste pe care fetele le lucrau pentru vornicei. Niciuna nu seamănă prin broderie cu cealaltă. „Frunză verde stejărel,/ Poftiţi, domnu vornicel/ V-o dau ca suvenire/ Să aveţi ca amintire.“

Zăbovim în faţa costumelor pentru bărbaţi care, deşi sobre, sunt de o mare frumuseţe. Nu lipsesc broderiile de pe gulerul cămăşii şi mâneci de culoare albastră, iar cojocelul este „pichistrat“ cu motive de culoare roşie.

Un loc aparte îl ocupă măştile şi costumele pentru obiceiurile de Anul Nou pe care Constantin Curechiu le creează cu dragoste şi migală pentru tinerii care vor interpreta capra, ursul, cerbul ş.a. Admirăm costumul caprei de la Sticlăria, cerbul de la Pârcovaci şi chiar un alt cerb dintr-un sat sucevean, fiecare dintre acestea respectând cu stricteţe obiceiurile locului, ce se remarcă prin originalitate şi frumuseţe. De altfel, măiestria meşterului Constantin Curechiu este vestită, cum se spune „peste şapte sate“.

Meşterul din Sticlăria face şi fluiere folosite nu numai de ciobani, ci şi de membrii unor formaţii artistice din Moldova. Constantin Curechiu a lucrat în întregime, ca în vechime, două care cu roţile şi spiţele din lemn „ca să vadă şi cei tineri cum se trăia şi cum se lucra altădată“. Ne arată apoi coarnele unui cerb, lucrate cu migală. Exponatul va împodobi sala unui nou cămin cultural.

Preocupările şi eforturile meşterului din Sticlăria au fost apreciate şi recunoscute ca atare. Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a înmânat o Diplomă prin care „Se acordă titlul de Tezaur Uman Viu domnului Constantin Curechiu, meşter popular şi creator de măşti populare din satul Sticlăria, comuna Scobinţi, judeţul Iaşi.“

Dar meşterul, cum spune soţia sa, „nu se mai astâmpără“. În vară, când unul dintre feciori va veni acasă din străinătate, va etaja casa, astfel încât muzeul să se extindă. „Am mai multe exponate de mare frumuseţe. Vreau să arăt oamenilor care ne vizitează, în special celor tineri, că înaintaşii noştri au iubit munca şi tot ce au făcut a fost nu numai util, ci şi măiestrit. Trăiesc cu credinţa că trebuie să păstrăm ceea ce ne-au lăsat înaintaşii noştri şi să ducem mai departe această moştenire.“

Stelian CIOCOIU